VIDEO Dezbatere „Historia” la Adevărul Live: România în Marele Război

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Naţional de Istorie a României găzduieşte una dintre cele mai interesante expoziţii ale anului: „România în Marele Război”. Tranşee, spitale de campanie, arme sau muniţie – numeroasele exponate reconstituie viaţa românilor în Primul Război Mondial.

Dramatismul şi complexitatea anilor 1914-1918 sunt pregnant redate prin documente oficiale şi private, presă, fotografii etc., multe dintre ele expuse pentru prima dată. Evenimentul este consacrat comemorării centenarului intrării în război a Regatului României, dar şi a situaţiei din Transilvania, Bucovina şi Basarabia, afectate, în cel mai înalt grad, de evoluţiile politico-militare din acei ani. Care era viaţa soldatului român pe front? Cum era echipat? De nu trebuie ratată acesta expoziţie de români?

La aceste întrebări, dar şi la multe altele, vor răspunde istoricii Cornel Ilie, director adjunct al Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), şi Flavius Roaită, într-o ediţie specială a dezbaterilor „Historia”, moderată de Ciprian Stoleru şi transmisă în direct de la ora 11.00, de site-ul adevarul.ro, 

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite