Ionescianismul în starea cea mai pură

În anii 90 ai secolului trecut, când apărea la Editura Univers, pentru prima oară, în versiune integrală teatrul ionescian, a provocat destule controverse decizia traducătorului şi alcătuitorului ediţiei, Dan C. Mihăilescu, de a plasa la începutul întâiului volum piesa Englezeşte fără profesor. O primă versiune, scrisă în româneşte, a Cântăreţei chele.

Apăruse între timp năpăstuita carte despre perioada românească a lui Ionesco, o cercetare exemplară datorată lui Gelu Ionescu şi, din câte îmi amintesc, un alt ionescian convins, l-am numit pe profesorul Ion Vartic, exclamase între timp că absurdul s-a născut în România. Puţini ştiu sau îşi mai amintesc că încă din perioada comunistă binecunoscutul profesor de la Universitatea din Cluj demonstrase practic acest lucru, atunci când a înscenat cu trupa Ars Amatoria piesa Englezeşte fără profesor.

Apoi, alte cercetări şi multe alte cărţi, de la cele datorate lui Eugen Simion, Laura Pavel şi Marta Petreu la cea scrisă de Octavian Saiu s-au aplecat îndelung asupra originilor literare româneşti ale lui Ionesco, un loc aparte revenind celei scrise de profesorul Matei Călinescu. Apărută mai întâi, în 2005, la Paris, în condiţiile detaliate de autor în Un altfel de jurnal, editat postum în anul 2016, iar mai apoi în traducere românească la editura ieşeană Junimea. Găsim între copertele cărţii regretatului profesor Matei Călinescu o amănunţită analiză a tranziţiei, a lui entre-deux, cum ar spune George Banu, reprezentată de trecerea de la Englezeşte fără profesor la Cântăreaţa cheală.

Un excelent spectacol regizat de Slava Sambriş mai demult, preluat, cu unele modificări în distribuţie şi nu numai de Teatrul Eugène Ionesco din Chişinău, spectacol pe care l-am văzut cu ocazia celei de-a XX a ediţie a Festivalului Zile şi nopţi de teatru la Brăila, ilustrează şi justifică, într-o puternică teatralitate, respectivul entre-deux.

Textul montării alambicând riguros, hotărât, organic cele două texte. Lăsând să se vadă rolul deţinut de proverbele şi zicerile româneşti, mult mai bogate în Englezeşte fără profesor, în conturarea ilogicităţilor existenţiale şi de limbaj, dar şi a devidărilor psihologice totale, absolute, ce dau farmecul şi marca de identificare literaturii dramatice scrisă de Ionesco.

Nu, nu  mai avem parte de interiorul tipic englezesc despre care s-a scris şi s-a vorbit atât. Vedem doar cutia neagră a lui Stanislavski şi câteva scaune pe care sunt aşezaţi actorii ce îi vor interpreta pe doamna şi pe domnul Smith (Inna Colbasiuc şi Laurenţiu Vutcărău), pe doamna şi pe domnul Martin (Ana Jereghe şi Dumitru Mamei), pe Pompier (Anatoli Guzic) şi pe Mary (Mirabela Butnaru şi Corina Butnaru). O Mary şi ea la dublu.

Şapte actori tineri minunaţi, extraordinari, perfect antrenaţi în vederea susţinerii unor partituri extrem de dificile. Reprezentând  păpuşi mecanice, mecanisme dezarticulate, caraghioase, mai mult sau mai puţin evident decupate din filmele anilor 50 şi nu numai. Pompierul fiind, de exemplu, un fel de superman în negru. Aceşti şapte tineri actori dau impresia a fi arătătoare de pendulă, mişcându-se înainte şi înapoi, lasă impresia că sunt făcuţi din gumilastic, că pot deveni oricând, la orice oră, tot ce vrei şi ce nu vrei, dar mai ales tot ceea ce trebuie pentru a aduce în faţa celor ce îi privesc esenţa ionescianismului în starea cea mai pură.

Teatrul Eugène Ionesco din Chişinău – CÂNTĂREAŢA CHEALĂ

Regia, scenografia şi design sonor - Slava Sambriş

Cu - Inna Colbasiuc, Laurenţiu Vutcărău, Ana Jereghe, Dumitru Mamei, Anatoli Guzic, Mirabela Butnaru, Corina Butnaru

Data reprezentaţiei - 21 septembrie 2016