O lună, 60 de morţi, un efect Colectiv: Tragedia care a schimbat afaceri şi a clătinat un sistem clădit pe şpagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna care a trecut de la tragedia din Clubul Colectiv s-au aprobat regulamente şi acte normative îngropate de ani buni prin sertare. Regulamente şi acte normative care ar fi putut salva vieţi şi care remodelează acum business-uri şi pieţe.

De ce a fost nevoie să moară oameni să ne dăm seama că avem un sistem plin de putregai? Un sistem prin care autorităţile priveau mediul de afaceri ca pe o afacere. Un sistem în care mediul de business accepta la rândul lui „mica înţelegere” cu statul pentru a scoate bani mulţi cu investiţii puţine.

Cel puţin aşa funcţionau în urmă cu o lună lucrurile pe sectorul de restaurante şi baruri din Capitală. Cu 3.400 de restaurante şi cafenele, Bucureştiul reprezintă o treime din această industrie. Numai în Capitală acest sector de „relaxare” acoperă o piaţă estimată la peste jumătate de miliard de euro.

Logistic, cele mai prospere afaceri pentru restaurante şi cafenele se găsesc în zona centrală a Capitalei, în special în perimetrul Centrului Istoric. Potrivit estimărilor făcute de Ziarul Financiar, în zona Centrului Istoric sunt peste 200 de unităţi de alimentaţie publică, dintre care 150 sunt restaurante şi cafenele.

Şi tot Centrul Istoric este şi primul care a resimţit reculul tragediei din Colectiv. Patronul unuia dintre cele mai mari cluburi din zonă, Expirat, a luat decizia să îşi suspende sigur activitatea. Motivul? De 14 ani funcţiona „pe proprie răspundere”.

Citiţi pe Adevărul Financiar cum vor fi afectate business-urile din piaţa de recreere pe termen scurt şi lung.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite