Iisus revine „pe Centrul Vechi”. Drumul Crucii printre cocalari şi prinţese
0Reprezentaţia “Drumul Crucii” revine, în Săptămâna Mare, în Centrul Vechi din Bucureşti. Printre şaormerii şi terase, Daniel Leş - cel care-l întruchipează pe Iisus - parcurge “drumul spre Golgota”, în cazul de faţă lângă Hanul lui Manuc.
Cei care au în plan ca marţi seară să bea ceva în Centrul Vechi trebuie să ştie că vor da nas în nas cu un individ bărbos care trage după el o cruce de lemn. Alţi indivizi îl vor bate pe bărbos, iar în urma lor nişte femei vor plânge. Un altul va sări să-i despartă. Până la urmă, bătăuşii îl vor lega pe bărbos de cruce şi apoi o vor propti într-un suport asemănător cu cel de la bradul de Crăciun.
Cam asta se întâmplă de 11 ani în Săptămâna Mare în parcurile şi pieţele din marile oraşe ale României. Mai multe asociaţii creştine din cadrul diferitelor confesiuni religioase încearcă să transforme în realitate drumul parcurs de Isus până la Golgota, unde a fost răstignit.
Daniel Leş (42 de ani), artistul ceramist care îl joacă pe Iisus, spune că ideea este să-i atragă pe cei care în mod normal stau departe de biserică: “Ne adresăm celor care sunt creştini nepracticanţi, celor care stau la terase, celor care îşi petrec timpul în aglomeraţia urbană, printre jeep-uri şi autobuze”. Leş crede că, puşi în faţa unei asemenea procesiuni, muşterii teraselor îşi vor pune unele întrebări precum: "Ce fac eu în legătură cu sacrificiul Divin?"
Preotul ortodox Eugen Tănăsescu e de părere că orice încercare de a-l aduce pe Iisus “în cetate”, printre oameni, este bine-venită, însă trebuie să nu se abată de la adevărul Biblic. “Adevărata punere în scenă a răstignirii tot în biserică este. Dar, vedeţi, oamenii reacţionează mai mult la viziual şi de aceea pare mai interesant să-l vadă pe Iisus în viu”. Preotul Tănăsescu e de părere că "Drumul Crucii", pare a fi o variantă românească a filmului de mare succes "Patimilie lui Hristos", regizat de Mel Gibson în 2004: "se pune mare accent pe suferinţa fizică a lui Iisus. Dar mai importantă este dragostea lui Dumnezeu."
Stropit cu bere de satanişti
Daniel Leş spune că loviturile pe care le primeşte în timpul procesiunii sunt reale, iar o dată s-a împiedicat şi s-a dat cu capul de bordură. Este atât de convingător – mânjit cu vopsea roşie pe tot corpul – încât de mai multe ori s-a întâmplat ca scenariul să fie întrerupt de femei miloase care au sărit între “soldaţii romani”,
implorându-i: “Nu-l mai bateţi dom'ne, ce aveţi cu el?”. Pentru câteva secunde Iisus şi-a venit în fire şi a fost nevoit să explice că e vorba de o scenetă. ”O dată au venit nişte satanişti şi au dat cu bere în mine”, mai spune Daniel Leş. De cele mai multe ori, însă, oamenii vor doar să facă poze cu IIsus pentru a le posta mai târziu pe site-urile de socializare. Procesiunea "Drumul Crucii" se desfăşoara, în Bucureşti, pe strada Lipscani.
În urmă cu doi ani, reprezentaţia “Drumul Crucii” a beneficiat de prezenţa Maiei Morgenstern în rolul Mariei – mama lui Iisus. Aceasta a mai jucat acest rol şi în filmul "Patimile lui Hristos". „Drumul crucii” a ajuns la a unsprezecea ediţie şi se va desfăşura în Constanţa (14 aprilie), Bucureşti (15 aprilie), Brăila şi Galaţi (16 aprilie), Braşov (17 aprilie) şi Arad (18 aprilie).
Promo DrumulCrucii 2014 from Ruben Magdici on Vimeo.