Complexul Energetic Hunedoara riscă falimentul. Ministrul avertizează conducerea companiei: „Depinde soarta a zeci de mii de familii din Valea Jiului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul Energetic Hunedoara are o situaţie financiară dezastruoasă şi riscă să ajungă direct în faliment, potrivit ministrului Energiei, Victor Grigorescu, care avertizează conducerea companiei cu privire la efectele unei asemenea situaţii.

Conform oficialului, intrarea în faliment a Complexului Energetic Hunedoara ar afecta zeci de mii de familii din Valea Jiului şi ar putea afecta siguranţa sistemului energetic naţional.

„În această dimineaţă (28 decembrie – n.r.) mă aflu la Complexul Energetic Hunedoara într-o vizită de lucru, împreună cu secretarii de stat Corina Popescu şi Cristian Busu. Situaţia financiară a companiei este dezastruoasă şi temerea principală este că putem ajunge chiar la un faliment. O astfel de situaţie este complet inadmisibilă pentru că ne-am vedea puşi în faţă unei probleme sociale enorme în Valea Jiului şi a unei probleme de siguranţă a sistemului energetic naţional.

Mă voi întâlni cu managementul companiei, cu sindicatele din minerit şi cu autorităţile locale. Aştept de la conducerea Complexului Energetic Hunedoara să înţeleagă că de acţiunile ei depinde soarta a zeci de mii de familii din Valea Jiului. Nu ne permitem nicio greşeală şi nicio ezitare şi e de datoria mea să îi atenţionez pe toţi cei implicaţi că gravitatea situaţiei poate aduce cu sine repercusiuni majore pentru toţi actorii implicaţi“, a scris Grigorescu pe Facebook.

Situaţia companiei s-a înrăutăţit considerabil în ultima vreme, după ce Ministerul Mediului a amendat compania cu 538 de milioane de lei pentru achiziţia cu întârziere a certificatelor de emisii de dioxid carbon.

Complexul Energetic Hunedoara este compus din termocentralele Deva şi Paroşeni, plus minele viabile de huilă din Valea Jiului, respectiv Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan, compania deţinând o cotă de piaţă de aproximativ 5% din producţia de energie electrică din România şi având aproximativ 6.500 de angajaţi.

Grigorescu cere "măsuri curajoase"

Ministrul Grigorescu a revenit ulterior şi a anunţat că a cerut conducerii luarea de măsuri "curajoase", care să ducă la remedierea problemelor de mediu, asigurarea stocurilor de cărbune şi consolidarea financiară a companiei.  "Am cerut conducerii Complexului Energetic Hunedoara să îşi asume situaţia în care se găseşte compania, să înţeleagă că e nevoie să ia măsuri curajoase şi să împiedice alunecarea înspre o situaţie fără remediu. 

Starea dezastruoasă este rodul unor comportamente economice defectuoase care au pus în pericol însăşi existenţa companiei. Cine nu înţelege că e nevoie să îndreptăm rapid greşelile din trecutul îndepărtat sau mai apropiat nu va face echipa cu noi. E momentul în care depolitizarea şi reprofesionalizarea companiei nu mai pot fi amânate sub nicio formă. Câteva elemente pe care se vor concentra acţiunile în perioada următoare: probleme de mediu, asigurarea stocurilor minime de cărbune sau consolidarea financiară a societăţii", a mai arătat el.

Scandalul certificatelor de emisii

Din cauza problemelor financiare tot mai grave şi a nerestructurării, compania a ajuns într-o situaţie extrem de gravă, fiind ameninţată de la începutul acestui an cu insolvenţa.

Cum nu a avut suficienţi bani, compania nu a reuşit nici să-şi achiziţioneze toate certificatele de emisii necesare. Un certificat de dioxid de carbon se achiziţionează pentru fiecare tonă de CO2 aruncată în aer, iar o astfel de cantitate ajunge în atmosferă la producerea unui MWh.

Astfel, la finele lunii aprilie, când era termenul-limită, compania nu a putut să achiziţioneze decât o parte din certificate, riscând amenzi de 100 de euro pentru fiecare din cele peste 1,2 milioane de certificate neachiziţionate încă, adică o sumă totală de 120 de milioane de euro.

Statul a iniţiat acordarea unui ajutor de salvare, în valoare de 167 de milioane de lei, iar Comisia Europeană l-a aprobat, cu condiţia ca societatea să returneze un alt ajutor de stat, primit ilegal de companie, prin contracte directe cu Hidroelectrica.

Comisia Europeană a impus drept condiţie pentru acordarea ajutorului separarea părţii termo de minele de huilă şi realizarea unui plan de restructurare, care trebuia  prezentat în şase luni.

Birocraţia afectează compania

Ulterior, însă, lucrurile s-au făcut în stil românesc. Ministerul Finanţelor nu a dorit să elibereze ajutorul până la recuperarea celui legat de contractele cu Hidroelectrica. Cum compania nu avea oricum bani, a fost nevoie ca societatea să se împrumute de la Trezoreria statului. Toate aceste operaţiuni au durat câteva luni, iar compania nu a primit decât o tranşă de 98 de milioane de lei. Complexul Energetic Hunedoara a cumpărat, într-un final, certificatele de carbon, însă mult prea târziu.

Fostul ministru al Energiei Andrei Gerea chiar promitea că societatea nu va fi amendată, din moment ce a cumpărat certificatele, chiar dacă mai târziu. Ceea ce nu a oprit, însă, Ministerul Mediului să aplice totuşi amenda de 538 de milioane de lei.

Noul ministru al Energiei, Victor Grigorescu, a cerut anterior o monitorizare zilnică a companiei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite