Comisia Europeană nu acceptă 51% produse româneşti în hipermarketuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană nu este de acord cu argumentele aduse de autorităţi în favoarea legii care impune marilor comercianţi să asigure 51% din oferta de alimente de la producători locali. În urma respingerii acestor argumente, Comisia a fost nevoită să închidă dosarul iniţial privitor la această lege, iar pasul următor presupune în mod automat declanşarea procedurii de infringement, potrivit Profit.ro.

Într-o primă fază, se declanşează procedura de infringement, o atenţionare din partea Comisiei Europeane pentru încălcarea unei obligaţii, iar în a doua fază are loc acţionarea statului în judecată la Curtea Europeană de Justiţie, unde ţara în cauză este amendată, de obicei, cu o sumă substanţială.

Parlamentul a aprobat, pe 8 iunie, iar preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, la 11 iulie, o serie de modificări la Legea 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, care obligă marile magazine să vândă în proporţie de 51% alimente din producţia internă. Aceasta ar trebui să intre în vigoare în şase luni de la promulgare.

„Violare a liberei circulaţii a mărfurilor“

Potrivit noii legi, comercianţii cu o cifră de afaceri anuală mai mare de 2 milioane de euro au obligaţia ca pentru carne, legume, fructe, miere, ouă, lactate şi produse de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din lanţul alimentar scurt, adică de pe piaţa locală. Prin excepţie, în lunile de iarnă, decembrie-februarie, legumele şi fructele din import pot reprezenta maximum 70% din oferta, pe fiecare categorie, a comercianţilor menţionaţi. 

La 28 iunie, chiar înainte de promulgarea legii, Comisia Europeană a adresat autorităţilor române o solicitare de informaţii cu privire la noile reglementări, conform sistemului EU PILOT. Dosarul incipient (PILOT) deschis de Comisie cu privire la Lege cuprinde şi un scurt rezumat al problematicii, în care se afirmă că amendamentele aduse de parlamentari Legii comercializării produselor alimentare constituie „o violare directă a principiului liberei circulaţii a mărfurilor“, potrivit Profit.ro.

„Serviciile Comisiei analizează dacă aceasta constituie o măsură cu efect echivalent unei restricţii cantitative în sensul articolului 34 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Deşi nu interzice importul de produse alimentare din alte state membre, Legea 321/2009 modificată pare să nu afecteze în acelaşi mod, în drept, comercializarea produselor alimentare vizate şi a celor provenind din alte state membre“, afirmă Comisia Europeană, care aprecizaă că prevederile Legii pot crea un obstacol în calea comerţului intra-UE.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite