nu voi putea spune dacă cea din anul acesta, a opta pe stil nou (ea fiind continuatoarea mai vechii Gale naţionale a recitalurilor dramatice căreia i s-a asigurat o deschidere internaţională), a fost cea mai bună ori cea mai puţin bună. Las bucuria şi plăcerea duelurilor verbale şi de opinii în contradictoriu pe tema cea mai... bloggerilor cu mai multă experienţă ori criticilor de dată mai recentă. Mie îmi sunt, în schimb, clare două lucruri. Cel dintâi ţine de faptul că e cât se poate de limpede că ediţia din 2013 a fost cea a două pariuri mari. A fost câştigat doar unul. Asta înseamnă 50%. Un procentaj onest, cum ar spune un binecunoscut personaj beckettian. Aş zice că e vorba despre chiar mai mult.

Teatrul “Bacovia” din Bacău, directorul său, actorul Adrian Găzdaru, secretarul literar Doru Mareş, convertit la această ocupaţie din criticul omonim, care, prin convertire, a redescoperit şi deliciile mult hulitului statut de bugetar, au îndrăznit ceea ce nimeni din ţara de dincolo de Chitila, cum spunea Zaharia Stancu, nu a mai îndrăznit până acum. Au invitat-o pe marea soprană Angela Gheorghiu să susţină un recital extraordinar în cadrul Galei. Şi astfel, pentru prima oară un oraş din România, altul decât Bucureştiul, a avut bucuria de a o vedea şi o auzi pe Angela Gheorghiu live, nu, nu în sala Teatrului Dramatic, ci in cea a Teatrului de vară “Radu Beligan”. Nu mă îndoiesc că invitaţia s-a făcut cu respectarea tuturor standardelor internaţionale în vigoare, inclusiv a celor ce ţin de onorariu, şi nu în baza milogelilor ipocrit patriotice de care, iată, suntem pe cale de a ne dezvăţa. Aşa cum e normal, aşa cum doreşte, pe bună dreptate, minunata artistă. Care în faţa celor 2500 de spectatori a susţinut un recital tot la standarde internaţionale. Fără nici un fel de rabat. Poate doar cu un adaos de căldură umană. Acompaniată fiind de maestrul Dan Grigore. Angela Gheorghiu şi Dan Grigore au întocmit un repertoriu de concert fără cusur, au stabilit între ei un parteneriat artistic admirabil pe care l-au extins mai apoi şi în relaţia cu publicul. Care public s-a simţit respectat şi preţuit şi care, pe bună dreptate, preţ de mai bine de 90 de minute, a trăit iluzia de a se afla într-o mare sală de concert de pe Mapamond.

Organizatorii Galei şi-au mai dorit să îl aibă drept invitat, ba chiar ca preşedinte de onoare al juriului, pe binecunoscutul dramaturg Fernando Arrabal. Autorul celebrei ...au pus cătuşe florilo,r pe care în marea naivitate, ca să nu zic neştiinţă,, cam mulţi dintre noi au socotit-o, la începutul anilor 90, o piesă anticomunistă când ea numai asta nu este, ba din contră, dar şi al Labirintului. Nici Fernado Arrabal nu s-a dezminţit. Vreo trei zile ne-a introdus pe toţi, inclusiv pe organizatorii care, fireşte, i-au plătit şi biletul de avion, în labirintul supoziţiilor. Mai-mai să ajungem cu toţii să fredonăm şlagărul Corinei Chiriac- Vine sau nu vine, daţi-mi un răspuns. Într-un târziu, răspunsul a fost nu. Arrabal nu a venit, nici live, nici prin internet. Se pare că într-un târziu ar fi trimis un text. Unul consistent. Am aflat de existenţa lui în drumul spre taxiul ce urma să mă ducă spre gară.

Cele două pariuri şi costurile aferente, dar şi criza au făcut ca ediţia din acest an a Galei Star  să se concentreze în patru zile, în loc de şapte, cum se întâmpla de obicei, să reunească mai puţini participanţi în concurs (zece în caietul-program, nouă de facto căci al zecelea a preferat să nu mai vină din motive cum nu se poate mai neserioase), două recitaluri dramatice extraordinare ( iar Tania Popa cu Fata din curcubeu şi Emil Boroghină cu Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii actori au fost amândoi extraordinari) şi încă un recital muzical extraordinar, susţinut de doi talentaţi elevi ai Colegiului Naţional de Artă “George Enescu” din localitate (Narcis Iustin Ianău şi Eliza Drăgoi).

Cele nouă recitaluri din concurs au fost de valori evident, de la o poştă, inegale. În cazul a două dintre ele, am serioase îndoieli că măcar vreunul, doar unul, dintre cei trei selecţioneri (Carmen Stanciu, Marius Zarafescu şi Doru Mareş) le-a văzut cu adevărat. Alexandru Vlad de la Teatrul “În culise” din Bucureşti a venit la Bacău cu Actorul, în regia extrem de pauperă, de fapt inexistentă a lui Cristian Bajora. Actorul e, de fapt, o formă neinspirat prescurtată şi prost interpretată a celebrei Telegrame a lui Aldo Nicolaj. Acelaşi Cristian Bajora s-a făcut că girează regizoral încă un recital de tip catastrofă, inexplicabil şi fraudulos admis în Gală. Cel al actorului Ştefan Nistor, prezent cu o neteatrală dramatizare a Scrisorilor către Rita, proză a non-conformistului Ştefan Caraman. Nu insist aici asupra limbajului extrem de licenţios din text, deşi el a provocat revolte de felurite calibre din partea unor spectatori şi a mai multor critici, dar şi bucurii băloase în rândul altor spectatori de vârste fragede care nici nu aveau ce căuta în sală de vreme ce zisul performance se adresa doar celor peste 18 ani. Ştefan Nistor, pe care- culmea!- nu îl bănuiesc nici un moment de lipsă de talent, şi regizorul din dotare s-au mulţumit cu o simplă spunere a textului, ceva de genul “lectură la masă asezonată cu nenumărate schimbări de tricouri inscripţionate” şi cam atât.

Această a opta ediţie a Galei Star a readus în discuţie nu numai problema a cine, cu ce (au fost preferate preponderent texte extrem contemporane) şi cum participă, ci şi a cine şi cum regizează. Alexandru Pleşca, de la Teatrul Municipal “Al unui Actor” din Chişinău e, fără doar şi poate, un actor cu multe resurse interpretative. Luminiţa Ţicu a întocmit pentru el (doar pentru el?) un scenariu dramatic intitulat Nekrotitanium, după Mitoş Micleuşanu şi Florin Braghiş. Şi tot Luminiţa Ţicu şi-a asumat regia recitalului. Care recital a început în chip mai mult decât promiţător, dar care, din cauza neadecvării dimensiunilor şi a repetărilor de mijloace s-a încheiat mai puţin convingător. Nici Alexandru Arion, regizorul recitalului Fotografii cu clovni invizibili pe un text de Val Butnaru al actriţei Ingrid Robu, nu a ştiut să găsească dreapta măsură şi să o salveze pe interpretă de aceleaşi supărătoare reiterări de mijloace. Julia Prock –Schauer de la Compania de teatru “Pygmalion” din Viena e, cu siguranţă, o actriţă de forţă. Cred că şi una de nuanţe. Spre a se releva zbaterile personajului din piesa lui Mircea M. Ionescu Puştana de la etajul 13 nu era însă absolut necesar ca regizorul Geirun Ţino să impună plasarea pe scenă a unei plase pe care interpreta se căţăra din când în când. Cu rost, dar mai ales fără. Dacă textul rostit în limba germană, a cărui reprezentare durează 80 de minute, (e inclus în volumul de autor Nu mor pescăruşii când vor porcii mistreţi) ar fi beneficiat de supratitrare în limba română, sunt convins că evoluţia Juliei Prock-Schauer ar fi suscitat un plus de interes. Adriana Bordeanu (Teatrul “Pentru Puţini” din Bucureşti)  a fost cea mai convingătoare prezenţă feminină în Gală, ea împreună cu regizoarea Liana Ceterchi, optând pentru un mai vechi text al Savianei Stănescu Infanta (Mod de întrebuinţare) căruia împreună i-au identificat părţile valoroase, izbutind să le evidenţieze. Actriţa a fost recompensată de juriul compus din actriţa Mihaela Teleoacă şi criticii Adrienne Darvay-Nagy şi Monica Andronescu  cu premiul pentru “cel mai bun woman show”. Nu am văzut recitalul Ilonei Hrestic Cine n-are nici un dor, la fel cum nu am văzut la Bacău nici recitalul lui Ştefan Ruxanda Ce ar fi dacă ar fi... pe un text propriu, în regie proprie. Dar cum acest din urmă one man show îmi era cunoscut din alte întâmplări teatrale, cum el pune în evidenţă un actor nu doar talentat, cu multiple disponibilităţi ci şi cultivat, un actor-intelectual, cred că juriul nu a greşit deloc când l-a recompensat pe Ştefan Ruxanda cu premiul aferent.

Marele performer din concurs a fost însă actorul originar din Ungaria Harsány Attila, care a jucat sub însemnele companiei Aradi  Kamaraszinház (Arad). L-am revăzut interpretând exemplar, în forţă, Decalogul după Hess de Alina Nelega. Şi-a adjudecat Marele premiu, premiul “Ştefan Iordache” acordat de juriul elevilor şi premiul actorilor băcăuani. Pronunţându-mă la un post de televiziune, am spus, mai în glumă, mai în serios, că ediţia a VIII a Galei Star a fost, din perspectiva concursului “o gală numită Attila”. De fapt, am spus-o tare în serios.