Construcţiile şi producţia de medicamente prezintă cele mai mari riscuri de insolvenţă. Riscuri minime sunt în comerţ şi transporturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai vulnerabile sectoare ale economiei în privinţa insolvenţei sunt construcţiile şi farma, din cauza plăţilor întârziate, dar o situaţie dificilă se regăseşte şi în agricultură, a declarat Alexandra Predeanu, director general al ICAP România.

„Am observat că o companie care intră în faliment are fluctuaţii la plată cu 10-12 luni înainte. Dacă urmăreşti o companie în timp îţi dai seama dacă ea se duce sau nu spre insolvenţă sau faliment“, a spus Alexandra Predeanu.

În opinia consultantului, printre industriile sănătoase se numără în primul rând comerţul, care are o evoluţie pozitivă, vizibilă şi în creşterea numărului de angajaţi, dar şi transporturile, industria alimentară şi fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.

„În fiecare industrie sunt însă multe companii cu risc ridicat, chiar dacă sectorul merge bine. Pentru companiile româneşti e mai dificil să îşi revină din criză, nu au fluxul de capital al unei multinaţionale“, a mai afirmat specialistul.

Rate mici de recuperare

La nivel naţional, circa 100.000 de firme sunt acum în insolvenţă, rata de recuperare fiind de doar 2%, iar suma recuperată de masa credală sub 5%.

ICAP oferă companiilor servicii de monitorizare a firmelor, prezentând rapoarte şi alerte privind riscul de insolvenţă al acestora.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite