Pe ce mă bazam, vorba lui Marin Preda? Pe faptul că, odată intrate în posesia filei de buget pentru anul 2017, toate conducerile respectivelor instituţii de cultură constataseră că, practic, nu vor dispune de nici un ban în plus prin comparaţie cu anul 2016, în schimb, vor trebui să plătească, începând cu luna februarie personalului artistic şi nu numai salarii cu 50% mai mari decât în luna anterioară.Alianţa PSD-ALDE îşi ţinuse promisiunea din campanie, mărise lefşoarele minuscule ale artiştilor, însă - ce să vezi? - a uitat că Teatrele mai au nevoie şi de bani pentru producţie. Pe care în nici un caz nu le vor putea obţine din vânzarea de bilete. Decât dacă le vor pune preţuri prohibitive. Se înregistrau cazuri în care un anume Teatru trebuia să pună la bătaie nici mai mult, nici mai puţin decât 72% din buget pentru a putea achita noile drepturi salariale. Actul normativ întocmit la repezeală conţinea aberaţii, nedreptăţi în cascadă. Telefoanele directe cu Ministerul s-au înroşit, iar pentru a mai diminua îngrijorările managerilor, domnul Vulpescu a convocat o reuniune cu aceştia cărora le-a dat toate asigurările posibile că situaţia este sub control, că toate problemele vor fi reglate cu ocazia rectificărilor bugetare viitoare.

Ionuţ Vulpescu a fost eliminat din echipa guvernamentală odată cu demiterea Executivului condus de Sorin Grindeanu, iar înlocuitorul domniei-sale, dl. Lucian Romaşcanu, fie că nu a vrut, fie că nu a putut să îşi convingă superiorii că e nevoie de bani în plus pentru Cultură. Recte, pentru Teatre. Din contră, cu ocazia celor două rectificări bugetare operate de guvernul condus de dl. Mihai Tudose (rectificări pozitive, cum ne-a asigurat inenarabilul domn ministru Ionuţ Mişa) Ministerul condus de dl. Romaşcanu a mai pierdut câte ceva. Şi uite aşa, mi s-a îndeplinit mie profeţia.

Încercaţi să aflaţi ce se întâmplă la ora actuală în Teatrele Naţionale! Cu două-trei excepţii (cea mai semnificativă e Teatrul Naţional din Bucureşti, condus de dl. Ion Caramitru), pe româneşte fie spus, se trage mâţa de coadă. În unele nu se repetă de luni de zile mai nimic, altele scot doar premiere de serviciu, cu decoruri simple şi funcţionale, de o sărăcie lucie, din existent, cum se spune îndeobşte, în altele se fac înlocuiri spre a putea fi prezentate drept trufandale vechituri de mult casate. Pe la colţuri, ca să nu se sperie prea tare artiştii, contabilii şuşotesc că nu ar fi bani pentru salariile aferente lunii decembrie.

Scriu toate acestea cu puţine ore înainte ca la Bucureşti, în Sala Mare a TNB, să bată gongul spectacolului zis grandios cu care vor fi inaugurate manifestările oficiale dedicate Centenarului. Manifestări desfăşurate sub egida Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. Trebuia să fie o manifestare de protocol zero la care să ia parte preşedintele României, premierul, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului (care după măririle consistente de salarii şi-au regăsit în fine demnitatea la care visa dl. Călin Popescu-Tăriceanu), alte înalte oficialităţi guvernamentale, noi şi ai noştri. Nimeni din prostimea din ale cărei taxe şi impozite este finanţat evenimentul. Se spune că doar persoane din noua nomenclatură ar beneficia de invitaţii în vreme ce clasa muncitoare va bea şampanie prin reprezentanţii săi. Pare-se că multe dintre înaltele oficialităţi ale Statului au cam declinat invitaţia. În pofida faptului că spectacolul a presupus costuri însemnate. Dintr-un articol publicat la data de 24 noiembrie 2017 în Cotidianul de fostul director al Operei din Viena şi al Festivalului Enescu, dl. Ioan Holender, aflăm că unui invitat din străinătate i s-ar plăti un fabulos onorariu care îi depăşeşte de câteva ori cota.

Cădem, aşadar, în festivisme extrem de costisitoare. Care, de fapt, ne arată că nu prea suntem pregătiţi să sărbătorim aşa cum se cuvine Centenarul. Şi că riscăm ca totul să fie doar o imensă cheltuială. O operaţiune de propagandă. Pun şi eu o întrebare. I-a trecut, de pildă, uneia dintre minţile luminate din conducerea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale că ar putea fi sprijinit financiar un proiect care să aibă în vedere reprezentarea pe scena unui Teatru Naţional a (măcar) uneia dintre piesele lui Blaga?

Asta în ipoteza optimistă că cineva din respectiva conducere are habar că Blaga a scris şi literatură dramatică.