Un spectacol aproape de noi
0
Îi datorăm lui Cristi Juncu, în calitate de regizor, multe, tot mai multe spectacole bune, chiar foarte bune. Spectacole-bijuterie, în care directorul de scenă mizează mult pe actori, investeşte substanţial în lucrul cu aceştia.
Spectacole în care e evident crezul său că teatrul nu înseamnă nicidecum grandilocvenţă. Ci, în primul rând viaţă, viaţă pe care o dau interpreţii. Actorii. Cei care, în vremea din urmă, din motive ce îmi scapă, nici nu mai figurează pe afişe. Pentru Cristi Juncu valoarea unui spectacol nu se măsoară defel în consistenţa devizului, cu toate că scenografiile din spectacolele sale, cele mai multe semnate de Cosmin Ardeleanu, nu sunt nicidecum sărace. Dimpotrivă.
Teatrul românesc îi mai datorează însă ceva lui Cristi Juncu. Introducerea în circuitul repertorial a unor texte de ultima oră, din spaţii dramaturgice felurite. Texte pe care regizorul le traduce în primul rând pentru spectacolele montate de el însuşi, dar care îşi mai confirmă încă o dată valoarea atunci când sunt descoperite şi înscenate şi de alţi directori de scenă. Şi dacă, din tot felul de motive, regizorul Cristi Juncu nu a primit încă nici un premiu UNITER, din câte ştiu nici măcar o nominalizare, poate că nu ar fi deloc nepotrivit ca un premiu special să îi recompenseze contribuţia la împrospătarea repertoriului teatral românesc.
Reflecţiile de mai sus nu sunt efectul întârziat al misiunii încheiate de membru în juriul de nominalizări pentru premiile UNITER aferente anului 2014. Cu atât mai puţin expresia vreunui sentiment de culpabilitate că nici în acest an Cristi Juncu nu se află pe lista de nominalizaţi, în pofida montărilor multe şi bune realizate la numeroase teatre din ţară. Ele mi-au fost provocate după ce am văzut pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad spectacolul după piesa Almost, Maine de John Cariani, montat acolo de Antonella Cornici.
Un text tradus de Cristi Juncu, pus în scenă mai întâi de el însuşi în 2012 la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. Text ce are deja o frumoasă carieră pe scenele româneşti căci, iată, în 2013 a fost jucat la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov, iar un an mai târziu la Teatrul de Artă din Bucureşti, dar şi la Teatrul „Maideyi” din Iaşi. Textul a fost, din câte se pare, reprezentat şi într-un spectacol studenţesc realizat sub egida UNATC şi sub îndrumarea regizoarei Andreea Vulpe.
La Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Almost Maine e jucat sub inspiratul titlu Aproape de tine, încă, iar atât caietul de sală cât şi afişul montării au grijă să ne prevină că vom vedea un spectacol după John Cariani. Precizare cât se poate de onestă şi de riguroasă căci regizoarea Antonella Cornici a întocmit propriul său scenariu dramatic. În care contează mai puţin caracterul circular al poveştii, faptul că la o considerabilă distanţă de timp, timp măsurat-culmea! –în kilometri –un cuplu se regăseşte. Răstimp în care alte şi alte cupluri şi-au trăit propriile lor poveşti de iubire. Împlinite, eşuate, stopate la jumătate, ş.a.m.d. Şi aceasta fiindcă nu toate au trecut cu bine „proba urcuşului”, excelent sugerată de planul înclinat plasat în scenă. Piesa unică, piesa esenţială a decorului creat de Mihai Păcurar, îmbogăţită vizual, expresiv, dar şi sentimental graţie video-designului imaginat de Lucian Matei, light-design-lui datorat lui Lucian Moga şi mişcării scenice purtând tot mai semnificativa semnătură a Andreei Gavriliu.
Un povestitor, excelent ales în persoana actorului Zoltan Lovas, la rându-i protagonistul unei poveşti de iubire eşuate dar care, parcă-parcă, are acum, la ani şi kilometri distanţă, o a doua şansă, leagă încă alte câteva poveşti de iubire. Care sunt ba triste, ba comice, ba împlinite, ba scurtcircuitate de inexplicabile „aurore boreale”. Antonella Cornici a fost preocupată în primul rând de aceste poveşti, a evitat să le scufunde în dulcegării nelalocul lor, a operat o oarecare distanţare în înfăţişarea lor scenică. Şi cu toate acestea ceva bun se întâmplă, iar răceala aceea aparentă, pe care regizoarea vrea să o evidenţieze şi prin recursul la o ilustraţie muzicală cu sonuri exclusiv nordice ( a ales-o mai mult decât inspirat Bobo Burlăcianu) e şi prezentă, şi compensată graţie unor actori ce fac ca poveştile jucate de ei să fie foarte, teribil de aproape de noi, spectatorii.
Privim, aşadar cu simpatie, stângăciile unui cuplu de altădată, bine interpretat de Cecilia Donat şi Călin Stanciu jr, jocurile, încurcăturile, meandrele, ba chiar trăznăile din existenţa altor cupluri interpretate rafinat şi cu simţ al măsurii de Alina Danciu, Andrei Elek, Marian Parfeni, Carmen Vlaga-Bogdan, Ioan Peter şi Angela Petrean-Varjasi. Le privim şi ne plac. Şi oricât de „necritic” ar suna într-o cronică de teatru verbul a plăcea, trebuie să admitem că el recunoaşte şi consemnează o reuşită. Exact ceea ce este spectacolul arădean.
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad; APROAPE DE TINE, ÎNCĂ după John Cariani;
Traducerea: Cristi Juncu;
Regia: Antonella Cornici;
Scenografia: Mihai Păcurar;
Mişcarea scenică şi coregrafie: Andrea Gavriliu;
Ilustraţia muzicală: Bobo Burlăcianu;
Video-design: Lucian Matei;
Light-design: Lucian Moga;
Cu: Cecilia Donat, Zoltan Lovaş, Alina Danciu, Andrei Elek, Marian Parfeni, Carmen Vlaga-Bogdan, Ioan Peter, Angela Petrean-Varjasi, Călin Stanciu jr.
Data premierei: 24 aprilie 2015
Se încarcă comentariile...
