Cu actori, nu cu marionete

Despre Tracy Letts, autorul piesei „Acasă, în miezul verii”, prezentată în premieră pe ţară de Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, în traducerea lui Claudiu Goga şi a lui Ştefan Iacob şi în regia primului, aflăm, din excelentul caiet de sală, că ar fi deţinătorul unei duble performanţe.

Aceea de a fi obţinut atât premiul Tony ce i-a recompensat calităţile actoriceşti dovedite într-un spectacol cu piesa Cui îi e frică de Virginia Woolf?, dar şi premiul Pullitzer pentru sus-menţionata scriere.

Am menţionat aceste chestiuni de palmares fiindcă ele nu reprezintă doar un simplu detaliu, desigur deloc nesemnificativ din biografia lui Tracy Letts. Calitatea de actor cu performanţe într-o dramă de familie, aşa cum e piesa lui Albee, se reflectă cu folos în piesa scrisă de dramaturgul omonim. E limpede că Tracy Letts e pe deplin familiarizat cu toate modalităţile şi strategiile de construcţie dramaturgică specifice unui anume fel de a scrie pentru scenă, aşa cum s-a conturat modalitatea în cauză în spaţiul american de la O’ Neill la Arthur Miller până la Sam Shepard şi mai departe. E tot la fel de clar că Tracy Letts are ştiinţa construirii rolurilor, a elaborării personajelor, că scrie cu gândul la actori şi că îi are mereu în vedere pe cei mai buni dintre aceştia. Să ne mai mirăm atunci oare că marele, extraordinarul, complex rol Violet Weston i-a adus lui Merryl Streep o nominalizare la premiul Oscar, atunci când piesa a fost translatată în scenariu de film al cărui titlu a fost tradus la noi Ţinutul din mijlocul verii, să ne mai pară oare o surpriză că Julia Roberts a avut parte şi ea de o nominalizare la acelaşi premiu?

Dacă de mirări nu e defel loc, în schimb sunt convins că a fost loc de destule nopţi de nesomn atât pentru regizorul spectacolului ieşean, Claudiu Goga, cât şi pentru cele două interprete ale rolurile deja numite, Mihaela Arsenescu Werner şi, respectiv, Doina Deleanu. Fiindcă, deşi ştim cu toţi că una e filmul şi alta e teatrul,  cu toate că ne repetăm înţelept, ori de câte ori avem ocazia, că orice fel de comparaţii sunt neavenite, mai de voie, mai de nevoie, voluntar sau involuntar, tot cădem în păcat şi le facem. Or, şi dacă valoarea spectacolului de la Naţionalul ieşean ar consta numai şi numai în evoluţiile de excepţie, în evoluţiile scânteietoare, incandescente, de tip recital, ale acestor două excelente actriţe şi tot ar merita să îţi petreci trei ore (mult, neobişnuit de mult pentru spectatorul de azi şi pentru teatrul românesc din anul de graţie 2014) în sala de teatru.

„Acasa in miezul verii” FOTO  Lucian Muntean

Spectacolul acesta înseamnă însă mult mai mult. Acasă, în miezul verii contează prin calitatea textului, prin intensitatea şi capacitatea de conducere fermă a unei poveşti mustind de surprize, dar şi prin organicitatea şi coerenţa pe care directorul de scenă le-a a impus trupei. O organicitate ce se manifestă ca atare într-un spectacol de factură clasică, trainic, cu decor amplu, consistent, elaborat (Ştefan Caragiu), decor dublu etajat. Care, graţie configuraţiei sale, permite folosirea  eficientă a spaţiului scenic, dar şi relevarea uneia dintre temele esenţiale ale montării: aceea a observaţiei. O observaţie ce conduce la dezvăluire.

Rolul de observator îi revine în această dramă de familie, ce ar putea fi, cu egală îndreptăţire, calificată şi drept o excelentă comedie neagră, menajerei de origine indiană Johnna Monevata (Diana Chirilă), angajată cu puţine zile înaintea suspectei sale morţi prin sinucidere de fostul poet şi profesor de literatură Beverly Heston (Emil Coşeru). Sarcina ei ar fi fost aceea de a se ocupa de treburile casei ai căror stăpâni sunt un alcoolic şi o femeie nu doar bolnavă de cancer, ci şi dependentă de sedative (Violett Heston, rol în care Mihaela Arsenescu Werner săvârşeşte o mare creaţie). Moartea profesorului îi aduce acasă pe mai toţi membrii familiei, fiecare deţinător al câte unui secret pe care noi, spectatorii, îl aflăm prin intermediul Johnnei, dar care îi era dinainte cunoscut lui Violett. Trădări, adultere, viitoare căsătorii din interes, posibile incesturi, răutăţi exacerbate, ura viscerală a fiecărui membru al familiei pentru cei de care ar trebui să fie legat prin sânge ori prin alianţe se succed asemenea unor lovituri de teatru pe care cu toţii le primesc cu surpriză maximă. Cu toţii, mai puţin Violett. Care trece relativ repede chiar şi peste înlăturarea ei din postura de cap al familiei, o lovitură ce nu o miră din cale afară de ce să o mire de vreme ce ştie foarte bine că fiica ei cea mare, Barbara Fordmann, îi seamănă aproape perfect. Unde mai pui că, aşa dependentă cum e Violett de sedativă, şiretenia şi caracterul de atotştiutoare, de depozitară discretă a tuturor secretelor i-au rămas neafectate.

„Acasa in miezul verii” FOTO  Lucian Muntean

E meritul lui Claudiu Goga, dar e mai cu seamă meritul Mihaelei Arsenescu Werner şi al Doinei Deleanu că au ştiut să dimensioneze riguros raporturile de complementaritate şi de contrarietate dintre cele două femei. E din nou meritul regizorului, dar şi al fiecărui interpret în parte de a fi acţionat asemenea unor sateliţi ale căror mişcări pe orbită sunt în strânsă relaţie de condiţionare cu evoluţiile puternicelor deţinătoare ale rolurilor principale.

„Acasa in miezul verii” FOTO  Lucian Muntean

Mă gândesc la Constantin Puşcaşu, riguros exact în rolul incolorului de facto  fost soţ al Barbarei. La Ioana Corban, distribuită în rolul rebelei fiice a celor doi. Mă gândesc, de asemenea, la Haruna Condurache care joacă rolul fetei bătrâne, demult trecută de 40 de ani, neinspirat îndrăgostită de „micuţul Charles”, bine conturat de Cosmin Maxim, fiu al nepotrivitului cuplu antitetic Matty Fay Aiken (Tatiana Ionesi) şi Charlie Aiken (Teodor Corban). Mă gândesc deopotrivă la Petronela Grigorescu, interpreta aparent nepăsătoarei Karen Weston, gata să treacă peste toate aberaţiile comportamentale ale presupusului ei logodnic Steve Heidebrech, policrom jucat de Călin Chirilă. Nu trebuie uitat Doru Aftanasiu distribuit în rolul romanticului întârziat Deon Gilbeau.

Spectacolul ieşean e unul temeinic, concentrat pe story, pe relaţie, pe atmosferă. Adică, aşa după cum spuneam, pe actori. Din acest punct de vedere el poate părea o raritate în peisajul teatral românesc din anul de graţie 2014. Criticiţe grăbite şi atotştiutoare, pentru care numai experimentul se pare că ar mai avea drept de existenţă, ar spune, cu suficienţa şi superficialitatea deja cunoscute, că Acasă, în miezul verii  e o montare în stilul anilor 70 din secolul trecut. Eu, care cred că drept de existenţă are şi căutarea, şi noul, dar şi clasicul adaptat la specificul modernităţii, voi spune că Acasă, în miezul verii e un spectacol de teatru adevărat. De teatru cu actori, nu cu marionete.

Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri din Iaşi”- ACASĂ, ÎN MIEZUL VERII de Tracy Letts; Traducerea: Claudiu Goga şi Ştefan Iacob; Regia: Claudiu Goga; Scenografia: Ştefan Caragiu; Ilustraţia muzicală: Claudiu Goga; Cu: Emil Coşeru, Mihaela Arsenescu Wener, Doina Deleanu, Constantin Puşcaşu, Ioana Corban, Haruna Codurache, Petronela Grigorescu, Tatiana Ionesi, Teodor Corban, Cosmin Maxim, Diana Chirilă, Călin Chirilă, Doru Aftanasiu; Data reprezentaţiei: 2 noiembrie 2014