VIDEO Interviurile FNT. Daniel Vulcu şi Richard Balint au adus teatrul orădean la Adevărul LIVE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerul Teatrului Regina Maria din Oradea, Daniel Vulcu, şi binecunoscutul actor Richard Balint au fost invitaţi în studioul Adevărul LIVE la Interviurile FNT. Cei au prezentat publicului cele două producţii ale teatrului selecţionate anul acesta în Festivalul Naţional de Teatru, dar au vorbit şi despre stagiunea actuală a instituţiei pe care o reprezintă.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea pe Adevărul Live

Daniel Vulcu (60 de ani) a absolvit Facultatea de Teatru Târgu-Mureş, clasa prof. Mihai Gingulescu, Cornel Popescu şi Constantin Codrescu, în 1983, bifând ulterior numeroase apariţii pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea, atât în calitate de actor, cât şi în cea de regizor artistic. A fost Contele Almaviva în „Bărbierul din Sevilla”, Jacques în „Cum vă place”, Nae Girimea în „D’ale carnavalului”, Falstaff în „Nevestele vesele din Windsor” sau Boris Alexeevici Trigorin în „Pescăruşul”. Din 2010 este manager al Teatrului Regina Maria din Oradea.

Richard Balint (43 de ani) este actor al Teatrului Regina Maria din Oradea începând cu anul 2000, la un an după absolvirea Facultăţii de Teatru la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca (clasa profesorilor Cornel Răileanu şi Cristina Pardanschi, 1999) şi după o perioadă petrecută la Teatrul din Baia Mare, unde a fost acceptat prin concurs.

A primit numeroase premii de-a lungul carierei, printre care Premiul la Festivalul Internaţional de Teatru Atelier 2007, pentru rolul Mefisto în Istoria comică a doctorului Faust, Premiul Special al Juriului la Festivalul Internaţional de Teatru Atelier 2012 pentru rolul Tevye în Scripcarul pe acoperiş, Premiul pentru cel mai bun actor în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Scurt 2012, dar are şi o dublă nominalizare la Premiile UNITER (2006 şi 2016), pentru cel mai bun actor în rol principal.

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru 2017, Teatrul Regina Maria din Oradea a fost selecţionat cu două spectacole:

„Cafeneaua Pirandello”, după texte de Luigi Pirandello

Cafeneaua Pirandello porneşte de la scenariul dramatic realizat de Anca Măniuţiu, substructurat pe două piese ale dramaturgului Luigi Pirandello: Omul cu floarea în gură şi Uriaşii munţilor, în intertextul căruia se împletesc replici disparate din Şase personaje în căutarea unui autor şi Astă seară se improvizează.

Personaje „pirandelliene”, proiectate spectral într-o cafenea de noapte părăsită, situată – nu întâmplător – aproape de gară, se întâlnesc şi dezlănţuie o lume absurdă, unde graniţa dintre vis şi realitate se fluidizează. În acest cadru fantomatic, se infiltrează un grup de circari, care dinamizează atmosfera şi conferă spectacolului o notă comică. Cuvântul, într-o lume aflată sub semnul visului, dobândeşte un rol secundar, iar muzica şi, mai ales, limbajul coregrafic asumă dimensiunea ilustrativă a acestuia.

Spectacolul se va juca pe 24 octombrie, ora 21:00, la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, Sala Studio.

„Cabaretul Dada”, de Matei Vişniec

Piesa de teatru Cabaretul Dada surprinde atmosfera tulburătoare a secolului al XX-lea, perioada în care a luat naştere mişcarea artistică Dada ca reacţie împotriva primei conflagraţii mondiale, aprofundând în special latura politică a Dadaismului.

Spectacolul propune un concept absolut spectaculos, în care lumea cabaretului, a războiului şi a revoluţiei se îmbină teatral pe ritmuri şi rime Dada.

„Piesa mea este o comedie despre un secol tragic. Râsul dadaist mi se pare a fi un instrument de înţelegere a modului în care avansează istoria (un pas înainte, doi paşi înapoi) precum şi a manierei în care se apropie şi se îndepărtează omul de ceea ce ar trebui el să fie el cu adevărat”, declară Matei Vişniec.

Spectacolul „Cabaretul Dada” va avea două reprezentaţii în cadrul FNT, 25 octombrie, de la ora 21:00 şi pe 26 octombrie, de la 18:00, la Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei”.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite