INTERVIU Psihologul Daniel Fusărea: „Cum să învingem frica noastră cea de toate zilele? Să ne iubim cu toate ale noastre, cu greşelile şi cu trecutul nostru“

INTERVIU Psihologul Daniel Fusărea: „Cum să învingem frica noastră cea de toate zilele? Să ne iubim cu toate ale noastre, cu greşelile şi cu trecutul nostru“

Psihologul Daniel Fusărea    FOTOGRAFII: Arhiva personala

Psihologul Daniel Fusărea, specialist în coaching şi dezvoltare personală, vorbeşte despre frica noastră cea de toate zilele, spunând că numai Dumnezeu şi iubirea ne pot vindeca de orice angoasă. "Vindecarea de sine înseamnă iubire", spune psihologul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Interviu realizat de Dana Musceleanu

E nevoie de curaj pentru a vorbi despre frică. Şi de cunoaştere pentru a o aborda eficient.  Daniel Fusărea, specialist în coaching şi dezvoltare personală, şi-a propus să deschidă această “cutie a Pandorei” odată cu susţinerea conferinţei “Frica noastră cea de toate zilele”, care va avea loc pe 9 decembrie în Bucureşti, la Hotel Capital Plaza. 

 

„Adevărul“: De ce o conferinţă despre frică şi nu despre curaj?

Frica este un element cheie al vieţii, iar relaţia noastră cu ea este răspunsul pentru multe probleme. Ne-am lăsat paralizaţi de frică şi nu ne-am permis să trăim experienţa extraordinară de a avea încredere şi curaj. Iar blocajele nu sunt altceva decât locuri în care frica s-a cuibărit chiar fără să ştim. Este important să o scoatem la suprafaţă şi să-i ascultăm mesajul. A progresa, a ne desprinde de trecut, a ne înnoi viaţa înseamnă să mergem dincolo de frică!

Suntem chiar atât de... laşi?

Nu e vorba de laşitate, ci de siguranţă. Nimeni nu poate să spună că nu are nevoie să se simtă protejat faţă de pericole care îi pot leza integritatea. Fără siguranţă, autonomia noastră, stima de sine şi sentimentul identităţii se pot surpa, devenind astfel captivii unor stări de dependenţă sau obsedaţi de control şi putere.
Dar această condiţie nu ne poate oferi pace şi bucurie, fiind tot timpul în gardă pentru a preîntâmpina angoasele născute din incertitudini. Pe de alta parte, nevoile noastre de crestere şi de împlinire necesită decizii continue de a întreprinde diverse acţiuni care ne duc într-o zonă de incertitudine şi de risc. Şi cum viaţa nu ne poate oferi garanţii absolute, suntem în situaţia de a ne mişca şi înainta în necunoscut într-o măsura mai mică sau mai mare. Ajungem astfel să trăim un conflict între nevoia de siguranţă şi nevoia de creştere şi dezvoltare. Iar într-un asemenea context se poate trezi frica.

În afară de situaţia în care realmente există un pericol fizic, frica nu este altceva decât o construcţie

Se spune totuşi că "frica păzeşte pepenii... Care este graniţa între frica pozitivă şi cea negativă?

Frica este un semnal salutar atunci când ne confruntam cu un pericol iminent şi se declanşează instinctul de supravieţuire cu care e înzestrată fiinţa umană. Dar de cele mai multe ori frica este rezultatul unei percepţii a pericolului care este generată de mintea noastră. În afară de situaţia în care realmente există un pericol fizic, frica nu este altceva decât o construcţie. Suntem, de fapt, în situaţia de a trăi frica la nivelul unui ego care nu doreşte să-şi pericliteze confortul emoţional. De fapt, nu vrem să riscăm dificultăţi şi prejudicii care ne-ar pune sub semnul întrebării stima de sine şi identitatea noastră actuală.


Şi, atunci, ce e de făcut pentru a ieşi din starea de blocaj şi incertitudine?

Frica este un fenomen normal care poate fi depăşit dacă este asumat şi confruntat. Cine nu se raportează la frică într-un mod adecvat, învăţând să se confrunte cu ea şi să o depăşească pentru a merge astfel mai departe, riscă să o investească cu putere şi să o transforme într-un fenomen patologic, practic într-o boală.

Construim ziduri - mai nou din beton şi sticlă, strălucitoare, care emană prosperitate - ne echipăm cu armuri şi scuturi de protecţie, apoi suferim până la disperare că nu putem comunica, că nu ne putem înţelege, că nu putem trăi iubirea şi intimitatea.

Acţiunile constructive, exprimarea noastră deplină şi o viaţă împlinită înseamnă să ne asumăm frica, să-i înţelegem natura şi astfel să trecem dincolo de ea.

Frica este, probabil, cel mai frecvent motiv pentru evitarea acţiunii. Ea ne trimite într-o zonă de siguranţă determinată de control, dar cu preţul extrem al stagnării, al tensiunii, al limitării şi al lipsei de orizont. Ne face să rămânem în cercul nostru de siguranţă, în zona noastră de confort, limitată si limitativă.


Atâta timp cât vom ţine frica în anticameră, ea va continua să ne ceară audienţă. Să o primim, să-i ascultăm mesajul şi ea va pleca!


Mai exact, ce putem face pentru ca frica să plece mai repede? Care ar fi atitudinea optimă faţă de ea?

Este important să înţelegem şi să acceptăm că cele mai înalte ţeluri pe care le putem stabili sunt în afara zonei noastre de cunoaştere şi de confort actuale.

Ce trebuie să facem pentru a dobândi încredere şi curaj? Este esenţial să devenim conştienţi de faptul că suntem fundamental buni pentru a ne putea iubi cu adevărat pe noi înşine. Să ne iubim cu toate ale noastre, cu scăderile, cu neputinţele, cu greşelile şi cu trecutul nostru.
Este esenţial să lucrăm pentru a redobândi chipul fundamental al binelui care ne dă perspectiva corectă asupra vieţii şi ne eliberează de frică, vinovăţie şi resentimente. Sentimentul de siguranţă care se naşte din încrederea că suntem ok aşa cum suntem ne va da putere să abordăm situaţiile dificile şi să ne putem împlini aspiraţiile personale.  Vom putea să trăim încercările exterioare fără teama de a pierde aprobarea şi acceptarea celorlalţi. De asemenea, ne vom asuma dificultăţile lăuntrice, înţelegând caracterul inevitabil al provocărilor vieţii, confruntându-ne cu acele conflicte care ne ţin înlănţuiti de trecut.

 


Cât durează, de regulă, un aemenea proces? Trăim în epoca Fast-food şi Insta, vrem ca totul să fie rapid…

Atâta timp cât alegem să ne dezvoltăm, frica va fi prezentă. Problema nu este să nu mai simţim frica, ci să o înţelegem, să o acceptăm şi să învăţăm să-i facem faţă. În ultimă instanţă, frica înseamnă să acţionăm efectiv. Dacă nu o vom face, vom rămâne în atitudinea de evitare, iar potenţialul nostru nu se va putea actualiza.

Primul pas este cel mai greu dar pe măsură ce înaintăm ne extindem zona de confort şi ne va fi, evident, mai uşor, mult mai uşor. Este important, de asemenea, să ne informăm, să avem planuri de acţiune şi să ştim cât mai limpede încotro vrem să ne îndreptăm.

Putem lucra cu fricile noastre într-un mod pragmatic participând la un grup de dezvoltare personală sau solicitând acompanierea unui coach. Susţinerea şi acceptarea pe care le primim pot fi nepreţuite. Încrederea şi sentimentul de siguranţă se consolidează şi astfel ne putem angaja pe deplin în proiectele noastre.

Din păcate, sunt şi situaţii în care frica ne escaladează şi simţim că nu-i mai putem face faţă. Vorbim în acest caz de aşa-numitele tulburări anxioase: fobii, atacuri de panică, tulburări obsesionale etc. De cele mai multe ori, acestea pot fi rezolvate într-un cadru de psihoterapie.

Pot fi utilizate metode de desensibilizare progresivă sau tehnici cognitive, adaptate pentru tulburările anxioase.

O fobie simplă, de exemplu, poate fi tratată chiar în câteva ore. Sunt şi tulburări mai profunde însă, care necesită un timp mai îndelungat. Nu timpul ar trebui să ne preocupe ci angajamentul deplin în procesul de vindecare, dorinţa de a înţelege şi de a ne dezvolta.

Este important să precizez, de asemnea, că în situaţii excepţionale, de criză, în care tulburarea anxioasă se asociază cu o insomnie severă, spre exemplu, este necesară o abordare medicamentoasă pentru a depăşi episodul acut.

În funcţie de natura şi de contextul în care se manifestă frica, sunt recomandate diverse abordări. Se pot regăsi în această lucrare şi coachul şi psihoterapeutul şi psihologul şi preotul şi psihiatrul şi asistenul social. Este necesar să existe colaborare.

Vindecarea de frică înseamnă iubire


Când putem fi siguri că ne-am vindecat de frică?

Când vom putea iubi cu adevărat. Pentru că, în esenţă, vindecarea de frică înseamnă iubire.

Nu ne naştem cu capacitatea de a iubi, aşa cum nu ne naştem cu capacitatea de a ne hrăni, de a supravieţui pur şi simplu prin propriile mijloace. Cineva trebuie să aibă grijă de noi pentru a ne dezvolta.
Ne naştem însă cu nevoia de iubire şi, evident, cu un potenţial de a iubi.

Iubirea răspunde nevoii noastre fundamentale de comuniune. De multe ori însă, această nevoie legată de identitatea noastră cea mai profundă, de cea mai adâncă sensibilitate, este contrariată şi ne simţim respinşi şi răniţi. Durerea ne face să ne închidem şi să ne îndepărtăm. Dezvoltăm mecanisme de apărare care să ne protejeze de suferinţă. Acestea devin constitutive felului nostru de a fi şi dezvoltăm o personalitate care să ne apere şi care să ne permită să supravieţuim.

Frica de separaţie, de singurătate, de durere şi moarte par să fie fricile noastre fundamentale din care rezultă toate celelalte.

De aceea este necesar un proces de vindecare profundă, în care rănile noastre să fie vindecate şi inima noastră să poată experia iubirea. Să trecem de la o inimă încărcată de suferinţe şi resentimente, la o inimă curată, înnoită, pregătită să exprime iubirea: iubirea de sine, iubirea de semeni şi iubirea de Dumnezeu. 
Da, în ultimă instanţă, orice terapie este o terapie a iubirii. O terapie eficientă nu poate fi decât o artă de a iubi. Arta de a trăi este în fapt o artă de a iubi.

Acolo unde nu este iubire, nu poate fi un sens adevărat. Orice sens ar fi, se sfârşeşte. Numai iubirea este fără de sfârşit.Atunci când iubeşti, greşelile se topesc în lumina iubirii, nu mai este loc de umbră, iar frica păleşte. Înţelegi, în sfârşit, că nu ai limite, devii liber, te dezmărgineşti.

DANIEL FUSĂREA

Psiholog cu peste 23 de ani de experienţă, Daniel Fusărea este fondatorul Centrului pentru Dezvoltare Personală şi Coaching “Măiastra”, prima şcoală de coaching din România, funcţională din anul 2000.

Printre lucrările publicate se numără Procesul înnoirii minţii, care prezintă un procedeu inovator de restructurare cognitivă ce oferă un răspuns problemelor existenţiale datorate convingerilor disfuncţionale din viaţa noastră.   

Pe baza experienţei acumulate pe parcursul a peste 25 de mii de ore de acompaniere, Daniel Fusărea a dezvoltat programul de coaching şi dezvoltare personală, Procesul Înnoirii Vieţii, care oferă o perspectivă integrativă, având în vedere omul congruent, reunificat în toate dimensiunile sale: corporal-comportamental, psihologic, relaţional şi spiritual. Pe 9 decembrie, la Hotel Capital Plaza din Bucureşti, Daniel Fusărea poate fi audiat în cadrul conferinţei „Frica noastră cea de toate zilele“.

 

 

 

citeste totul despre: