Fără scăpare

FOTO Rab Zoltan

Frecvent citatul Marin Esslin socotea în cartea Teatrul absurdului, o scriere-cult a cărei consultare e absolut obligatorie pentru oricine vrea să aibă o cunoaştere fie şi numai aproximativă a fenomenului absurdului în literatura dramatică universală, că Sfârşit de partidă e scrierea ce ne arată epuizarea unui mecanism care ajunge să se oprească.

Cele patru personaje ale piesei sunt ori se cred a fi unicii supravieţuitori ai unei catastrofe de pe urma căreia a fost ucis tot ceea ce exista odinioară pe pământ. Negg şi Nell, părinţii lui Hamm, nu mai au picioare, iar, conform didascaliilor lui Beckett, ei ar trebui să fie deja aşezaţi în nişte urne funerare, gata pregătiţi pentru ieşirea finală. Hamm e paralizat, imobilizat într-un fotoliu vechi care de abia că se mai ţine el însuşi pe picioare, în vreme ce Clov, servitorul (fiul?) lui, condamnat nu doar să îşi servească, ci să îşi urască capriciosul stăpân, e incapabil să stea jos, în pofida sfârşelii sale evidente ca şi a faptului că, la rându-i, e şi el foarte aproape de punctul terminus.

Cei patru reprezintă prin ei înşişi o lume aflată deja în proces de extincţie. În care, chiar şi aşa, se pun pe mai departe o seamă probleme importante. Aceea a raportului părinţi -copii ca şi aceea a relaţiei stăpân-servitor. Amplificate, nuanţate de multe alte teme, doar aparent secundare, precum adevărul, minciuna şi fidelitatea, salvarea, ajutorarea sau abandonului aproapelui, libertatea, dependenţa şi inter-dependenţa umană. Din a căror activare se naşte, desigur. Originalitatea fiecărui nou spectacol cu deja legendara piesă a lui Beckett.

Or, dacă în Aşteptându-l pe Godot, Vladimir şi Estragon mai au un firicel de speranţă reprezentată de venirea ipotetică a miticului, invizibilului încă Godot, Sfârşit de partidă e scrierea din care orice urmă de nădejde e categoric exclusă. În Aşteptându-l pe Godot, plecarea, despărţirea celor doi cloşarzi ar mai putea fi o soluţie, o şansă, o ipoteză. În Sfârşit de partidă, e foarte adevărat că se mai vorbeşte totuşi încă de plecare, că ea e ameninţarea şi şantajul din repertoriul zilnic al lui Clov, dar dacă ea ar fi pusă în aplicare, cel ce ameninţă cu ea ar fi un ucigaş. Plecarea lui însemnând grăbirea sfârşitului. Fiindcă, aşa după cum observă acelaşi Martin Esslin, în cazul în care el , şi-ar pune în practică ameninţarea, aceasta ar fi echivalentul unei crime căci ea i-ar fi ucis indirect pe ceilalţi trei protagonişti. Fiindcă toţi de ceea încă se mai găseşte, dar e pe cale de a se termina, în bucătăria lui Clov. Deja nu mai e terci, Hamm pare a nu mai avea bomboane şi nici calmantele atât de aşteptate de acesta nu mai sunt.

FOTO Rab Zoltan

Poate tocmai de aceea în spectacolul montat de Tompa Gábor la trupa Tompa Miklỏs, Clov nu pleacă niciodată. Dar Clov nu pleacă şi fiindcă nu are cum şi unde să plece. Chiar dacă şi-ar învinge neputinţele fizice. Realitate tragică atent subliniată de decorul tip celulă creat de Dobre Kothay Judit. Lui Clov nu-i mai rămâne decât să asiste la şi să constate tăcut, înmărmurit plecările în Altă Lume a celoraltor trei protagonişti. Ieşirea lor din cutia parcă subacvaatică în care cu toţii sunt plasaţi. O cutie pe mai departe, ca şi în alte spectacole cu aceeaşi piesă, prost luminată, cu geamuri mici, puţine, asemenea hublourilor unui submarin. Ferestre la care nu are acces decât Clov. Ce îşi plăteşte ceea ce pare luxul, ascendentul lui asupra celorlalţi, străduindu-se din răsputeri să manevreze inabil o scară.

În clipele de început ale reprezentaţiei, tomberoanele în care se află depozitaţi Negg şi Nell, dar şi scaunul de invalid al lui Hamm sunt învelite în imense folii de staniol auriu. Acesta din urmă e plasat cum altfel decât în centru, obsesia centrului fiind frecvent şi vehement exprimată de personaj. Foliile acelea, asemenea unor huse, sunt îndepărtate ca de pe nişte obiecte de Clov. Pentru că Hamm, şi Negg, şi Nell nu sunt decât nişte personaje-obiecte sau personaje-deşeu, pregătite să  joace acum ultimul spectacol, ultima partidă, ultimul joc din viaţa lor.

Hamm. Interpretat cu totul remarcabil de Birỏ Jỏzsef, e îmbrăcat în zdrenţe, are ciorapi desperecheaţi, iar pe faţă o cârpă veche. Aceeaşi cârpă veche pe care, la final, aproape de socotelile din urmă, după un scurt moment de ezitare, decide totuşi să o păstreze, spre a-i acoperi chipul în somnul ultim, cel fără de sfârşit. Are încă vocea fermă, numai bună să dea ordine. E un discoureur. Are voluptatea vorbelor şi tocmai de aceea îşi pregăteşte cu grijă ultima alocuţiune. Poartă ochelari negri, de sudor, pe care-i scoate spre a-i şterge de urmele emoţiei supreme, altminteri singura reală, din final. Regretul egoist şi solitar faţă de propria extincţie.

FOTO Rab Zoltan

Negg şi Nell , interpretaţi de Makra Lájos şi Biluska Annmaria. nu sunt la fel de defectivi de umanitate şi nici de tandreţe. Negg e încă apropiat şi  protector cu cea ce i-a fost soţie. Mai are urme de seninătate pe faţă. În vreme ce Clov - un alt rol izbutit din remarcabilul palmares din această stagiune al lui Bartha Lászlỏ Zsolt - e parcă încă şi mai întunecat decât Hamm. Împovărat şi fără vlagă.

Tompa Gábor- o ştim prea bine- e unul dintre marii regizori români specializaţi pe teatrul absurdului. Unul dintre cei mai profunzi şi mai statornici exegeţi ai lui Beckett. La care revine periodic. Aşteptându-l pe Godot la Sfântu Gheorghe, superbul, neuitatul Play de la Naţionalul clujean, O, ce zile frumoase! de la Teatrul de Comedie din Bucureşti ori un mai vechi, un minunat End Game de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Tompa revine acum la piesa pesemne preferată. Iar felul în care o face justifică con brio reîntoarcerea. 

Teatrul Naţional din Târgu Mureş - Compania Tompa Miklỏs - SFÂRŞIT DE PARTIDĂ de Samuel Beckett; Traducerea în limba maghiară: Kolosszvári Grandpierre Emil;  Traducerea în limba română: Irina Mavrodin; Regia: Tompa Gábor; Dramaturgia: Visky András; Decoruri şi costume: Dobre Kothay Judit; Asistent de regie: Botond Nagy; Cu: Birỏ Jỏzsef, Bartha Lászlỏ Zsolt, Biluska Annamária; Makra Lajos; Data premierei: 13 mai 2016

FOTO Rab Zoltan