Pseudocredinţa, interesul şi morala creştină

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De multe ori, când turiştii străini vin să viziteze România şi nimeresc în zile de sărbători religioase constată că mulţimi de oameni stau la cozi şi se bulucesc în biserici, ba să ia aghiasmă, ba să pupe nu ştiu ce moaşte lăudate a fi făcătoare de minuni, ba din alte motive.

Prima impresie a celor veniţi de pe alte meleaguri faţă de astfel de privelişti este că românii sunt un popor foarte credincios în Dumnezeu şi perceptele moralei creştine.

Este o concluzie falsă generată de aparenţele înşelătoare, deoarece acest lucru nu are legătură prea mare, pentru mulţi dintre mergătorii la biserici, cu respectarea perceptelor şi normelor moralei creştine. Exceptându-i desigur  pe aceia tot mai puţini, care au cu adevărat credinţa creştină în suflet şi inimă.

Dacă până în 1989, pe vremea comunismului ateu, mulţi oamenii mergeau rar şi chiar pe ascuns la biserici, începând cu 1990 şi până în prezent apetitul românilor pentru religie s-a deschis peste măsură, nesperat nici de cei mai optimişti preoţi, fiind luate cu asalt, la fiecare sărbătoare, lăcaşurile Domnului. În România ultimilor ani, libertatea religioasă a luat un avânt deosebit, fapt ce a determinat apariţia, construirea sau refacerea multor astfel de locuri ritualice şi de rugăciune, aparţinând diverselor culte religioase.

În ciuda faptului că a pierdut foarte mulţi enoriaşi în favoarea altor culte, din diverse motive, Biserica Ortodoxă are cei mai mulţi enoriaşi în rândul populaţiei din ţara noastră, iar când vezi ştiri în zilele de sărbătoare, ai aceeaşi impresie: că cei care merg la biserică sunt extrem de credincioşi. Realitatea este cu totul alta. Mersul la biserică, la foarte mulţi români a devenit ceva la modă, un fel de sport, se poartă de aparenţă, pentru că dă bine la imagine, pentru că e de bon ton.

Constat că în timp ce creşte numărul oamenilor care merg la biserici scade comunitatea credincioşilor creştini cu adevărat. Oricine a fost în ultimii ani în bisericile ortodoxe nu se poate să nu fi văzut, perceput atmosfera din lăcaşurile de cult: oameni care, în loc să se roage, să se încarce spirtual, să reflecte la perceptele şi normele moralei creştine, fac cu totul şi cu totul altceva – bârfesc, vorbesc şi au cu totul şi cu totul alte preocupări în timpul slujbelor, se perindă, se înghesuie, se ceartă, se hlizesc, chiar se bat, creează stări incompatibile cu cele sfinte. Astfel de lucruri se întâmplă frecvent şi nu doar în timpul slujbelor, deranjându-i pe tot mai puţinii oameni credincioşi cu adevărat.

Recent, în noaptea de Înviere din acest an, am văzut trei femei care luaseră lumină, ieşind dintr-o biserică, cu una dintre ele în frunte, exclamând fericită şi grăbită: „Am luat Paşte, acum hai să bem, să fumăm, să mâncăm, să…!“ Am văzut şi cu prilejul altor sărbători ortodoxe şi vedem cu toţii cum lumea se buluceşte la biserici în special pentru lucruri pământene, se roagă pentru înavuţire, pentru mărire, pentru protecţie divină, pentru diverse lucruri neacceptate de morala creştină.

Unii plătesc bani mulţi să le sfinţească popii maşinile de lux sau casele şi vilele. Am văzut aşa-zişi credincioşi, care merg cu regularitate la biserică, încălcând cu bună ştiinţă cele zece porunci.

image

Am văzut persoane mergând la biserici şi rugându-se să aibă spor şi protecţie la furat, am văzut oameni blestemându-i pe alţii, dorindu-le răul. Sunt sărbători religioase, în special cele mari, unde vin românii de peste hotare, unii să se fălească, să arate lumii ce au dobândit prin muncă sau prin fărădelegi, rugându-se la Dumnezeu să-i ajute, să-i protejeze în continuare de mâna lungă a legii.

Interesul personal, material, de mărire, cred că este în realitate motivul pentru care tot mai mulţi români merg în lăcaşurile de cult. Toţi am văzut, cum din 1990 încoace, permanent, oameni cu poftă de mărire dar cu puţină sau chiar deloc credinţă în Dumnezeu, se folosesc fără scrupule de cele sfinte pentru a câştiga voturi. Au transformat Biserica în agent electoral.

Diverşi politicieni mai vechi sau în devenire practică frecvent acest lucru, făcându-şi campanii electorale pe seama credinţei şi naivităţii electoratului, folosind imagini cu ei în biserici sau la porţile acestora, pentru a câştiga capital electoral. Mulţi s-au bătut cu pumnul în piept, au făcut faţadă de credinţa lor falsă şi au ajuns să fie ei bătuţi de Dumnezeu. De parcă credinţa nu este un lucru personal, intim, în sufletul şi inima omului, ci o chestie de care trebuie să ne folosim, de paradă.

Chiar şi unii preoţi folosesc lăcaşul sfânt în scop electoral sau pentru obţinerea de foloase materiale. De la biserică la biserică, slujitorii Domnului care nu se sinchisesc de normele moralei creştine, au diferite strategii pentru ca să îşi atingă scopurile, în special cele de înavuţire şi de urcare în ierarhie. Recent, am auzit oameni plângându-se de atitudinea unor preoţi din parohii bucureştene, care au refuzat să împărtăşească şi spovedească oamenii, indiferent că erau adulţi sau copii, sub diferite pretexte! Unii condiţionau oficierea acestor ritualuri de diverse aspecte, de prezenţă constantă şi donaţii materiale faţă de biserica unde sunt preoţi.

În zilele noastre, pe lângă faptul că credinţa adevărată este tot mai rară în sufletul şi inimile românilor, vechea zicală „Nu face ce face popa, ci fă ce zice popa“ nu mai este valabilă. Este complet depăşită, deoarece unii popi au început să ceară tot mai mulţi bani, iar Biserica instituţională face afaceri pe seama turmei pe care ar trebui să o păstorească şi să o apere.

Nu este doar aparenţă, ci o tristă realitate faptul că tot mai mulţi români merg la biserici, de paradă, în timp ce tot mai puţini îşi păstrează credinţa şi respectă normele morale şi valorile creştine. De multe ori, vedem oameni fără credinţă, folosindu-se însă, de falsitatea credinţei în vorbele şi faptele lor. Este bine totuşi, chiar dacă sunt tot mai puţini, pe zi ce trece, că mai există şi oameni credincioşi cu adevărat, cu o credinţă necondiţionată de nimic, dar şi slujitori adevăraţi ai Domnului, preoţi cu har care păstoresc şi îndrumă turma conform normelor şi perceptelor creştine.

M-am gândit adeseori, când vedeam falşi creştini bătându-se în piept cu credinţa lor în Dumnezeu, că dacă ar respecta fiecare dintre noi măcar jumătate sau două-trei din cele zece porunci, am avea o societate mai bună, fără atâtea nenorociri şi fărădelegi. La fel şi în cazul preoţilor, dacă ar respecta cât de cât poruncile Domnului. Am fi cu toţii mai buni creştini, mai buni oameni!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite