Mai poţi alege să fii de partea Binelui?

Tema Binelui şi a Răului stârneşte, de cele mai multe ori, perplexitate. Şi ironie, condescendenţă, mefienţă, neînţelegere. Şi, mai ales, nevoia de precizări: „da, dar una e binele…şi alta e…”, „uneori faci rău ca să faci bine”; alteori „faci bine dar, se va dovedi, rău ai făcut” etc. Cum se poate ca, încă din copilărie, să ai conştiinţa Răului şi a Binelui astfel încât opţiunea să fie clară încă de atunci?

Pentru cine a trecut printr-o astfel de experienţă, precum Peter Georgescu, autorul unei cărţi, The Constant Choice. An Everyday Journey From Evil Toward Good, pe care am citit-o de curând, prin bunăvoinţa unui prieten, perplexitatea nu există. Există clipa în care alegerea a fost făcută cu toată fiinţa. Ca şi în cazul celor care nu cred în Dumnezeu, şi care, la un moment dat, printr-un accident biographic, de regulă, se transformă, fac o “alegere” instantanee, şi în cazul celor care aleg Binele, transformarea este totală, devine un crez, o altă profesiune. Să vrei Binele, să îl faci, să îl susţii, să nu accepţi ca Răul să te conducă în viaţă. O alegere permanentă.

Cartea lui Peter Georgescu este una de memorii. Ea reconstituie întâmplări teribile din viaţa sa, a familiei sale, în condiţiile războiului, ale evoluţiilor politice şi istorice atât în România cât şi în America unde părinţii au trăit ani de zile separaţi de copiii lor, Peter şi fratele său. Pentru copilul de atunci, pentru adolescentul care îşi (re)întâlneşte familia în America, pentru tânărul care începe să înveţe acolo (inclusiv limba engleză) şi apoi se lansează în lumea business-ului pentru a ajunge unul dintre cei mai importanţi executivi, alegerea e declanşată de un moment precis: seara când “organele” statului român comunist i-au luat din casă pe copii şi bunica lor, ca rude ale părinţilor “trădători”, “vânduţi imperialismului american”, părinţi pe care evenimentele războiului îi surprind în America. Tatăl său conducea sucursala românească a lui Standard Oil şi poziţia aceasta i-a permis apoi, în America, să depună eforturi uriaşe, împreună cu soţia sa, să îi aducă pe copii acolo. România avea însă să îi ţină în domiciliu forţat, prizonieri în propria ţară, ani de zile. La un moment dat cazul celor doi “Georgescu boys” ajunge în atenţia adminstraţiei americane, apoi pe prima pagină a ziarelor, atunci când tatăl este abordat de un oficial al ambasadei române la New York şi respinge tentative de racolare în schimbul copiilor. Tatăl denunţă public această tentativă şi este sprijinit de oficiali americani dar şi de opinia publică. Războiul Rece era abia în primii săi ani.

Dincolo de aerul de thriller, uneori, dincolo de faptele relatate de autor, mai importantă mi se pare combustia interioară a celui care se vede de timpuriu pus în faţa unei opţiuni pe care mulţi adulţi o ignoră pentru că nu le spune nimic. Să respingi Răul, să alegi Binele sunt două acţiuni care construiesc un caracter integru şi care, prin chiar acest lucru, răsfrânge asupra celor din jur  o energie şi o influenţă care dau vieţii pe pământ adevărul. Peter Georgescu devine cel care va fi printr-o neîncetată alegere. Sprijinul esenţial al soţiei sale, descoperirea, mai târziu, într-un spaţiu de reflexie şi de întâlnire cu alţii asemenea lui, a valorii credinţei, măresc impactul acelei alegeri făcută odinioară.

Pare că societăţile civilizate nu mai acordă acestei alegeri funcţia vitală pentru integritatea morală a drumului în viaţă. De ce să fiu bun? De ce să fac bine? De ce să refuz răul? De ce să nu las răul să intre în viaţa mea? Întrebări care implică o permanentă poziţionare. O permanentă alegere. Desigur, foarte mulţi oameni nici nu îşi pun aceste întrebări. Cum ar face-o? Ce i-ar determina să şi le pună? Realitatea mediului social îţi prezintă zilnic, din America până oriunde, algerile proaste, cele care limitează forţa de acţiune a Binelui. Ceea ce se spera că va fi un motor puternic secole dearândul, chiar şi în modernitate, Biserica, se vede bine, că suferă, mai ales în ce priveşte ideea creştină, o anemiere a valorii sale pentru construcţia etică a individului. Credinţa şi Binele par să meargă pe drumuri diferite. Identitatea lor e azi un mozaic sau un palimpsest în funcţie de determinanta temporală. Practica vieţii cotidiene, însă, e mult mai agresivă şi cere răspunsuri imediate. Când asta se întâmplă de timpuriu, cursul vieţii este, întrun fel, prestabilit. Nu este o imagine mai tristă, mai tragică decât aceea a unei persoane care decide că Binele i-a făcut Rău şi că numai profesarea ultimului poate şterge amintirea primului.

Ba da, este o altă imagine: a persoanei pentru care acestea nu există în mod eficace şi care îşi trăieşte viaţa evacuând total Binele ca dimensiune a relaţiei cu ceilalţi. În fond, e simplu: nu interesează.

Şi, totuşi, mai poţi face această alegere azi? Când aproape nimic şi foarte puţini te încurajează s-o faci? Mai poţi alege să fii de partea Binelui?