Deopotrivă poet, romancier, autor de literatură dramatică, filosof, teoretician şi practician al portretului în pictură, unul dintre exegeţii specificităţilor artei vizuale, Witkiewicz rămâne, cu toate acestea, pe mai departe, destul de puţin cunoscut în spaţiul cultural românesc. I-au fost publicate doar vreo două romane (printre care Nesătul, la Editura ALL) şi o culegere de teatru, în 1998, la editura UNITEXT, în excelenta traducere a Olgăi Zaicik.

 În cuprinsul volumului cu pricina sunt antologate câteva dintre cele mai celebre dintre scrierile sale, precum Ei!, Mama, Găinuşa de baltă, Nebunul şi călugăriţa, Sepia.

Dintre acestea, am ştiinţă să fi dobândit carnaţie scenică Mama, montată prin 1996 de Anca Bradu la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, din motive şi simple, şi complicate deopotrivă pentru afiş fiind preferat titlul Nu poţi trece cu capul prin zid, Nebunul şi călugăriţa, pusă în scenă într-o versiune destul de liberă, adaptată de Horia Gârbea, în regia lui Alexander Hausvater, la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti, dar şi la Secţia maghiară a Teatrului de Stat din Oradea de Vadász László. Cred că a mai văzut lumina scenei şi Găinuşa de baltă, în regia lui Bocsárdi László, el numărându-se printre admiratorii felului în care concepea scrisul pentru scenă Witkacy. Regretatul Cornel Todea a pus în scenă la Teatrul Ion Creangă din Bucureşti Gândaci, aceeaşi piesă având parte de o un remarcabil spectacol, o mică bijuterie, chiar, la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, în regia lui Tompa Gábor, cu muzica lui Iosif Herţea.


FOTO Robert Costea

Regizorul Vadász László, însoţit de scenograful Albert Alpár, au revenit, de data aceasta la Secţia română a Teatrului de Nord din Satu Mare, asupra Nebunului şi călugăriţei. Directorul de scenă se dovedeşte şi de această dată fascinat nu doar de povestea de dragoste dintre poetul (nebunul?) Walpurg şi călugăriţa Anna. Şi unul, şi celălalt cu o biografie complicată, şi unul, şi celălalt deveniţi victime ale celor ce îi înconjoară, veritabili distrugători de suflete. Indiferent dacă sunt psihiatrii, psihanalişti, maici superioare sau simpli infirmieri (pe aceştia îi joacă Tibor Szekely şi Cristian But) cărora li s-a extirpat orice urmă de personalitate, transformaţi în brute complet descreierisite.


FOTO Robert Costea


Una dintre supratemele spectacolului cel mai eficient evidenţiate fiind ce înseamnă, de fapt, conceptul de normalitate, unde începe şi unde se termină aceasta, când şi din ce motive se metamorfozează ea în anormalitate. În nebunie calificată. Este oare un semn de normalitate concurenţa nebunească dintre Psihiatru (bine, nuanţat jucat de Cătălin Mareş) şi Psihanalistul ahtiat după celebritate? Un egolatru ce are plăcerea nebunească de a se  autoproclama Micul Freud şi care vede în Walpurg mort  doar „un eşantion bun pierdut”. Avem de-a face cu un personaj demonic, cu accente bine plasate de Stelian Roşian. Mai departe. Nu intră oare în aceeaşi  categorie a „ucigaşilor  de suflete” însăşi prea-cuvioasa Maică Superioară, după părerea mea cam prea la primă mână şi cu un montaj de poze prefabricate interpretată de Alina Negrău? Sau Profesorul nebun de-a dreptul care revine de la Psihiatrie la Chirurgie? Un rol în care înregistrează o apariţie fulgurantă Radu Botar. Deşi, la o adică, nu ştiu dacă această ultimă secvenţă era tocmai necesară pentru economia generală a spectacolului.

Sigur, înainte de toate spectacolul stă pe umerii lui Ciprian Vultur (Nebunul) şi ai Roxanei Fânaţă (Călugăriţa). Amândoi dau satisfacţie, evoluţiile lor depăşind condiţia de izbânde limitate la palmaresuri personale. Ceea ce nu e deloc puţin lucru, având în vedere dificultatea evidentă a rolurilor încredinţate.

Teatrul de Nord din Satu Mare - NEBUNUL ŞI CĂLUGĂRIŢA de Stanislaw Witkiewicz; Regia: Vadász László; Scenografia: Albert Alpár; Cu: Ciprian Vultur, Roxana Fânaţă, Stelian Roşian, Alina Negrău, Cătălin Mareş, Radu Botar, Tibor Székely, Cristian But, Narcis Blidaru; Data premierei: 6 februarie 2018


FOTO Robert Costea