Vechea slavă, slavona şi graiurile slavilor (I)

Dintre toate seminţiile migratoare care ne-au călcat pământul, slavii (ultimii veniţi şi statorniciţi) au avut o înrâurire covârşitoare asupra populaţiilor romanizate de la sud şi de la nord de Dunăre.

Prezenţa lor în spaţiul balcanic a condus la schimbări cu precădere în vocabular, ceea ce însemnă că personalitatea limbii noastre, în comparaţie cu celelalte limbi neolatine, nu poate fi concepută în afara acestei influenţe. Dacă A. de Cihac, cu merituosul său Dicţionar etimologic român (1879), se încurca în calcule, stârnind furia eminentului B. P. Haşdeu privind ponderea elementului latinesc în limbă, influenţa slavă, deşi nebiruind-o pe cea latină, este totuşi majoră şi de netăgăduit.

Structura de bază lexico-semantică a limbii române şi totodată cea mai veche este, aidoma unor trepte, formată din cuvinte autohtone (din fondul adânc traco-iliric), cuvinte latineşti şi cuvinte slave. Aceasta nu înseamnă că ne pierdem caracterul de limbă romanică şi nu poate fi imaginată o altă clasificare. Peste structura de bază, la care s-ar putea adăugă influenţa greacă minoră, vin o serie de alte trepte care se manifestă mult mai târziu. Aceste împrumuturi vor face ca şi sub aspect vocabular, elementul latin şi neolatin să devină covârşitor. Este vorba însă de o modernizare sub regim latinist, de o decizie mai ales a elitelor cărturăreşti, începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Când ne aplecăm cronologic asupra pătrunderi influenţei slave, înţelegem că ea nu s-a manifestat deodată şi nici într-o zare limitată în timp. Unele cuvinte sunt vechi, intrate prin secolele al VI-XII, într-o epocă fără frontiere, iar altele pătrund o dată cu întemeierea statelor româneşti, cu organizarea cancelariilor şi a bisericii ortodoxe.

Doi fraţi din Salonic, pe numele lor Constantin (preschimbat, mai târziu, în Chiril) şi Mihail (preschimbat, mai târziu, în Metodie), născuţi pe la începutul veacului al IX-lea într-o familie nobilă, au propovăduit creştinismul printre slavii din centrul Europei, ajungând până în Moravia, şi au inventat alfabetul glagolitic (din care a derivat alfabetul chirilic cunoscut până în prezent) pentru a traduce Biblia în slava veche. Este neîndoios cel mai strălucit exemplu de misionarism creştin-ortodox şi de înzestrare a slavilor cu cuvântul scris al Sfintei Scripturi.

Slavona va juca în această parte a Europei rolul latinei în tot Evul Mediu până la Reformă. Influenţa asupra limbii noastre nu a fost doar a vechii slave sau a slavonei cărturăreşti, ci şi a limbilor slave vecine: bulgara, sârbocroata şi, mai apoi, ucraineana şi rusa.

Pentru ca cititorul să se convingă de importanţa acestei influenţe vom enumera câţiva termeni de care nu ne putem lipsi: babă, brazdă, cleşte, clopot, colindă, coş, drag, gol, grădină, izvor, lene, lopată, milă, nevastă, plăti, plug, prag, rană, scump, sută, trup.

Dacă vorbim despre om, el are trup, obraz, gât şi glezne. Putea fi boier sau slugă, uneori rob ca zlătarii. În lumea noastră veche, omul era grădinar, zidar, dar, mai ales, precupeţ la târguri. Bărbaţii se îmbrăcau cu cojoace, nădragi şi izmene, şi, când afară era lapoviţă sau crivăţ, purtau cuşmă şi şubă. În casa omului harnic şi grijuliu găseai: belciuge, ciocane, cleşte, daltă, greblă, lopată, nicovală, perii, sfoară, sită, topor. Casa lui avea pod şi pivniţă, grajd şi ogradă. Cultiva gulii, hamei, hrean, lobodă, morcovi, praz, rapiţă, sfeclă şi ştir. Bea lapte de bivoliţă, iar copiii ieşeau pe izlaz cu raţele şi gâştele. Când era pescar, aducea acasă păstrăvi sau ştiuci. Oamenii suferă de ciudă când nu le merg treburile, se veselesc când au noroc, dar îi apucă pizmă pe vrăjmaşi. Pleacă la război cu suliţa şi sabia, femeile le duc grija şi trag nădejde că bărbaţii lor nu se vor întoarce cu jale, în coşciug.

De povestit, aş tot povesti, dar socotesc că cititorului i-ar fi mai de folos un mic dicţionar de sinonime slav-latin pentru a putea privi mai uşor cuvintele ce ne-au venit pe căi diferite şi pentru a se lăsa cuprins de înţelesurile mai adânci.

Beznă – întuneric

Boală – maladie

Bolovan – pietroi

Blajin – blând

Caznă – efort

Ceas – oră, orologiu

Ceată – oaste

Chip – faţă

Citi – lectura

Crac – picior

Deal – colină

Dobândi – obţine

Dragoste, iubire – amor

Duh – spirit

Glas – voce

Grijă – preocupare

Hrană – aliment

Iad – infern

Iscăli – semna

Izbândă – victorie

Jale – tristeţe

Jertfă – sacrificiu

Lacom – gurmand

Lăcomie – aviditate

Leac – medicament

Letopiseţ - cronică

Maică – mamă

Mândru – orgolios

Nădejde – speranţă

Nădragi – pantaloni

Necaz – tristeţe

Nevastă – soţie

Nevoie – necesitate

Noroc – soartă

Pagubă – daună

Pită – pâine

Poftă – apetit, dorinţă

Poveste – naraţiune

Praf – pulbere

Prieten – amic

Primejdie – pericol

Rai – paradis

Răzmeriţă – revoltă

Rob – sclav

Sabie – spadă

Slobod – liber

Slugă – servitor

Steag – drapel

Stih – vers

Taină – secret

Temei – bază

Tipic –model

Trup –corp

Văzduh – cer

Vârstă – etate

Veac – secol

Vină – culpă

Vraci – medic

Vrajă – magie

Vreme – timp

Zare – orizont

Zăduf – căldură

Nu cunosc nicio altă limbă în care să ni se ofere tripletul dragoste – iubire – amor, toate trei cuvintele având aproape acelaşi înţeles, dar infinit deosebite în nuanţe, după felul şi meşteşugul cu care ştim să le folosim. Această subtilitate semantică ne arată, fie şi fugar, că limba noastră se împlineşte deopotrivă prin elementul latin şi slav, într-un grai de o poetică a echivalenţelor interne fără asemănare.