Finanţare de la stat pentru tineri în 2015. Cum să te lansezi în afaceri cu fonduri nerambursabile de până la 10.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţare de la stat pentru tineri în 2015. Tinerii care vor să se lanseze în afaceri, dar nu dispun de sumele necesare pentru investiţia necesară pot accesa şi în acest an fonduri nerambursabile de la bugetul statului, de până la 10.000 de euro, prin programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri.

Nu a fost încă stabilit bugetul programului pentru acest an şi nici momentul lansării acestuia, însă autorităţile au publicat ghidul solicitantului în care se specifică condiţiile – cine poate beneficia de fonduri nerambursabile, ce afaceri şi cheltuieli sunt eligibile etc. 

Finanţare de la stat pentru tineri în 2015. Facilităţi

Aşadar, programul presupune acordarea unei finanţări nerambursabile echivalente cu 50% din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 10.000 de euro sau echivalentul în lei, a unei garanţii acordate de Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) pentru creditele contractate de „SRL-D” în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 de euro, scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 (patru) salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată şi scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului, pentru înregistrarea microîntreprinderii, precum şi de la plata tarifului pentru publicarea în Monitorul Oficial al României.

Finanţare de la stat pentru tineri în 2015. Cine sunt beneficiarii

De fonduri nerambursabile pot beneficia în cadrul programului tinerii care au capacitate juridică deplină de exerciţiu, anterior datei înmatriculării societăţii în Registrul Comerţului nu au mai deţinut şi nu deţine calitatea de acţionar sau asociat al unei întreprinderi constituite în Spaţiul Economic European, înfiinţează pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată şi care nu au mai beneficiat de finanţare în cadrul acestui program.

Finanţare de la stat pentru tineri în 2015. Condiţii pentru firmă

Microîntreprinderea înfiinţată de întreprinzătorul debutant trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) este societate comercială cu răspundere limitată-debutant (SRL-D), care funcţionează pe durată nedeterminată;

b) se încadrează în categoria microîntreprinderilor în condiţiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii,  cu modificările şi completările ulterioare, şi ale  ordonanţei de urgenţă nr. 6 din 09.02.2011, cu modificările şi completările ulterioare;

c) este înfiinţată de un întreprinzător debutant, ca asociat unic, sau de cel mult 5 (cinci) întreprinzători debutanţi asociaţi. Condiţiile pentru întreprinzătorul debutant trebuie îndeplinite de fiecare dintre asociaţi;

d) este administrată de asociatul unic, de unul sau mai mulţi administratori dintre asociaţi;

e) are în obiectul de activitate cel mult 5 (cinci) grupe de activitate prevăzute de clasificarea activităţilor din economia naţionala în vigoare. 

În cele 5 (cinci) grupe de activitate nu pot fi incluse ca obiect de activitate al societăţii următoarele 

intermedieri financiare şi asigurări: 

tranzacţii imobiliare:

activităţi de jocuri de noroc şi pariuri 

producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope

Finanţare de la stat pentru tineri în 2015: ghidul solicitantului

Puteţi afla mai multe detaii din GHIDUL SOLICITANTULUI PROGRAMUL PENTRU STIMULAREA ÎNFIINŢĂRII ŞI DEZVOLTĂRII MICROÎNTREPRINDERILOR DE CĂTRE ÎNTREPRINZĂTORII DEBUTANŢI ÎN AFACERI

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite