Iliada lui Hector

Nu, nici vorbă. Spectacolul produs de Mara Isaacs şi „Octopus Theatricals” din SUA nu ambiţionează să valorifice scenic întreaga „Iliadă”. Aşa cum ne înştiinţează titlul în limba română inserat în caietul- program al celei de-a XXV a ediţiia Festivalului Internaţional de Teatru. de la Sibiu,

Mult mai riguroasă, mai apropiată de condiţia şi de ambiţiile reale ale spectacolului este versiunea în limba engleză  a titluluii An Iliad adică O Iliadă.

O lectură din perspectiva proprie, extrem-contemoorană, a doi creatori americani de teatru- Lisa Peterson şi Denis O’Hare- care pun în relaţie războiul troian, conflictul sângeros dintre Ahile Peleianul şi Hector, cu toate celelalte mari conflagraţii ale Lumii. Din Antichitate şi până astăzi. Şi pentru care nu ar trebui deloc să aibă dreptate pe mai departe Karl Von Clausewitz, cel care, în doctrina sa militară, a edictat că războiul ar fi starea normală a omenirii. Nu, nu ar trebui să fie reale afirmaţii de genul „Ca să asiguri pacea, trebuie să te pregăteşti de război” ori „A risca înseamnă a conta pe lucruri mai curând improbabile decât probabile, a presupune lucruri care nu sunt certe”. Numai că, iată, totuşi sunt.

Moartea lui Hector a fost o certitudine şi numai despre ea vorbeşte monologul dramatic rostit în faţa noastră, cu adnotări personale şi în acompaniament de contrabas şi instrumente de percuţie (basist: Brian Elingsen, muzica: Mark Benett), de actorul  Denis O’Hare.

În primele minute ale reprezentaţiei îl vedem în scena aproape goală (scenografia: Rachel Hauk) pe actor, având în imediata lui vecinătate o valiză. Denis O’Hare este o replică de astăzi a ceea ce, odinioară , în Evul Mediu, francezii numeau jongleuri. De la latinescul joculares. Un performer ambulant care trece din oraş în oraş, încercând să îşi afle public pentru spectacolul său. Să îl cucerească, să şi-l apropie, să îl prindă chiar cu mici clenciuri, chiar cu preţul unor ocheade. Captatio benevolentiae....

Actorul e demult trecut de prima tinereţe, e prost îmbrăcat (costumele: Marina Draghici), acum se străduieşte să îşi dreagă vocea, să se încălzească şi să rostească în greaca veche Iliada. Ezită, nu îşi aminteşte textul, trage de timp, ne vorbeşte, în disperare de cauză, despre sine. Despre cum era el odinioară, cum putea să rostească fără probleme scrierea lui Homer.

Însă după atâtea şi atâtea războaie cu publicul, cu sine însuşi, cu capriciile vremii, cu excesele vieţii şi, probabil, cu excesele bahice lucrurile stau acum cu totul altfel. Şi totuşi, încă un efort e absolut obligatoriu. Speră să fie pentru ultima oară. La început mai ezitant, apoi din ce în ce mai sigur, mai învolburat, mai stăpân pe voce, pe gest, Actorul îşi rosteşte monodrama. Furtul Elenei, conflictul dintre Hector şi Ahile, furia nestăvilită a acestuia, temerile Andromacăi, inocenţa lui Astyanax, Hector venind deznădăjduit la templu ştiind că auspiciile nu îi sunt deloc favorabile, înfrângerea, moartea, drumul lui Priam, încercarea acestuia de a recupera cadavrul din tabăra lui Ahile, dialogul dintre cei doi, 11 zile de pace şi apoi din nou războiul. Din nou sânge, din nou moarte. Dispariţie neaşteptată a performerului care nu vrea să ne reamintească povestea înşelătoriei cu cadoul grecilor. A fost de ajuns. Ajunge. O nouă plecare... Un nou pelerinaj... Un alt oraş...

OCTOPUS THEATRICALS din SUA -ILIADA după Homer: Traducerea: Robert Fagles; Scenariu: de Lisa Peterson & Denis O'Hare; Regia: Lisa Peterson; Scenografia: Rachel Hauck; Costume: Marina Draghici; Light design: Scott Zeilinski; Compozitor: Mark Bennett; Producător: Mara Isaacs/Octopus Theatricals; Cu: Denis O'Hare; Basist: Brian Elingsen; Data reprezentaţiei: 11 iunie 2018