Actriţa Iarina Demian: „S-ar putea ca acest blog de pe adevarul.ro să-mi devină indispensabil... sau dimpotrivă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iarina Demian, actriţă în peste o sută de roluri şi regizor a zece piese de teatru
Iarina Demian, actriţă în peste o sută de roluri şi regizor a zece piese de teatru

Actriţă şi regizor de teatru, Iarina Demian s-a alăturat platformei de bloguri de pe noul site adevarul.ro, în ciuda unui scepticism pronunţat cu privire la publicarea textelor sale pe un blog.

Actriţa îşi scrie singură textele pe laptopul primit în dar de la fiul ei, Tudor Chirilă, şi speră ca emoţia şi sinceritatea postărilor de pe blog să reuşească să schimbe conştiinţe şi să trezească emoţia cititorilor săi. “Îi voi numi spectatorii mei cititori. Cred că la un moment dat, s-ar putea ca acest blog să-mi devina indispensabil...sau dimpotrivă”, povesteşte Iarina Demian.

Adevărul“: V-aţi gândit vreodată să vă faceţi blog? Cum vi se pare inţiativa de pe noul site adevarul.ro?

Am fost de la început împotriva ideii de blog şi mult timp mi s-a părut chiar o poveste ridicolă. Acum, când propunera a venit din partea unei instanţe, mi s-a părut ceva mult mai serios, dar chiar şi aşa m-am gândit destul de mult dacă să accept sau nu.

Este şi o formă de infatuare să crezi că tu vei avea mereu ceva important de spus, care să intereseze cititorii. Altfel, de ce să scrii?

Eu nu aş fi atât de generoasă, aş fi mai restrictivă în legatură cu scrisul pe blog dacă ar depinde de mine. Gândiţi-vă că sunt atâţia tineri care se formează citind zeci de bloguri în loc să-I citească pe Camil Petrescu, Marin Preda, Shakespeare sau Baudlaire, pe Tolstoi sau pe Dostoievski.

Textele dvs. sunt emoţionante şi sincere. Ce vă inspiră să scrieţi pentru publicul larg?

Am spus de la început că eu nu voi face politică, în niciun fel, fiindcă pur şi simplu sunt sătulă de ea şi de cei care o fac. Seamană toţi unii cu alţii şi nu mai este deloc nici măcar amuzant.

Cred sincer în emoţia mea şi în ceea ce mă face pe mine să vreau să schimb ceva în lumea asta, dar este atât de greu! Profesia mea de actor şi de regizor este să schimb conştiinţe.

Cred că povestind nişte lucruri adevărate pe care le-am trăit sau pe care le-au trăit alţii, pot să trezesc interesul, dar mai ales emoţia celor care mă citesc. Ii voi numi spectatorii mei cititori. Cred că la un moment dat, s-ar putea ca acest blog să-mi devina indispensabil...sau dimpotrivă.

Vă scrieţi singură textele la calculator. Cum vă împăcaţi cu tehnologia de astăzi?

Normal că îmi scriu singură textele, la început pe calculator, şi acum pe laptop, e cam acelaşi lucru.

Tudor mi-a făcut cadou un calculator pe care am învăţat ca toată lumea, apoi mi-a luat un laptop.

Sigur că, la început, a fost mai greu şi nici acum nu este foarte uşor. Mai am multe de învăţat, dar nu la nivelul scrisului şi al comunicării.

Ce înseamnă pentru dvs. blogul ca instrument de comunicare?

Daca nu inveţi să foloseşti aceste noi mijloace de comunicare, eşti un om care doar exişti, dar care nu trăieşti. Eu am ales să trăiesc!

Îmi place noul site adevarul .ro. Este expresiv, bine structurat şi te îndeamnă la competiţie.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite