Nexte Bank şi Poşta Română au finalizat negocierile pentru intermedierea produselor şi serviciilor bancare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poşta Română îşi extinde gama de servicii
Poşta Română îşi extinde gama de servicii

Negocierile dintre Poşta Română şi Nextebank au ajuns în etapa finală, iar intermedierea produselor şi serviciilor bancare la ghişeele Poştei Române va începe anul viitor, a declarat directorul general al Poştei Române, Alexandru Petrescu, citat de Agerpres.

„Suntem la finalul negocierilor cu Nextebank. După ce acordul va fi aprobat de conducerile celor două entităţi, documentul va fi transmis autorităţilor competente spre analiză.
În urma obţinerii aprobărilor necesare, estimăm că intermedierea produselor şi serviciilor băncii la ghişeele operatorului naţional de servicii poştale va debuta undeva în primul trimestru al anului viitor”, a spus Alexandru Petrescu.

Ce servicii sunt funcţionale

În ultimul an, liniile de afaceri ale Poştei Române au fost îmbogăţite cu noi servicii, în principal în segmentele serviciilor financiar-poştale, curierat rapid, e-commerce sau servicii poştale.

Tot în această perioadă a fost lansat brokerul propriu de asigurări al Poştei, care a prezentat deja mai multe produse proprii de asigurare, în parteneriat cu asigurători de top, cu target pe categoriile sociale cu venituri reduse.

De asemenea, în ultimul an, Poşta Română a intensificat comunicarea cu Comisia Europeană privind analiza elementelor de ajutor de stat în activitatea proprie şi soluţionarea datoriilor istorice ale companiei, în prezent eşalonate la plată.

La finalul anului trecut, salariile poştaşilor au fost majorate şi a fost demarată implementarea unui sistem de monitorizare GPS pe întreaga flotă auto a Poştei Române.

Investiţii de 55 de milioane de lei în 2015

Pentru acest an, compania a anunţat un amplu program de investiţii, de peste 55 de milioane de lei (12,3 milioane de euro), strategie care va continua şi în 2016, potrivit directorului general al companiei.

Alexandru Petrescu este director general al Poştei Române şi membru al Consiliului de Administraţie al companiei. Totodată, este membru al Consiliului de Administraţie al Poştei Române Broker de Asigurare (PRBA) şi exercită funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al CFR Călători SA, ca urmare a unui proces de selecţie desfăşurat de PriceWaterhouseCoopers.

El are dublă cetăţenie, română şi britanică, fiind absolvent al University of Wales, Marea Britanie.

Experienţa profesională a lui Petrescu este în servicii financiare, business development şi management strategic, comunicaţii şi politici tarifare, cu accent pe protecţia consumatorului, asigurarea serviciului universal şi încurajarea concurenţei.

Totodată, are experienţă în gestionarea programelor internaţionale, inclusiv de finanţare, al cadrului de reglementare în sectorul comunicaţiilor, în extinderea comunicaţiilor online şi a serviciilor financiare operate pe platforme şi tehnologii mobile.

Potrivit Agerpres, Alexandru Petrescu lucrează la Poşta Română din 2012, iniţial în funcţia de director executiv şi, începând din iunie 2014, ca director general al companiei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite