Helen Mirren a câştigat premiul Tony pentru rolul Elizabeth a II-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Helen Mirren
Helen Mirren

Actriţa Helen Mirren a câştigat primul ei premiu Tony, duminică, pentru rolul reginei Elizabeth a II-a din spectacolul „The Audience”. Premiile Tony sunt echivalente Oscarurilor în industria teatrală americană şi au fost decise prin vot de aproximativ 800 de profesionişti şi jurnalişti din domeniu, fiind decernate la 26 de categorii.

Helen Mirren a fost premiată cu un trofeu Tony, pentru rolul reginei Elizabeth a II-a, din spectacolul „The Audience”, la cea de-a 69-a ediţie a galei Tony Awards. Actriţa a urcat pe scenă spunând că acest premiu reprezintă „o onoare incredibilă”, conform Mediafax. Având în palmares un premiu Tony - cea mai prestigioasă distincţie din teatru -, un premiu Emmy şi un premiu Oscar, vedeta britanică a dezvăluit că doreşte să câştige şi un premiu Grammy, care este atribuit pentru înregistrări pe suporturi audio. „Acum mă simt obligată să înregistrez şi un audio book”, a glumit ea pe scenă.

În cadrul aceleiaşi gale, producţia „Fun Home”, ce prezintă maturizarea unei adolescente lesbiene, s-a impus la categoria „cel mai bun musical”. Spectacolul a fost recompensat şi cu premiul de interpretare masculină dintr-un musical, atribuit actorului Michael Cerveris, şi cu premiul pentru cel mai bun regizor de musical, atribuit lui Sam Gold. În total, acest musical a câştigat cinci premii Tony, informează Reuters, citat de Mediafax.

Spectacolul „The Curious Incident of the Dog in the Night-Time”, ce prezintă călătoria incredibilă a unui adolescent talentat la matematică, diagnosticat cu sindromul Asperger, a câştigat tot cinci trofee, inclusiv la categoriile „cel mai bun spectacol de teatru”, „cel mai bun regizor” (Marianne Elliott) şi „cel mai bun actor într-un spectacol de teatru” (Alex Sharp).

După şase nominalizări, Kelli O'Hara a câştigat primul ei premiu Tony la categoria „cea mai bună actriţă dintr-un musical” pentru evoluţia sa din producţia „The King and I”.

De asemenea, premiul Tony pentru cea mai bună reluare a unui spectacol de teatru a revenit producţiei „Skylight”, iar premiul Tony pentru cea mai bună reluare a unui musical a revenit producţiei „The King and I”.

Cea de-a 69-a ediţie a galei premiilor Tony, prezentată de actorii Kristin Chenoweth şi Alan Cumming, a avut loc la Radio City Music Hall din New York.

Acordate de American Theatre Wing şi de League of American Theatres and Producers, premiile Tony au fost create în 1947, în memoria Antoinettei („Tony”) Perry, preşedintele American Theatre Wing în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite