Airbus vrea să vândă o subsidiară din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premium Aerotec, care produce la Braşov componente pentru industria aeronautică, ar putea fi cumpărată de un fond canadian de investiţii, Onex, scrie Die Welt. Producătorul european de avioane negociază vânzarea parţială sau totală a subsidiarei sale din România.

Discuţii în acest sens au fost iniţiate cu compania canadiană Onex, o companie de administrare a fondurilor cu capital de risc, care a cumpărat recent producătorul de echipamente de siguranţă pentru industria militară Survitec din Marea Britanie de la firma americană de investiţii Warburg Pincus, pentru 680 milioane dolari.

Premium Aerotec, deţinută integral de Airbus, a investit iniţial 40 de milioane de euro în fabrica din Braşov, pentru care a primit un ajutor de stat de 19 milioane de euro. Din 2010 până în prezent, compania a ajuns la 900 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 60 milioane euro.

În România, Premium Aerotec produce profile metalice pentru avioanele comerciale Airbus, dar şi pentru transportorul militar A400M. Firma a avut anul trecut afaceri de 274,5 milioane lei şi un profit net de 78,4 milioane lei. 

La nivel global, Premium Aerotec are circa 10.000 de angajaţi şi venituri anuale de 2 miliarde euro.

Airbus este lider european în furnizarea aeronavelor de tip petrolier, de luptă, de transport şi a avioanelor dedicate misiunilor, precum şi numărul unu în Europa în ceea ce priveşte programul spaţial şi a doua cea mai mare companie din lume cu misiuni în spaţiu.

Recent, Airbus Helicopters a inaugurat o nouă fabrică din România, o investiţie de 52 milioane de euro, unde va fi produs elicopterul cu două motoare H215, primul aparat fiind aşteptat să iasă de pe linia finală de asamblare în 2018.

La 24 august, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi Klaus Iohannis au semnat un acord pentru extinderea contractului de exclusivitate dintre Airbus Helicopters şi IAR Ghimbav de la 5 la 15 ani. 

Airbus Helicopters a inaugurat, în septembrie 2016, prima sa fabrică din România, la Ghimbav, angajându-se să înceapă producţia modelului multirol H215M până în 2018, cu condiţia ca să primească “rapid” o comandă suficient de mare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite