Celor care mai au încă dubii, fie ele reale sau numai simulate, referitoare la legătura dintre Marea Unire-Teatru şi sus-menţionata hotărâre, mă mulţumesc să le reamintesc rolul avut de arta Thaliei în păstrarea conştiinţei naţionale a românilor din Imperiu. Turneele marilor companii bucureştene private, câteodată chiar ale Teatrului Naţional din Bucureşti, toate primite şi resimţite ca veritabile sărbători ale românităţii, dar şi eforturile vizând înfiinţarea, conservarea şi dezvoltarea unui fond teatral românesc la Arad, oraşul în care s-au întâlnit şi sfătuit adesea intelectualii- îndeosebi profesori, gazetari sau preoţi- cu politicienii-arhitecţi ai miraculoasei Adunări populare ce a avut loc la Alba Iulia la data de 1 decembrie 1918 sunt dovezi incontestabile ale legăturii dintre acest magnific act de conştiinţă naţională şi arta Thaliei. Am avea oare vreun motiv să ne mire că îndată după actul fundamental al Unirii una dintre primele griji ale României întregite a fost înfiinţarea la Cluj a Teatrului Naţional din localitate (prima reprezentaţie  a avut loc la data de 1 decembrie 1919) şi a Universităţii „Daciei Superioare“ (deschisă oficial pe 1 februarie 1920). După părerea mea, nici unul! Ambelor revenindu-ne misiunea sacră de cultivare şi slăvire a limbii române.

Celor care se tot întreabă, mai curând cu gândul de a se afla băşcălios în treabă, de ce Gala UNITER 2018 a avut loc într-un cort şi nu într-o sală, le-aş putea răspunde în mai multe feluri.

Fie spunându-le, simplu, că la această oră Alba Iulia încă nu dispune de o sală de spectacole adecvată. Sunt mai mult ca sigur că o va avea chiar mai curând decât am crede-o. Cele câteva ore pe care le-am petrecut în Alba Iulia regăsită complet schimbată faţă de felul în care o ştiam pe vremea în care mergeam la olimpiadele şcolare - faza judeţeană - la renumitul liceu Horia, Cloşca şi Crişan, la felurite competiţii artistice între formaţii teatrale de elevi (ca orice critic care se respectă, am jucat şi eu în adolescenţă teatru!), iar ceva mai încolo spre a rezolva felurite treburi administrative ale familiei - da, sunt născut nu foarte departe de Alba Iulia, în Cugirul care astăzi nu mai este pentru mine decât o amintire şi locul în care îmi sunt înmormântaţi părinţii - mi-au oferit prilejul unei surprize agreabile de mari proporţii.

Fie reamintindu-le că, la puţină vreme după ce a fost izgonit din lăcaşurile de cult, spectacolul teatral şi-a aflat locul  în stradă.

Fie citând gândurile unor mari regizori care au înnoit arta dramatică a secolului al XX-lea şi faţă de care cea  din veacul nostru a contractat imense datorii de onoare, pe vecie nerambursabile. Regizori care nu pierdeau nici o ocazie să ne spună că teatrul nu se confundă nicidecum cu o clădire.

M-am bucurat să fiu prezent la Gala de la Alba Iulia. Mi-a făcut o mare bucurie să văd că, dacă pe scenă Regele moare, în viaţă şi la moment de sărbătoare maestrul Victor Rebengiuc este acelaşi mare înţelept şi artist generos cu tânăra generaţie. Înzestrări care l-au făcut să fie unul dintre cei mai iubiţi rectori ai UNATC. Că Mariana Mihuţ, excepţionala Marguerite din remarcabilul spectacol de la TNB, a rămas şi astăzi personajul meu de carte. Care vorbeşte exact atât cât trebuie. Chiar dacă bucuria i-ar da dreptul şi să fie altfel. Că Ileana Stana Ionescu poate preda oricând şi astăzi, la cei 80 de ani ai domniei-sale, lecţia rostirii clare şi că se simte în lumina reflectoarelor la fel de bine şi de emoţionată ca în vremea primelor succese de la Reşiţa, de la Piatra Neamţ şi de pe Prima Scenă a Ţării. Anton Tauf a izbutit să ne şi emoţioneze, dar şi să ne smulgă un zâmbet, deşi motive omeneşti l-au pus în situaţia de a ne putea trimite numai o scrisoare. M-a încântat bucuria Adei Lupu, directoarea Naţionalului din Timişoara, care şi-a văzut îndeplinit visul. Un premiu UNITER, premiul cel mai mare, pentru un spectacol produs de Teatrul pe care îl conduce şi îl reconstruieşte de câţiva ani buni încoace. M-am bucurat de victoria unui prieten - e vorba despre Bogdán Zsolt - care de când slujeşte Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca a făcut imens pentru strălucirea artei Thaliei în România. Am ascultat vrăjit muzica lui Marius Mihalache care, sunt sigur, dacă ar fi fost să-şi facă voia, ne-ar fi cântat până dimineaţă. Aş mai putea să evoc momente în care, vorba lui Nicu Alifantis, fericirea m-a dus în sus. Nu înseamnă că nu au existat şi clipe de dezamăgire. Acelea în care mi-am văzut pronosticurile infirmate. Dar şi în aceasta rezidă farmecul Galei.


FOTO Adi Bulboacă

În urmă cu mulţi zeci de ani în urmă, descopeream plăcerea de a fi spectator de teatru, cum spuneam, într-un oraş muncitoresc din judeţul Alba, Mai întâi în faţa micului ecran. Din când în când mergeam la câte un spectacol care mai ajungea şi în urbea mea natală. Mi-l amintesc şi acum pe Ştefan Bănică, pe vremea când încă mai era actor al Giuleştiului, jucând în Escu. Nu bănuiam atunci nici că voi ajunge critic de teatru, nici că în Capitala judeţului meu de baştină se va organiza marea sărbătoare anuală a Teatrului din România.

UNITER a depăşit pe 7 mai 2018 puterea mea de închipuire.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro