Articol publicitar

Convocator pentru adunarea generală a acţionarilor societăţii Sphera Franchise Group SA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
convocator

Consiliul de Administraţie al societăţii Sphera Franchise Group S.A., societate pe acţiuni administrată în sistem unitar şi funcţionând în conformitate cu legile din România, cu sediul social în România, Bucureşti.

Str. Calea Dorobanţi nr. 239, et.2, biroul 4, sector 1, înregistrată la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub nr. J40/7126/2017, CUI 37586457 (numită în continuare "Societatea"), în conformitate cu prevederile art. 117 din Legea 31/1990 privind societăţile, republicată, astfel cum a fost modificata si completata ("Legea 31/1990"), ale Legii 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, astfel cum a fost modificata si completata ("Legea 24/2017") şi ale reglementărilor ASF emise în aplicarea acesteia, coroborate cu art. 10 din actul constitutiv al Societăţii,

CONVOACĂ

ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR ("AGOA")

în data de 19.08.2021, ora 10:00 (ora României) la sediul societăţii situat in Calea Dorobanţi nr. 239, et. 2 - Sala Ateneu, Sector 1, Bucureşti, România, pentru toţi acţionarii înregistraţi în registrul acţionarilor ţinut de Depozitarul Central S.A. la sfârşitul zilei de 10 august 2021, stabilită ca dată de referinţă pentru ţinerea AGOA, având următoarea ordine de zi:

  • Aprobarea propunerii Consiliului de Administratie de distribuire a dividendelor in valoare de 35.000.884,61 lei din profitul net nedistribuit al anilor 2019-2020, precum si aprobarea fixarii unui dividend brut/actiune in valoare de 0.9021 Lei.
  • Aprobarea datei de 30.09.2021, ca data a platii pentru plata dividendelor.
  • Aprobarea datei de 17.09.2021, ca data de înregistrare si a ex-date ca fiind 16.09.2021, pentru identificarea acţionarilor care urmeaza a beneficia de drepturi rezultate din hotararile AGOA si asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor AGOA, inclusiv dar fara a se limita la identificarea actionarilor care vor beneficia de dividende, în conformitate cu legea aplicabilă.
  • Aprobarea Politicii de remunerare a Societatii.
  • Împuternicirea Preşedintelui Consiliului de Administraţie pentru a indeplini, in numele si pe seama Societatii, toate formalitatile necesare în faţa Registrului Comerţului, Monitorului Oficial şi/sau oricaror altor autorităţi publice şi/sau private legate de publicarea hotararilor adoptate de AGOA din data de 19/20.08.2021. Preşedintele Consiliului de Administraţie poate, la randul sau, sa imputerniceasca si sa acorde autoritate oricarei terte persoane pe care o considera corespunzatoare, in vederea indeplinirii in totalitate sau in parte a sarcinilor mai sus mentionate, in limitele mandatului acordat, semnatura sa fiind pe deplin valabila si opozabila Societatii.

ŞI

ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂ A ACŢIONARILOR (”AGEA”)

în data de 19.08.2021, ora 12:00 (ora României) la sediul societăţii situat in Calea Dorobanţi nr. 239, et. 2 - Sala Ateneu, Sector 1, Bucureşti, România, pentru toţi acţionarii înregistraţi în registrul acţionarilor ţinut de Depozitarul Central S.A. la sfârşitul zilei de 10.08.2021, stabilită ca dată de referinţă pentru ţinerea AGEA, având următoarea ordine de zi:

  • Aprobarea dobândirii, de către Societate, a unui număr maximum de 80.019 acţiuni proprii pentru o perioada maxima de 18 luni de la data publicării Hotărârii AGEA în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a, la un pret pe actiune cuprins intre 12,50 Lei si 45 Lei, valoarea nominală a acţiunilor proprii astfel dobandite neputand depăşi pragul de 10% din capitalul social subscris al Societatii, în vederea implementarii unui sistem de remunerare a membrilor conducerii Societăţii. Plata acţiunilor dobândite va fi făcută din sursele prevăzute de lege.
  • Împuternicirea Preşedintelui Consiliului de Administraţie pentru a indeplini, in numele si pe seama Societatii, toate formalitatile necesare în faţa Registrului Comerţului, Monitorului Oficial şi/sau oricaror altor autorităţi publice şi/sau private legate de publicarea hotararilor adoptate de AGEA din data de 19/20.08.2021. Preşedintele Consiliului de Administraţie poate, la randul sau, sa imputerniceasca si sa acorde autoritate oricarei terte persoane pe care o considera corespunzatoare, in vederea indeplinirii in totalitate sau in parte a sarcinilor mai sus mentionate, in limitele mandatului acordat, semnatura sa fiind pe deplin valabila si opozabila Societatii.

Doar persoanele care sunt înregistrate ca acţionari la data de referinţă 10.08.2021 ("Data de Referinţă") în registrul acţionarilor Societăţii ţinut de Depozitarul Central S.A. au dreptul de a participa şi de a vota în cadrul AGOA/AGEA.

Propuneri ale acţionarilor privind adunarea generală a acţionarilor

Unul sau mai mulţi acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social al Societăţii (denumiţi în cele ce urmează "Iniţiatori") are/au dreptul:

  • de a introduce puncte pe ordinea de zi a AGOA/AGEA, cu condiţia ca fiecare punct să fie însoţit de o justificare sau de un proiect de hotărâre propus spre adoptare de AGOA/AGEA; şi
  • de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a AGOA/AGEA.

Cererile Iniţiatorilor cu privire la introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi, precum şi proiectele de hotărâri pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a AGOA/AGEA, însoţite de copia actului de identitate valabil al Iniţiatorului, pot fi înaintate după cum urmează:

  • depuse la registratura Societăţii din România, Bucureşti, str. Calea Dorobanţi nr. 239, et.2, biroul 4, sector 1, până la data de 03.08.2021, ora 17:00 (ora României), în plic închis, cu menţiunea scrisă clar şi cu majuscule "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR Sphera Franchise Group S.A. DIN DATA DE 19/20 AUGUST 2021";
  • transmise către registratura Societăţii din România, Bucureşti, str. Calea Dorobanţi nr. 239, et.2, biroul 4, sector 1, prin orice formă de curierat cu confirmare de primire, astfel încât să fie înregistrat ca fiind primit la registratura Societăţii până la data de 03.08.2021, ora 17:00 (ora României), în plic închis, cu menţiunea scrisă clar şi cu majuscule "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR Sphera Franchise Group S.A. DIN DATA DE 19/20 AUGUST 2021";
  • transmise prin e-mail cu semnătură electronică extinsă, încorporată conform Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, până la data de 03.08.2021, ora 17:00 (ora României), la adresa de e-mail AGA@spheragroup.com, menţionând la subiect "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR Sphera Franchise Group S.A. DIN DATA DE 19/20 AUGUST 2021".

Ordinea de zi completată cu punctele propuse de acţionarii sus-menţionaţi va fi publicată cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege şi de actul constitutiv pentru convocarea AGOA/AGEA cu cel puţin 10 zile înainte de data AGOA/AGEA.

Întrebări referitoare la adunarea generală a acţionarilor

Acţionarii Societăţii, indiferent de nivelul participaţiei la capitalul social, pot depune întrebări în scris privind punctele de pe ordinea de zi a AGOA/AGEA, însoţite de copia actului de identitate valabil al acţionarului, astfel:

  • depuse la registratura Societăţii din România, Bucureşti, str. Calea Dorobanţi nr. 239, et.2, biroul 4, sector 1, în plic închis, cu menţiunea scrisă clar şi cu majuscule "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR Sphera Franchise Group S.A. DIN DATA DE 19/20 AUGUST 2021" până la data de 18.08.2021, ora 17:00  (ora României);
  • transmise către registratura Societăţii din România, Bucureşti, str. Calea Dorobanţi nr. 239, et.2, biroul 4, sector 1, prin orice formă de curierat cu confirmare de primire, astfel încât să fie înregistrate ca fiind primite la registratura Societăţii până la data de 18.08.2021, ora 17:00 (ora României), în plic închis, cu menţiunea scrisă clar şi cu majuscule "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR Sphera Franchise Group S.A. DIN DATA DE 19/20 AUGUST 2021";
  • transmise prin e-mail cu semnătură electronică extinsă încorporată, conform Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, la adresa de e-mail AGA@spheragroup.com, menţionând la subiect: "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR Sphera Franchise Group S.A. DIN DATA DE 19/20 AUGUST 2021" până la data de 18.08.2021, ora 17:00 (ora României).

Participarea la adunarea generală a acţionarilor

Accesul acţionarilor înregistraţi în registrul acţionarilor la Data de Referinţă şi îndreptăţiţi să participe la AGOA/AGEA este permis prin simpla probă a identităţii acestora, făcută, (i) în cazul acţionarilor persoane fizice, cu actul de identitate al acestora sau, (ii) în cazul acţionarilor persoanelor juridice, cu actul de identitate al reprezentantului legal, iar (iii) în cazul acţionarilor persoanelor juridice şi al acţionarilor persoane fizice reprezentate, cu împuternicirea dată persoanei care le reprezintă, cu respectarea prevederilor legale aplicabile în materie.

Acţionarii înregistraţi la Data de Referinţă în registrul acţionarilor Societăţii ţinut de Depozitarul Central S.A. pot participa personal sau prin reprezentare în AGOA/AGEA, fiecare acţionar având dreptul de a desemna orice altă persoană fizică sau juridică în calitate de reprezentant pentru a participa şi a vota în numele său în cadrul AGOA/AGEA, cu respectarea prevederilor art. 92 din Legea nr. 24/2017.

Un acţionar poate desemna o singură persoană să îl reprezinte la AGOA/AGEA. Cu toate acestea, dacă un acţionar deţine acţiuni ale Societăţii în mai multe conturi de valori mobiliare, această restricţie nu îl va împiedica să desemneze un reprezentant separat pentru acţiunile deţinute în fiecare cont de valori mobiliare cu privire la o anumită adunare generală. Totuşi, acţionarului i se interzice să exprime voturi diferite în baza acţiunilor deţinute de acesta în capitalul social al Societăţii.

În cazul participării prin reprezentare, acţionarul va desemna un reprezentant printr-o procură specială întocmită în baza formularului de procură specială pus la dispoziţia acţionarilor de către Societate, atât în limba română, cât şi în limba engleză, sau printr-o împuternicire generală acordată în condiţiile prezentate mai jos.

Un acţionar poate desemna prin procură unul sau mai mulţi reprezentanţi supleanţi care să îi asigure reprezentarea în AGOA/AGEA în cazul în care reprezentantul desemnat este în imposibilitate de a-şi îndeplini mandatul. În cazul în care prin procură sunt desemnaţi mai mulţi reprezentanţi supleanţi, trebuie indicată şi ordinea în care aceştia îşi vor exercita mandatul.

În cazul în care un acţionar este reprezentat de o instituţie de credit care prestează servicii de custodie, aceasta va putea vota în AGOA/AGEA pe baza instrucţiunilor de vot primite prin mijloace electronice de comunicare, fără a mai fi necesară întocmirea unei împuterniciri speciale sau generale de către acţionar. Custodele va vota în AGOA/AGEA exclusiv în conformitate şi în limita instrucţiunilor primite de la clienţii săi având calitatea de acţionari la Data de Referinţă.

În situaţia discutării în cadrul AGOA/AGEA, în conformitate cu prevederile legale, a unor puncte neincluse pe ordinea de zi publicată, împuternicitul poate vota pe marginea acestora conform interesului acţionarului reprezentat.

Procura Specială

Procura specială este valabilă doar pentru AGOA/AGEA pentru care a fost solicitată. Procura specială poate fi acordată doar prin utilizarea formularului de procură specială pus la dispoziţia acţionarilor de către Societate conform secţiunii Alte prevederi cu privire la adunarea generală a acţionarilor de mai jos.

Reprezentantul are obligaţia să voteze în conformitate cu instrucţiunile formulate de acţionarul care l-a desemnat. Procurile speciale trebuie să conţină instrucţiuni specifice de vot pentru fiecare punct de pe ordinea de zi a AGOA/AGEA.

În cazul procurii speciale, un exemplar original, completat în limba română sau în limba engleză şi semnat de acţionar, împreună cu o copie a actului de identitate al acţionarului şi al reprezentantului, se vor transmite Societăţii astfel:

  • depuse la registratura Societăţii din România, Bucureşti, str. Calea Dorobanţi nr. 239, et.2, biroul 4, sector 1, în plic închis, cu menţiunea scrisă clar şi cu majuscule "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR Sphera Franchise Group S.A. DIN DATA DE 19/20 AUGUST 2021" până la data de 17.08.2021, ora 10:00 a.m. (ora României);
  • transmise către registratura Societăţii din România, Bucureşti, str. Calea Dorobanţi nr. 239, et.2, biroul 4, sector 1, prin orice formă de curierat cu confirmare de primire, astfel încât să fie înregistrate ca fiind primite la registratura Societăţii până la data de 17.08.2021, ora 10:00 a.m. (ora României), în plic închis, cu menţiunea scrisă clar şi cu majuscule "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR Sphera Franchise Group S.A. DIN DATA DE 19/20 AUGUST 2021";
  • transmise prin e-mail cu semnătură electronică extinsă încorporată, conform Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, la adresa de e-mail AGA@spheragroup.com, menţionând la subiect: "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR Sphera Franchise Group S.A. DIN DATA DE 19/20 AUGUST 2021" până la data de 17.08.2021, ora 10:00 a.m. (ora României).

În toate cazurile, reprezentantul va prezenta organizatorilor AGOA/AGEA un exemplar original al procurii speciale la înregistrare.

Procura generală

Procura generală va fi valabilă numai dacă: (i) este acordată pentru o perioadă care nu va depăşi 3 ani, daca partile nu au prevazut in mod expres un termen mai mare, (ii) permite în mod expres reprezentantului acţionarului care a acordat o astfel de procură să voteze în toate aspectele aflate în dezbaterea adunărilor generale ale acţionarilor Societăţii, inclusiv în ceea ce priveşte acte de dispoziţie şi (iii) este acordată de către acţionar, în calitate de client, unui intermediar definit conform art. 2 alin. (1) pct. 20 din Legea 24/2017 sau unui avocat.

Acţionarii Societăţii nu pot fi reprezentaţi în AGOA/AGEA pe baza procurii generale de către o persoană care se află într-o situaţie de conflict de interese ce poate apărea în special în unul dintre următoarele cazuri:

a)     este un acţionar majoritar al Societăţii, sau o altă entitate, controlată de respectivul acţionar;

b)    este membru al unui organ de administrare, de conducere sau de supraveghere al Societăţii, al unui acţionar majoritar sau al unei entităţi controlate, conform celor prevăzute la lit. a);

c)     este un angajat sau un auditor al Societăţii ori al unui acţionar majoritar sau al unei entităţi controlate, conform celor prevăzute la lit. a);

d)    este soţul, ruda sau afinul până la gradul al patrulea inclusiv al uneia dintre persoanele fizice prevăzute la lit. a) - c).

Procura generală trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii: 1. numele/denumirea acţionarului; 2. numele/denumirea reprezentantului (cel căruia i se acordă procura); 3. data procurii, precum şi perioada de valabilitate a acesteia, cu respectarea prevederilor legale; procurile purtând o dată ulterioară au ca efect revocarea procurilor datate anterior; 4. precizarea faptului că acţionarul împuterniceşte reprezentantul să participe şi să voteze în numele său prin procura generală în adunarea generală a acţionarilor pentru întreaga deţinere a acţionarului la data de referinţă, cu specificarea expresă a societăţii/societăţilor pentru care se utilizează respectiva procură generală.

Procura generală încetează în conformitate cu alin. 2 al art. 202 din Regulamentul nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, astfel cum a fost modificat si completat, emis de Autoritatea de Supraveghere Financiara (in continuare, „R5/2018”).

Înainte de prima ei utilizare, o copie a procurii generale semnată de acţionar şi având conţinutul minim prevăzut de R5/2018, cuprinzând menţiunea conformităţii cu originalul sub semnătura reprezentantului, împreună cu o copie a actului de identitate al acţionarului şi o declaraţie pe proprie a intermediarului sau a avocatului conform celor de mai jos se vor transmite Societăţii astfel:

  • depuse la registratura Societăţii din România, Bucureşti, str. Calea Dorobanţi nr. 239, et.2, biroul 4, sector 1, în plic închis, cu menţiunea scrisă clar şi cu majuscule "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR Sphera Franchise Group S.A. DIN DATA DE 19/20 AUGUST 2021" până la data de 17.08.2021, ora 10:00 a.m. (ora României);
  • transmise către registratura Societăţii din România, Bucureşti, str. Calea Dorobanţi nr. 239, et.2, biroul 4, sector 1, prin orice formă de curierat cu confirmare de primire, astfel încât să fie înregistrate ca fiind primite la registratura Societăţii până la data de 17.08.2021, ora 10:00 a.m. (ora României), în plic închis, cu menţiunea scrisă clar şi cu majuscule "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR SPHERA FRANCHISE GROUP S.A. DIN DATA DE 19/20 AUGUST 2021";
  • transmise prin e-mail cu semnătură electronică extinsă încorporată, conform Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, la adresa de e-mail AGA@spheragroup.com, menţionând la subiect: "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR SPHERA FRANCHISE GROUP S.A. DIN DATA DE 19/20 AUGUST 2021" până la data de 17.08.2021, ora 10:00 a.m.  (ora României).

Declaraţia pe propria răspundere dată de reprezentantul legal al intermediarului sau de avocatul care a primit împuternicirea de reprezentare prin împuternicirea generală va specifica următoarele:

  • împuternicirea este acordată de respectivul acţionar, în calitate de client, intermediarului sau, după caz, avocatului;
  • împuternicirea generală este semnată de acţionar, inclusiv prin ataşare de semnătură electronică extinsă, dacă este cazul.

Declaraţia trebuie depusă în original, semnată şi, după caz, ştampilată, fără îndeplinirea altor formalităţi în legătură cu forma acesteia. Declaraţia se depune la Societate odată cu procura generală, în condiţiile şi termenele prevăzute mai sus.

Copiile ale procurilor generale cuprinzând menţiunea conformităţii cu originalul sunt reţinute de Societate, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal al AGOA/AGEA.

Alte prevederi privind reprezentarea

Acţionarii pot să îşi desemneze şi să îşi revoce reprezentantul prin mijloace electronice de transmisie a datelor, revocarea urmând a-şi produce efecte şi a fi opozabilă Societăţii dacă a fost recepţionată de Societate până la termenul limită pentru depunerea/transmiterea procurilor.

Împuternicitul nu poate fi substituit de o altă persoană decât în cazul în care acest drept i-a fost conferit în mod expres de către acţionar în împuternicire. În condiţiile în care persoana împuternicită este o persoană juridică, aceasta poate să îşi exercite mandatul primit prin intermediul oricărei persoane ce face parte din organul său de administrare sau conducere sau dintre angajaţii săi.

Votul prin corespondenţă

Acţionarii Societăţii înregistraţi la Data de Referinţă în registrul acţionarilor Societăţii ţinut de Depozitarul Central S.A. au posibilitatea de a vota prin corespondenţă prin utilizarea formularului de buletin de vot pentru votul prin corespondenţă pus la dispoziţia acţionarilor de către Societate, atât în limba română, cât şi în limba engleză.

Votul prin corespondenţă poate fi exprimat de către un reprezentant convenţional al acţionarului numai în situaţia în care acesta a primit din partea respectivului acţionar o împuternicire specială/generală care se depune la Societate în conformitate cu art. 92 din Legea nr. 24/2017. Dacă persoana care reprezintă acţionarul prin participare personală la AGOA/AGEA este alta decât cea care a exprimat votul prin corespondenţă, atunci pentru valabilitatea votului său aceasta prezintă secretarului de şedinţă al AGOA/AGEA o revocare scrisă a votului prin corespondenţă semnată de acţionar sau de reprezentantul care a exprimat votul prin corespondenţă. Acest lucru nu este necesar dacă acţionarul sau reprezentantul legal al acestuia este prezent personal în cadrul AGOA/AGEA.

În cazul votului prin corespondenţă, buletinele de vot, completate în limba română sau engleză şi semnate, împreună cu o copie a actului de identitate al acţionarului şi al reprezentantului, pot fi înaintate după cum urmează:

  • depuse la registratura Societăţii din România, Bucureşti, str. Calea Dorobanţi nr. 239, et.2, biroul 4, sector 1, în plic închis, cu menţiunea scrisă clar şi cu majuscule "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR SPHERA FRANCHISE GROUP S.A. DIN DATA DE 19/20 AUGUST 2021" până la data de 17.08.2021, ora 10:00 a.m. (ora României);
  • transmise către registratura Societăţii din România, Bucureşti, str. Calea Dorobanţi nr. 239, et.2, biroul 4, sector 1, prin orice formă de curierat cu confirmare de primire, astfel încât să fie înregistrate ca fiind primite la registratura Societăţii până la data de 17.08.2021, ora 10:00 a.m.  (ora României), în plic închis, cu menţiunea scrisă clar şi cu majuscule "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR SPHERA FRANCHISE GROUP S.A. DIN DATA DE 19/20 AUGUST 2021";
  • transmise prin e-mail cu semnătură electronică extinsă încorporată, conform Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, la adresa de e-mail AGA@spheragroup.com, menţionând la subiect: "PENTRU ADUNAREA GENERALĂ A ACŢIONARILOR SPHERA FRANCHISE GROUP S.A. DIN DATA DE 19/20 AUGUST 2021" până la data de 17.08.2021, ora 10:00 a.m. (ora României).

Alte prevederi cu privire la adunarea generală a acţionarilor

În cazul acţionarilor persoane juridice sau a entităţilor fără personalitate juridică, calitatea de reprezentant legal se constată în baza listei acţionarilor de la Data de Referinţă, primită de la Depozitarul Central S.A.. Documentele care atestă calitatea de reprezentant legal întocmite într-o limbă străină, alta decât limba engleză, vor fi însoţite de o traducere realizată de un traducător autorizat în limba română sau în limba engleză, fără a fi necesară legalizarea sau apostilarea acestor documente.

În toate cazurile descrise mai sus în care se face referire la:

  • actele de identitate ale unei persoane se au în vedere următoarele documente: (i) în cazul persoanelor fizice - buletin/carte de identitate/paşaport, iar (ii) în cazul persoanelor juridice - buletin/carte de identitate/paşaport a reprezentantului legal înscris în lista acţionarilor Societăţii emisă de Depozitarul Central S.A.;
  • reprezentantul acţionarilor înscris în lista acţionarilor emisă de Depozitarul Central S.A., dacă respectivul reprezentant nu este înscris ca atare în evidenţele Depozitarului Central S.A., pentru identificarea reprezentantului acţionarului persoană juridică se va transmite un certificat constatator eliberat de Registrul Comerţului sau orice alt document echivalent, în original sau în copie conformă cu originalul emis de către o autoritate competentă din statul în care acţionarul este înmatriculat legal şi care atestă calitatea de reprezentant legal, certificat sau document echivalent care să nu fie mai vechi de 3 luni înainte de data publicării convocatorului AGOA/AGEA.

Netransmiterea procurilor generale sau speciale/formularelor de vot prin corespondenţă până la data stabilită se sancţionează cu pierderea dreptului de a vota prin reprezentant/prin corespondenţă în cadrul AGOA/AGEA. Procurile speciale/formularele de vot prin corespondenţă care nu conţin cel puţin informaţiile cuprinse în formularul pus la dispoziţie de Societate nu sunt opozabile Societăţii, nefiind opozabile Societăţii nici procurile generale care nu conţin informaţiile minime cerute de prevederile legale.

Dacă în data de 19.08.2021 (data primei convocări a AGOA/AGEA) nu se întrunesc condiţiile de validitate legale şi statutare pentru ţinerea AGOA/AGEA, respectiva AGOA este convocată pentru 20.08.2021 în acelaşi loc, la aceeaşi oră şi având aceeaşi ordine de zi.

Documentele şi materialele informative referitoare la punctele incluse pe ordinea de zi a AGOA/AGEA, prezentul convocator, proiectele de hotărâri, numărul total de acţiuni şi drepturile de vot la data convocării, precum şi formularele de procură specială şi formularele de buletin de vot prin corespondenţă pentru AGOA/AGEA vor fi puse la dispoziţia acţionarilor, atât în limba română, cât şi în engleză, cu cel puţin 30 de zile înainte de data AGOA/AGEA, la sediul social al Societăţii din România, Bucureşti, str. Calea Dorobanţi nr. 239, et. 2, biroul 4, sector 1 şi vor fi disponibile pe pagina de web a Societăţii (www.spheragroup.com, secţiunea Relaţia cu investitorii).

La data convocării, capitalul social al Societăţii este format din 38.799.340 acţiuni nominative, fiecare acţiune dând dreptul la un vot; prin urmare, numărul total de drepturi de vot la data convocării este de 38.799.340 drepturi de vot.

Proiectele de hotărâri propuse de către acţionari vor fi adăugate pe pagina de internet a Societăţii de îndată ce este posibil, după primirea lor de către Societate.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la Departamentul Relaţia cu investitorii, la numărul de telefon 021.201.17.57 şi de pe website-ul Societăţii www.spheragroup.com.

PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE

Lucian HOANCA

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite