1.„Brodsky/Baryshnikov”, prezentat în două reprezentaţii în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost un one-man show bazat pe poeziile lui Joseph Brodsky, laureat al Premiului Nobel, şi interpretat de Mikhail Baryshnikov.

Conceput şi regizat de Alvis Hermanis, regizor leton de renume al New Riga Theatre, spectacolul „Brodsky/Baryshnikov“ a fost o călătorie emoţională, care pătrunde adânc în compoziţiile complexe şi viscerale ale poetului.

În acest spectacol jucat în rusă, limba maternă a lui Brodsky, Baryshnikov (69 de ani) a recitat o selecţie de poezii pătrunzătoare şi expresive ale vechiului său prieten. Mişcările sale corporale subtile au transpus publicul în închipuirea scenică adusă lumii interioare a lui Joseph Brodsky (1940-1996).

Baryshnikov a recitat demn, destul de linear versurile despre moarte, îmbătrânire ("Bătrâneţe, te salut, bătrâneţe.."), singurătate, impresionantă fiind scenografia semnată de Kristine Jurjane: o cutie din sticlă, închisă ermetic, în care artistul şi-a desenat izolarea şi tristeţea în mişcări fragile.

Spaţiul închis, imbrăcat în frunze şi în lumini galbene, lipsa de ieşire din „vidul vieţii“ au fost reflectate de gesturile marelui balerin, care a recitat versurile la lavalieră.

2. "Rosmersholm", după Henrik Ibsen. Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Regia Andriy Zholdak

Trei partituri cu totul speciale: Sigmond Rita (Beate), Imre Éva (Rebekka), Balász Bodolai (Rosmer). 

"Încercăm să deschidem ferestrele şi să aerisim tot ce ne trage înapoi. Să spălăm podele, să ardem presentimentele. Să strigăm şi să speriem spiritele binevoitoare sau răuvoitoare. Să alergăm până când rămânem fără suflu şi fără gânduri. Apoi să-l luăm în spinare, ca pe un sac, pe cel pe care îl iubim, să-l eliberăm şi pe el. Moarte tuturor lucrurilor care nu-i lasă pe cei doi iubiţi să se întâlnească. Asta e Rebekka. La Rosmersholm, ea face ravagii. Pentru a se întâlni cu bărbatul pe care şi l-a ales. Fără regrete… Însă nu există uitare, nici adăpost pentru cel hăituit de vină. În imensa casă a lui Dumnezeu, ce reprezintă domeniul Rosmersholm, ea şi Rosmer sunt cuplul originar în vecii vecilor măcinaţi de pierderea inocenţei. Cu iubire, însă fără credinţă, fără încredere, cei doi se zbat ca nişte păsări care au văzut moartea. Mereu pe punctul de a ceda. Păsări cu aripi rupte. Kroll este numai o joardă a lui Dumnezeu care încearcă să îi aducă înapoi, sub călcâiul patern, amintindu-le că vei putea mereu să fugi, dar niciodată să te ascunzi cu adevărat.” (Ioana Mălău)

" Însă nu doar atotbântuitoarea fantomă a Beatei stă în calea fericirii Rebekkăi şi a lui Rosmer. I se mai asociază vrerea lui Dumnezeu (multe secvenţe-cheie sunt jucate în dreptul capelei familiale ori în proximitatea unor statui evocând personaje şi secvenţe biblice) şi presiunea lumii. Aceasta din urmă evidenţiată prin intrarea în relaţie directă cu publicul de cei doi condamnaţi a priori la nefericire şi, mai apoi, la sinucidere", apreciază criticul de teatru Mircea Morariu, în cronica de pe blogul său de pe Adevarul.

3. "Regele moare", după Eugene Ionesco.  Teatrul National Bucureşti. Regia: Andrei şi Andreea Grosu

O ţară (mai mult sau mai puţin) imaginară, o cameră aglomerată, cu toate lucrurile claie peste grămadă, într-un spatiu dreptunghiular, imaginat de scenograful Vladimir Turturică. Un glob luminat albastru se întrevede în întuneric. La începutul spectacolului, un rege şade acoperit, cu o pătură în cap, într-un recamier. Când se ridică, pe Bérenger întâiul îl cam dor şalele şi se cam clatină din încheieturi. Mai apar prima soţie a regelui, Marguerite, apoi a doua soţie, Marie (Ana Ciontea), un doctor (Şerban Pavlu), o servitoare, Juliette (Florentina Ţilea), un guard (Richard Bovnoczki). Textul este foarte poetic tradus de Vlad Russo şi Vlad Zografi.

4. "Rambuku", după Jon Fosse,  Teatrul Naţional Mihai Eminescu Timişoara. Regia: Mihai Măniuţiu

Cel mai tradus dramaturg norvegian contemporan şi unul dintre cei mai jucaţi autori europeni ai ultimilor ani, este un spectacol intens, văzut în Festivalul Naţional de Teatru. Este un spectacol despre om ca efect şi cauză, ca depozitar şi receptor al emoţiei, ş mai ales, un spectacol despre felurile în care dragostea  supravieţuieşte istoriei, materiei, vieţii înseşi, după cum se arată aici.

5. Scena din "Ashes to Ashes",  după Harold Pinter, cu Jeromy Irons şi Isabelle Huppert

Seducător, cu o voce inconfundabilă, Jeremy Irons (foto) a fost îndelung aplaudat la Premiile Europene de Teatru, supranumite şi Oscarurile Teatrului, care s-au desfăşurat între 12 şi 17 decembrie 2017 la Roma.

 Scena din  "Ashes to Ashes" de Harold Pinter i-a adus faţă în faţă pe Isabelle Huppert şi Jeremy Irons. Cei doi artişti au fost premiaţi si omagiaţi la Roma pentru "performanţa de a migra de la teatru la film".