Actriţa Oana Pellea, la Adevărul Live: „Tata avea geniul de a fi om”

Prezentă în cea de-a 25 ediţie a Festivalului Naţional de Teatru cu spectacolul „N(aum)”, după textele lui Gellu Naum, Oana Pellea a vorbit în studioul Adevărul Live despre povestea mai puţin obişnuită a acestei montări şi despre Amza Pellea.

„Povestea asta cu alegerile noastre e foarte ciudată. Alegi un text în măsura în care şi el te alege”, a spus Oana Pellea.

„Iar în cazul ăsta, pentru noi toţi care am fost implicaţi în proiect a fost un drum complicat şi a durat ceva. Eu am avut o primă îndrăgostire de Naum când eram adolescentă şi am citit <Zenobia>. A doua îndrăgostire i se datorează Marianei Cămărăşan, regizoarea spectacolului, care e pe veci îndrăgostită de Naum, şi totul a pornit ca un atelier de creaţie”, povesteşte actriţa.

„Ne-am propus iniţial să alegem acele bucăţi care ne-au rămas tuturor la suflet. Şi e foarte interesant că nimeni nu a ales nimic din teatrul lui Naum, ci din celelalte texte ale lui. Am ales bucăţile, le-am aşezat pe masa mea din sufragerie şi a fost ca un puzzle. Cred foarte tare că domnul Naum a spus: <Prea sunteţi încăpăţânate şi vreţi acest spectacol, aşa că vă deschid poarta>”, a mărturisit actriţa.

„Pentru mine „N(aum)” e mai mult decât un spectacol, e o călătorie pe care o fac în fiecare seară şi cred cu tărie că în teatru trebuie să te laşi modelat, trebuie să ai deschis canalul de energie, altfel nu se întâmplă. Un artist e bântuit, în somn, în vis... Iar asta se întâmplă numai când laşi lucrurile să trăiască în tine, să se aşeze”, a mai spus Oana Pellea, vorbind în acelaşi timp despre viteza are, în lumea noastră împiedică de multe ori acest proces.

„Pe scenă, însă, nimeni nu poate explica misterul care face ca uneori să se coboare îngerul şi alteori nu, chiar dacă tu dai totul în acea seară. Câteodată străluceşte diamantul, alteori nu... Câteodată coboară îngerul. Altă dată nu. Nu ţine de noi.”
 

Comoditatea e un mare pericol

De asemenea, actriţa a explicat de ce a preferat la un moment dat să iasă din sistemul teatrelor de stat: „Comoditatea e un mare pericol, rămâi acolo şi începe să se aşeze praful... Eu am riscat când am ieşit din teatru, dar ceva am câştigat. E o libertate care costă, dar n-aş putea să mă întorc în teatru. Acum simt că e un privilegiu să ai această libertate, pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă, chiar dacă ştiu că uneori poţi face proiecte, iar alteori nu.” Oana Pellea a vorbit şi despre situaţia tinerilor în teatrul de azi şi în sistemul independent din România. „Talent există şi azi, există respect pentru profesie şi azi, dar e mai greu pentru ei. Noi eram 7, ei sunt 40 într-o clasă. Ce timp să aibă acel prfesor, oricât de genial ar fi, să le dăruiască, aşa cum mi-a dăruit mie Sanda Manu? Iar după ce termină facultatea se izbesc de o altă realitate: teatrele sunt închise. Şi problema e că avem foarte puţine teatre, de zece ori mai puţine decât la Budapesta”.

Amintirile o poartă pe Oana Pellea spre momentul când a intrat la facultate, iar şef de comisie a fost Marin Moraru, care l-a sunat pe tatăl ei, pe Amza Pellea, şi i-a spus: „Oltene, n-am ce-ţi face, a intrat”. Amuzată, actriţa povesteşte cum Amza le-a dat telefon tuturor membrilor comisiei, înainte de examen, să le spună că dacă nu sunt bună să nu ţină cont că sunt fata lui şi să nu mă admită. „Mi-a zis atunci că îmi face acest cadou pentru care o să-i mulţumesc toată viaţa. Şi aşa a fost, pentru că m-a degrevat pe mine de o povară, povara că aş fi intrat pe numele lui.
Tata a fost un enorm artist, dar el nu s-a considerat niciodată aşa, s-a considerat doar un truditor.

Şi avea geniul de a fi om, era de o generozitate şi de o veselie extraordinare, era un om foarte bun, nu l-am auzit niciodată vorbind pe cineva de rău. Am moştenit de la tata mâinile, ochii când de la mama, când de la tata, iar pe dinăuntru ce-or fi pus ei acolo... Ei sunt iubirile vieţii mele şi le datorez totul. Nu mi-au dat niciodată vreun sfat. Mi-au spus să fac cum vreau, să mă dau cu capul de pragul de sus şi să aleg singură. Dar felul cum ei au trăit m-a făcut pe mine să înţeleg că se poate trăi şi muri frumos, în lumină. Şi sunt foarte atentă la clipă, pentru că ştiu că am un număr limitat de clipe pe pământ.”