A XI-a ediţie, beneficiind de o tradiţie şi de un prestigiu consolidate, s-a consumat în perioada 17-24 septembrie 2017, în anul marcând începutul celui de-al doilea mandat de director al teatrologului Lucian Sabados. Care şi-a îndeplinit acum un vis mai vechi, mărturisit ca atare într-un interviu acordat unui supliment cultural, anume editat de cotidianul Obiectiv - Vocea Brăilei spre a marca, aşa cum se cuvine şi ca în vremurile bune de odinioară, începutul Festivalului. E vorba despre visul ca, în calitatea lui de manager al instituţiei organizatoare, calitate dublată de aceea de director artistic al Festivalului, să le poată oferi brăilenilor o întreagă ediţie care să le arate câte chipuri şi feluri artistice poate avea genul de aur al comediei. Sigur, mai avem în ţară cel puţin două festivaluri de gen- e vorba despre cel organizat de Teatrul bucureştean de profil, condus de George Mihăiţă, şi despre cel cu mai veche tradiţie de la Teatrul „Fani Tardini“ din Galaţi.


O noapte furtunoasă

Or, dacă genul a dovedit că ţine nu doar la tine(R)i, ci şi la publicul matur, iar repertoriile teatrelor dramatice din România au,aşa cum am putea deduce, destule oferte demne de luat în seamă care să ilustreze artisticeşte onorabil genul, nu cred că am avea motive să transformăm bucuria râsului sănătos în supărări, ţâfne şi dispute legate de cine ştie ce drepturi de proprietate posibil încălcate.

Afirm răspicat această idee cu atât mai mult cu cât rămân credincios opiniei că festivalurile teatrale se adresează cu precădere publicului larg, comunităţii care le finanţează şi nu neapărat criticilor de teatru. Aceasta neînsemnând însă că aceştia ar avea dreptul suveran de a le ignora, în pofida invitaţiilor de participare cum nu se poate mai politicoase şi mai onorante ce li se trimit prin felurite căi de comunicare - poştal, electronic, telefonic, prin viu grai, prin discuţii amicale, formale sau informale. Cum un festival nu înseamnă sau nu ar trebui să se limiteze la condiţia de simplă alăturare de titluri pe un afiş mai mult sau mai puţin oarecare, ci pentru omul zis de specialitate s-ar cuveni să reprezinte un prilej de analiză, comparaţie, luare de puls, încercare de stabilire de ierarhii, tratarea cu indiferenţă superioară a acestui gen de invitaţii nu mi se pare tocmai de lăudat. La urma urmei, o astfel de atitudine spune multe despre criza profundă prin care trece breasla, în pofida fumurilor şi a multiplelor forme de asociere a inşilor şi inselor care scriu mai mult sau mai puţin avizat ori deontologic, cu o frecvenţă câtedodată mult prea variabilă, supărător de capricioasă despre teatru.


Tango

Spun şi aştern pe ecranul computerului toate aceste observaţii, sub impactul surprizei, nu din cale afară de plăcută, de a fi fost singurul critic care a onorat, e drept că numai în parte, amabila, îndatoritoarea invitaţie a gazdelor brăilene. Să fiu eu oare cea mai puţin ocupată persoană din România? Hotărât lucru nu, de vreme ce nici eu nu mi-am putut îngădui luxul de a lua parte decât la cinci din cele opt zile ale Festivalului.


Şi veni bărbatul

Deşi nu am putut vedea ori revedea reprezentaţiile oferite de Teatrul Mic din Bucureşti (Rendez-vous pe lună- regia: Gelu Colceag), Teatrul Evreiesc de Stat (Lobby Hero - regia: Radu Iacoban), Unteatru din Bucureşti (Are nevoie de multă atenţie - regia: Sânziana Stoican), Teatrul „Fani Tardini“ din Galaţi (Fat Pig - regia: Laura Moldovan), Fazanul (Teatrul „Nottara“ din Bucureşti- regia: Alexandru Mâzgăreanu) şi nici one woman showul lui Edith Alibec (regia, scenografia, sound design: Dana Paraschiv), îmi îngădui totuşi câteva notaţii. Prima fiind aceea că a XI a ediţie a Festivalului a arătat câte feluri şi chipuri diferite a îmbrăcat prin ani şi prin secole comedia. Care şi-a probat nedezminţit capacitatea de înnoire şi de diversificare. Una era comedia în vremea lui Shakespeare, aşa cum a probat-o, fie şi parţial, spectacolul niţeluş haotic cu Zadarnice chinuri ale dragostei de la Teatrul „Matei Vişniec“ din Suceava (regia: Alex Bogdan) şi alta comedia americană scrisă de Paula Vogel, aşa cum a fost ea adusă pe scenă de spectacolul cu piesa Cum am învăţat să conduc de la Teatrul de Comedie din Bucureşti (regia: Eugen Gyemant), nici acesta chiar din cale afară de mulţumitor artisticeşte. În feluri diferite a arătat comedia chiar în acelaşi spaţiu geografic- de pildă, Rusia- dovadă stând spectacolele cu Revizorul de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (nepermis de sumar citit regizoral de Zalan Zakarias), Unchiul Vanea, o însemnată izbândă artistică a Teatrului „Toma Caragiu“ din Ploieşti şi a regizoarei Sânziana Stoican, Şi veni bărbatul la femeie (Teatrul de Artă din Bucureşti, regia: Bogdan Budeş) şi deja amintitul Rendez- vous pe lună. Una însemna piesa de bulevard pe vremea lui Feydeau (Fazanul), cu totul alta în timpurile mai recente ale lui Leonard Gershe ( foarte bună versiunea dată de regizorul Erwin Simsensohn piesei Fluturii sunt liberi, la Teatrul bucureştean Excelsior). Absurdoidul Tango de Slawomir Mrožek şi-a dezvăluit virtuţile politice până acum nu foarte explorate, în lectura înnoitoare propusă de tânărul Vladimir Anton la Teatrul „Maria Filotti“ din Brăila, sub semnul înnoirii bine cumpănite situându-se şi modalitatea aleasă de un alt tânăr director de scenă, Cristian Ban, pentru recitirea Nopţii furtunoase a lui Caragiale, aşa cum s-a concretizat ea în montarea de la Teatrul „Andrei Mureşanu“ din Sfântu Gheorghe. Una e comedia cu personaje din lumea bancară contemporană nouă (Creditul de Jordi Galcerán, în regia lui Mihai Constantin, de la Godot Cafe Theatre) şi alta cea cu eroi „războinici“ (Svejk, în regia nu tocmai desăvârşită a lui Alexandru Dabija, de la Teatrul Odeon din Bucureşti).


Svejk

Au fost, aşadar, prezente pe afişul ediţiei a XI-a a Festivalului brăilean spectacole semnate de regizori de vârste diferite. Produse de teatre instituţionalizate dar şi independente. Spectatorii au putut aplauda şi admira vedete arhicunoscute precum Catrinel Dumitrescu, Şerban Pavlu, Pavel Bartoş, Dan Condurache, Răzvan Vasilescu, evoluţii rafinate, aşa cum au fost cele ale binecunoscuţilor Ioan Coman, Cristian Popa, Delia Nartea, Paul Chiribuţă, Liviu Pintileasa, Mircea Constantinescu, Dana Voicu, Lucian Pavel, Mihaela Sîrbu, tineri actori cu un prestigiu care se consolidează de la o premieră la alta, aşa cum sunt Ioana Anastasia Anton, Alex Călin, Conrad Mericoffer, Şerban Gomoi, Ştefan Lupu, Sabrina Iaşchevici, Ionuţ Vişan, Silviu Debu, Ruxandra Maniu, Vlad Volf, Mihai Smarandache, Silvian Vâlcu, Tudor Aaron Istodor, Cosmin Panaite, Delu Lucaci, dar şi începuturi de carieră mai mult decât promiţătoare, aşa cum mi s-au părut cele ale actriţelor Ana Creţu şi Mădălina Anea.

Să fie oare puţin lucru? Nici vorbă!