GHID Cum pot lua firmele fonduri europene pentru afaceri în mediul rural, prin PNDR 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
teren agricol

Firmele care doresc să acceseze fonduri nerambursabile pentru diverse proiecte de investiţii, inclusiv agricole, în mediul rural, au la dispoziţie un ghid complet pentru 10 submăsuri de finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Firmele, inclusive PFA, au la dispoziţie un cuantum al ajutorului financiar de până la 200.000 de euro. Fondurile nerambursabile se acordă pentru implementarea proiectelor de investiţii în agricultură, dar şi investiţii non-agricole din mediul rural. Afacerile pot viza producţia de sucuri şi apă îmbuteliată, articole textile, mase plastice, mobilier, croitorie, tâmplărie, agenţii turistice, centre de fotocopiere, activităţi medicale, pensiuni agroturistice, prelucrarea pietrei şi a lemnului, realizare de site-uri web, producţie de săpun „hand-made”, creaţie artistic, potrivit profit.ro.

Ghidul solicitantului a fost publicat, deocamdată, în variantă consultativă, de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), şi poate fi găsit pe pagina oficială de internet, http://www.afir.info, la secţiunea Dezbatere Publică.

Toţi cei interesaţi să pregătească proiecte de investiţii în vederea depunerii, pot consulta pe pagina oficială de internet a Agenţiei Ghidurile solicitantului, varianta consultativă, pentru următoarele submăsuri (sM):  sM 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”, sM 4.1a „Investiţii în exploataţii pomicole”, sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, sM 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale”, sM 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale” ITI Delta Dunării, sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, sM 6.4 „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole” , sM 6.4 „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole” ITI Delta Dunării, sM 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, sM 9.1a „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”.

Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site-ul AFIR a variantei consultative a Ghidului solicitantului pentru toate cele 10 submăsuri.

Documentele pot fi accesate aici

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite