Francezii de la Alstom şi Alcatel-Lucent iau peste un miliard de euro pentru reabilitarea căii ferate Sighişoara-Coşlariu
0Ministerul Transporturilor a semnat vineri cu CFR SA un contract de finanţare în valoare de 4,98 miliarde de lei (1,1 miliarde de euro) pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată Sighişoara-Coşlariu (Alba), cu o lungime de 89,5 kilometri. Lucrările, care se vor întinde pe o perioadă de 40 de luni, vor fi effectuate de francezii de la Alstom şi Alcatel-Lucent.
Contractul este cofinanţat de Uniunea Europeană cu 740 de milioane de euro şi prevede reabilitarea a 89,5 kilometri de linie dublă electrificată de cale ferată. Ministrul Transporturilor Relu Fenechiu a precizat că acesta este cel mai mare contract de finanţare semnat prin Programul Operaţional Sectorial de Transport.
El a adăugat că CFR SA, care administrează infrastructura feroviară, are semnate prin acest program 18 contracte în valoare de 11,5 miliarde de lei. Ministrul a mai spus că lucrările de modernizare au început în martie-aprilie 2012 şi se vor încheia în iunie 2015.
Tronsonul face parte din linia de cale ferată Braşov-Simeria, parte a Coridorului IV paneuropean. După finalizarea lucrărilor trenurile de călători ar trebui să atingă o viteză maximă de 160 de kilometri pe oră, iar cele de marfă de până la 120 de kilometri pe oră, scrie „Ziarul Financiar” .
Proiectul include atât execuţia lucrărilor de modernizare a liniei de cale ferată, pentru care au fost atribuite anul trecut lucrările aferente, împărţite în trei loturi, cât şi lucrări la instalaţiile de semnalizare şi la sistemele de comunicaţii şi control. Acestora li se adaugă şi serviciile de consultanţă, incluse în suma de 1,1 miliarde de euro, potrivit reprezentanţilor CFR.
CFR a selectat la începutul anului consorţiul Alstom Transport - Alcatel Lucent România - PAS 97 pentru lucrări de modernizare a secţiunilor de cale ferată Coşlariu (Alba) - Simeria (Hunedoara) şi Coşlariu - Sighişoara (Mureş), cu o ofertă de 498,2 mil. lei, fără TVA.
Cu o durată de 40 de luni, proiectul implică lucrări la instalaţiile de semnalizare şi sistemele de comunicaţii şi control.