Un 9 mai fără viziune

Zilele trecute s-a desfăşurat la Paris ediţia franceză a proiectului My Europe, lansat în urmă cu doi ani la Bruxelles: Presseurop a fost partenerul acestei manifestări care s-a vrut, din start, un preambul al Zilei Europei, 9 mai.

Mi-a atras atenţia discursul rostit de Catherine Lalumière, preşedinta Maison de l’Europe, din Paris, despre Uniunea Europeană, astăzi, pe timp de criză. Vag pedagogic, dar excelent prezentat, discursul, lung de o oră, intenţiona să schiţeze liceenilor prezenţi la manifestare (veniţi de la mai multe licee prestigioase din Paris şi Saint Germain en Laye) cum arată chipul Uniunii, astăzi.

Ei bine, dincolo de aspectul pur practic – starea Uniunii astăzi incită la reflecţie şi analiză – m-a marcat concluzia fostei deputate europene: UE duce lipsă de viziune...dacă la crearea sa, un Jean Monnet, un Robert Schuman, un Altiero Spinelli, ştiau spre ce se îndreptau şi ce vroiau anume de la această Uniune – în ocurenţă pacea pe continent – , astăzi Uniunea nu ştie spre ce se îndreaptă iar liderii ei nu au nici viziune, nici idei, nici măcar imaginaţie.

Elevii au reacţionat, logic, punând întrebări menite să le satisfacă neînţelegerea: dacă este aşa, de ce nu este posibilă o structură federativă, similară celei americane, de ce liderii se joacă de-a salvarea statelor aflate în dificultate, de ce nu există solidaritate, de ce...Toate, întrebări rămase fără răspuns concret.

Trebuie să recunoaştem, în pragul acestei aniversări a Zilei Europei, că pe undeva am eşuat. Cu toţii. Nimeni nu mai celebrează această zi (a fost cazul vreodată?) aşa cum se cuvine unei zile naţionale: steaguri europene sunt prea puţine, unele state nici nu acordă o zi liberă de facto, europenii percep ziua mai degrabă ca o manifestare instituţională decât ca pe un motiv de bucurie personală. Nici nu mai vorbesc de patriotism. Pe ici pe colo chiar se întâmplă inversul: intelectualii se întreabă dacă nu cumva ne apropiem de sfârşitul Occidentului (ca în Bucureşti, unde Lucian Boia va lansa cartea cu titlul omonim şi va dezbate pe această temă alături de Gabriel Liiceanu, la Humanitas).

Presseurop, la Paris, pregăteşte, pentru 9 mai, două texte care încearcă să afle, întocmai, de ce am ajuns aici, unde sunt visele în care am crezut, cu toţii, atunci când am dorit să aderăm.

Marile speranţe, marile speranţe, nu vreau să vă amintesc aici doar titlul unui imens roman de Charles Dickens, ci şi ce se aşteaptă şi ce se pune în acest nume propriu, Uniunea Europeană: mari speranţe. Cum putem face oare ca frumoasa adormită de la Bruxelles să se trezească odată? Poate că generaţia de liceeni pe care My Europe, proiect german având-o ca naşă pe vice-preşedinta Comisiei Europe, Viviane Reding, o chestionează şi o incită să-şi imagineze Europa din următorul deceniu, ne va da răspunsuri. Mă tem însă că deocamdată din statele în care manifestarea a avut loc până acum să nu ne vină doar pesimism...tristeţe...dezamăgire.

Adevărat barometru al pulsului actual al Europei, My Europe încearcă să schimbe Europa. Este şi menirea Presseurop. Ma bucur că am şansa de a face parte din echipa care încearcă acest lucru. Vom fi prezenţi, până una-alta, în piaţa din faţa primăriei pariziene, Hotel de Ville, cu un stand dedicat aniversării Europei. Faites l’Europe, au intitulat francezii această aniversare. Tant qu’il n’est pas trop tard, am putea să spunem noi. La Mulţi Ani, Europa!