A impresionat, desigur, scenotehnica de ultimă oră, dar mai presus de toate a atras atenţia calitatea interpretării actoriceşti. Încă şi mai demnă de stimă dacă ţinem seama de faptul că toate rolurile din celebra piesă shakespeariană erau interpretate de numai şase actori. Cu excepţia lui Lars Eidinger, căruia îi revenea rolul Hamlet, toţi ceilalţi componenţi ai distribuţiei aveau în sarcină două sau trei roluri.

Alina Berzunţeanu, Richard Bovnoczki şi Peter Kerek, cei ce au gândit şi care joacă spectacolul Hamlet de la Unteatru, merg şi mai departe. Realizează un concentrat scenic care nu durează mai mult de 50 de minute, interpretează aproape toate rolurile din Hamlet, sunt, rând pe rând Hamlet, Claudius, Polonius, Gertrude, Ofelia, actorii, mai ales actorii. O fac într-un spectacol de factură minimalistă, fără decor, cu costume simple. O mică scenă en rond asemenea unei tobe sau, dacă doriţi, ca un ceasornic, pe care se consumă mai toate momentele dramatice din celebra piesă shakespeariană. Plus câteva scurte inserţii muzicale, un sound design discret care marchează începutul (mai corect spus prologul) şi sfârşitul reprezentaţiei, o atent bine dozată măsură a tempo- ritmului, o excepţională stăpânire a mijloacelor de expresie ale actorului, o riguros cumpănită îngemănare a stilurilor, o remarcabilă utilizare a vocilor, claritatea rostirii. Cam acestea sunt ingredientele definitorii pentru exerciţiul sau eseul scenic pe care îl propun protagoniştii montării de la Unteatru. Ingrediente transformate în atuuri.

Spectacolul răspunde limpede la două întrebări fundamentale. Cum se explică oare decizia tânărului Hamlet de a-şi lămuri sie însuşi ceea ce ar fi putut  fi doar o vedenie şi care sunt motivele ce îl determină pe prinţul Danemarcei să treacă la pedepsirea vinovaţilor? La un moment dat, Gertruda rosteşte ceea ce cred că fi socotită în economia spectacolului replica-cheie. „Hamlet, l-ai jignit rău pe tatăl tău. s.m. M.M“ Or, aşa cum bine observă Gelu Ionescu, „numindu-l tată pe Claudius, Regina atinge punctul marii suferinţe şi remuşcări a Prinţului-punctul decisiv al tragediei“. (cf. Cartea lui Prospero - Eseuri despre douăsprezece piese ale lui William Shakespeare, Editura Humanitas, Bucureşti, 2017). Cum poate fi depăşită epicriza? Cu ajutorul nemijlocit al teatrului, al actorilor, al spectacolului. „Dar ce fel de spectacol face Hamlet?“ - se întreba în Spectacolele lui imaginare Aureliu Manea. „Unul în care actorii îmbrăcaţi în negru privesc ameninţător jucând în penumbră, aproape în întuneric. Acolo, în acel spectacol, se află taina şi esenţa destinului hamletian. Aceasta este singura faptă cu temei, singura bucurie, întunecată de gândul răzbunării.Hamlet nu înţelege arta ca bucurie în deşertul vieţii. Blestemul pe care îl duce cu sine acţionează asupra destinului său implacabil cu duritatea unei arme grosolane de fier. Cum am putea oare să îl salvăm pe Hamlet? Nicicum. Bătrâna Doamnă, ca o ursitoare teribilă, Moartea l-a sărutat pe buze din leagăn încă, aprinzând în sufletul tânăr o flacără rece su sclipiri aurii“. (cf. Spectacole imaginare, Editura Eikon, Bucureşti, 2018)

În spectacolul de la Unteatru, actorii sunt înveşmântaţi în negru, exact aşa cum scria Manea. Nu stau însă defel în penumbră. Sunt la mijloc. Înconjuraţi de public. Vor să dezlege sub ochii noştri taina şi esenţa destinului hamletian. Să vadă cum se face  că mai toate personajele sunt sărutate de Bătrâna Doamnă, Moartea. Şi să arate cum tânărul Hamlet întrupează esenţa omului absurd.

UNTEATRU din Bucureşti - HAMLET după William Shakespeare; Un spectacol de şi cu Alina Berzunţeanu, Richard Bovnoczki şi Peter Kerek; Data reprezentaţiei: 3 mai 2018