Revolta interioară nu poate fi exprimată suficient prin cuvinte. Aproximativ, aşadar, mă simt trădat, dus cu vorba, înşelat, trădat. Pentru că, generic, universitarii ar trebui să fie loiali unor valori şi principii specifice, să aibă gelozia şi temeritatea aferente pentru a le apăra. Or, în cazul de faţă, fără a poseda probe, intuiesc o coaliţie monstruoasă între academic şi penal, punctul de intersecţie fiind banul. Pe scurt: cu cât mai bogat deţinutul, pe atât mai galonate persoanele dispuse să îi elibereze acte de bună purtare şi de integritate ştiinţifică.

Sigur, legea de la noi este ea însăşi fundamental greşită. Să scrii lucrări savante în puşcărie înseamnă, nemijlocit, că penitenciarele au biblioteci de invidiat. Să scrii despre alianţele matrimoniale din România medievală târzie, de pildă, presupune, în mintea oricărui cercetător de vocaţie, accesul nemijlocit la izvoare şi lucrări de referinţă din domeniu. Rezultă că bibliotecile puşcăriilor din Jilava, Rahova şi Poarta Albă sunt cel puţin egale cu Biblioteca Naţională, Biblioteca Academiei sau Biblioteca Centrală Universitară.

Ceea ce produc chiar oamenii din Biserică este mult mai grav. Ei iau Biserica drept alibi pentru calculele lor meschine, ascunzându-se în spatele structurii ierarhice şi a laicilor.

Nu este mai puţin adevărat că, având în vedere salariile curente, universitarii sunt predispuşi la, elegant spus, compromisuri. Corupţia materială este preambulul corupţiei intelectuale. Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, de fericită memorie, atrăgea, în urmă cu peste un deceiu, atenţia asupra caracterului spiritual al fenomenului corupţiei, spunând că, înainte de a fi o chestiune de bani, corupţia este o chestiune de înţelegere, de filosofie a vieţii. Doar omul cu gândire coruptă este capabil de fapte de corupţie.

Acum, revenind la oamenii Bisericii, nu aş fi mirat că orice punere în discuţie a rolului câtorva profesori de teologie, dintre care şi unii ierarhi, să fie taxată drept atac la Biserică. Ei bine, nu este! Da, există atacuri mizerabile la adresa ultimei redute din România zilelor noastre. Dar ceea ce produc chiar oamenii din Biserică este mult mai grav. Ei iau Biserica drept alibi pentru calculele lor meschine, ascunzându-se în spatele structurii ierarhice şi a laicilor. De aceea şi îndemnul direct, fără perdea: nemernicilor, ieşiţi în faţă cei care vă folosiţi de Biserica mea şi asumaţi-vă greşelile!