Cei din urmă şi cei dintâi

Aparatul de filmat plimbă agale obiectivul prin decorul minuţios compus de Teodora Dinulescu pentru reda nu doar confortul mic burghez al comisarului sef Ivan Kolomiţev dar şi pustiul sufletesc al unei familii crescută în teroarea instituită aici de un vajnic tată şi soţ care domină cu aceleaşi metehne acasă şi la slujbă.

Pianul la care silabiseşte la început câteva fraze muzicale, Liubov, singura care i se opune, nu va mai fi auzit decât la sfârşit pentru a pune un punct prelungit, cu coroană unei drame cu mai multe resorturi. Treptat aflăm din această piesă a lui Gorki, preocupată ca şi altele de eroziunea umanului în condiţiile vitrege ale unei societăţi moralmente bolnavă , că viaţa searbădă şi tragică în fibra ei intimă, a acestei lumi, a acestei familii  se zbate între două presiuni. 

Pe de o parte criza socială (suntem în plină anarhie revoluţionară împotriva statului poliţienesc) , pe de alta cea psihologică, reflex al degradării din punct de vedere uman,  provoacă un conflict iremediabil în familia cu mulţi copii a comisarului, între cei care refuză linia lui de conduită autoritară, coruptă, tarată de vicii, pe de alta cei care au ca şi el doar scopuri mercantile şi de parvenire.

Construcţia realistă solidă a piesei, cu personaje puternice care aruncă în joc mijloace comportamentale fin analizate de scriitor, cu tensiune gradată şi noduri dramatice plasate în cascadă, îşi găseşte în distribuţia alcătuită pentru TVR de regizorul Radu Penciulescu distribuţia ideală. În plină forţă a creaţiei (filmarea  e de prin anii 70 presupunem, fiindcă Televiziunea nu are obiceiul să titreze aceste date obligatorii) în vreme ce regizorul experimenta pe scenele din ţară limbaje noi în spectacole ca Regele Lear, Woyzzek, Tango, televiziunea a avut ideea genială de a -l invita să facă un spectacol aparent contrar opţiunilor sale (vezi titlurile de mai sus) în care produce o lecţie de măiestrie stanislavskiană. Un spectacol aşa dar bazat pe studiul personajelor şi al relaţiilor, al elementelor specifice teatrului psihologic care stă la baza teatrului de artă ( redactor Ioana Prodan). 

Sub îndrumarea marelui regizor o ilustră echipă de operatori de pe vremea când Unatc -ul avea numărate locurile la operatorie, formată din: Ctin Lungu, Edwiga Adelman, Gh. Copos, Alex Condurache, filmează spectacolul în platourile televiziunii cu o măiestrie exemplară. Detalii esenţiale, prim şi gros planuri când trebuie, unghiuri alese cu noima semnificaţiei momentului, cadre expresive, contribuind toate la atmosfera care se coagulează şi în care intri fără să simţi pentru a trăi odată cu ei drama acestor oameni rătăciţi în propria viaţă. 

În fruntea distribuţiei de vedete George Constantin, care sparge ecranul cu temperamentul lui vulcanic, exploatând fiecare cută a personajului pentru a reda caracterul versatil, machiavelic al acestui imoral Ivan Kolomiţev, din galeria marilor negativi ai repertoriului rusesc. Il priveam şi mi-l aminteam din roluri înrudite în piese ca Barbarii, Karamazovii, Vassa Jeleznova confirmându-mi ideea că George Constantin a fost predestinat repertoriului rusesc de mare calibru, în pandant cu rolurile shakespearene care i-au solicitat talentul pe alte coordonate.

 A rezistat pe scenă cât i-a permis inima îmbolnăvită de tumultul, clocotul interior care  aici în Cei din urmă e la cote maxime.  Alături de acest uriaş actor, Clody Berthola, maestră a rolurilor dominate de fragilitatea lăuntrică aproape maladivă a firii ei, interpretând-o pe oropsita soţie care se zbate între iubirea ei vinovată pentru Iacov, un alt Abel şi opresiunea soţului, violentul Cain alias Ivan Kolomitev. 

Ca stâlp al moralei creştine muribundul, Iacov un sfânt printre păcătoşi ,care  în interpretarea lui Vasile Niţulescu e acea icoană de bunătate care piere şi pierde sub agresiunea răului moral şi social speranţa în mântuire. În camarila comisarului îi găsim pe doctorul Lesci, medic de închisoare corupt interpretat cu subtilităţi onctuoase de Stefan Radof, pe fiul cel mare Alexandru pentru care regizorul l-a ales pe Ovidiu Iuliu Moldova, cu rictusurile lui aţoase ( interesantă apariţia acestui actor special căruia nu-i văd un corespondent azi ) şi pe demimondena Nadejda, fiica cea coruptă,  căreia Catrinel Paraschivescu reuşeşte să-i surprindă sub înfăţişarea frumoasă şi elegantă toate dejecţiile.

Cei lucizi şi curajoşi care încearcă să stopeze degringolada sunt Petea, fiul cel mic căruia Dan Nuţu îi redă credibil frumuseţea sufletească dar şi dârzenia în apărarea adevărului şi Liubov ( Elisa Plopeanu) care sub apăsarea păcatului părinţilor ( de unde crede că-i vine şi infirmitatea) veghează cu priviri tăioase la prăbuşirea familiei de împrumut. Un personaj din categoria victimelor care suferă de pe urma naivităţii e Vera, fiica cea mică interpretată cu sensibilitate de Cătălina Pintilie.

O galerie de personaje memorabile şi o galerie de actori din prima linie a teatrului românesc, un spectacol de zile mari din anii de glorie ai unui mare regizor- Radu Penciulescu-  demn de istoria pe care au scris-o.

Mulţumim TVR pentru acest regal care ne-a mai abătut gândurile de la mizeriile cotidiene.