Recurs la istorie - Ileana, Principesă de România, în slujba poporului român până la moarte

Dacă adevărul istoric ar fi fost cunoscut de toţi românii aşa cum a fost el în realitate, dacă nu ar fi fost ascuns aproape în totalitate, dacă manualele de istorie nu ar fi fost doar mijloace de îndoctrinare şi manipulare în masă, altfel ar fi arătat România de astăzi, care sărbătoreşte 100 de ani de existenţă. Poate n-am fi avut acum o Românie bulversată, cu scara valorilor inversată de nişte politicieni corupţi.

Istoria poate fi nu doar cea mai frumoasă poveste, ci şi un exemplu, un mod de a descoperi, de a învăţa şi de ce nu, de a urma marile modele umane ale românilor, dar şi ale istoriei lumii. Într-o Românie, ajunsă la Centenar, în care istoria ultimelor decenii a fost trunchiată, falsificată grosolan, folosită nu doar pentru ascunderea adevărului, ci mai ales pentru manipularea maselor, cred că învăţarea şi aflarea adevărului istoric nu este doar o necesitate, ci o datorie de conştiinţă a tuturora dintre noi.

Cunoaştere care trebuie să-i cuprindă atât pe cei mai în vârstă, puţinii care mai sunt în viaţă şi pot fi iei înşişi frânturi de istorie pe cale să se piardă. Cunoaştere a adevărului istoric care trebuie să-i lumineze şi pe cei ce au trăit dramele comunismului instaurat de tancurile sovietice, care au călcat-o şi ascuns-o sub şenile timp de 45 de ani. Cunoaştere, dar şi modele umane de urmat pentru toţi tinerii care trebuie să urce pe o adevărată scară ierarhică a valorilor reale.

Ce ar fi fost şi ce ar fi dacă românii care au votat, după 1989, cu eşaloanele comuniste transformate peste noapte în apărători ai democraţiei originale româneşti, românii care au strigat entuziast că Ilici Iliescu le-a dat pământ, ar fi avut mai multă educaţie, o cunoaştere mai mare a adevărului istoric ascuns şi trunchiat zeci de ani ? Cum ar fi votat aceşti oameni îndoctrinaţi de propaganda mincinoasă bolşevică şi comunist socialistă, care au trăit ani de zile sub un regim dictatorial, dacă ştiau istoria adevărată : cum şi cine a creat România mare, cine au fost adevăraţii conducători ai acestei ţări, cine i-a împroprietărit pe ţărani, cine a pus bazele dezvoltării României moderne ?

Dacă adevărul istoric ar fi fost cunoscut de toţi românii aşa cum a fost el în realitate, dacă nu ar fi fost ascuns aproape în totalitate, dacă manualele de istorie nu ar fi fost doar mijloace de îndoctrinare şi manipulare în masă, altfel ar fi arătat România de astăzi, care sărbătoreşte 100 de ani de existenţă. Poate n-am fi avut acum o Românie bulversată, cu scara valorilor inversată de nişte politicieni corupţi, penali, inculţi, agramaţi, aleşi de cetăţenii care nu-şi cunosc suficient istoria adevărată, care nu ştiu să se raporteze suficient la valorile şi principiile democraţiei adevărate. Poate n-am fi avut o ţară condusă de neocomunişti şi urmaşii urmaşilor lor, transformaţi şi autointitulaţi capitalişti.

Poate nu am fi ajuns în situaţia excepţională ca marii corupţi, condamnaţii penali să facă legile în forul suprem, Parlamentul, şi să conducă ţara în secolul XXI. Aleşi care ignoră istoria adevărată, dar folosesc Centenarul României Mari ca pe un prilej de a se împopoţona fără merite în scaunele puterii, de a se împăuna cu mari cuvinte patriotice sforăitoare, false în gurile lor mincinoase, de a evoca fapte istorice de care doar se folosesc pentru capitalul propriu de imagine şi, nu în ultimul rând, au prilejul de a mai fura cât de mult pot din sumele bugetului de stat alocate cu generozitate acestui eveniment.

Pe lângă falsul patriotism de faţadă şi de interes al trecătorilor politicieni ai zilei, al exponenţilor puterii corupte, încet, încet începe să-şi facă loc, să iasă la iveală adevărul istoric despre România şi cei care au iubit cu adevărat şi au făcut ceva pentru poporul român. Încep să fie aduse la lumină personalităţile, oamenii, cei care oricând pot constitui modele umane de urmat pentru români, în special pentru tinerii care au atât de multă nevoie de a cunoaşte şi a urma valorile adevărate ale acestei ţări.

Istoria adevărată, alternativă la falsa istorie nocivă, îndoctrinatoare, manipulatoare- trebuie cunoscută de toţi românii, astfel încât viitorul să nu mai fie clădit pe minciună, ci pe adevăr. Cu toţii, trebuie să ne cunoaştem istoria adevărată, bună sau rea, indiferent că ne place sau nu. Să renunţăm la patriotismul de faţadă, la minciuni, la manipulare. Să cunoaştem adevărul istoric şi să învăţăm să fim oameni.

Câţi dintre români ştiu cine a fost Principesa Ileana şi ce a făcut aceasta pentru poporul român ? Cred că destul de puţini. Tocmai de aceea, citirea unei mici pagini de istorie adevărată este binevenită. În primul rând, vom afla un adevăr istoric, iar în al doilea rând, putem descoperi o personalitate extraordinară, un model uman demn de respectat şi de urmat de mulţi dintre noi.

Recent, am asistat la premiera spectacolului " Ileana, Principesă de România", dramatizare după romanul autobiografic ,,Trăiesc din nou” de Edith Negulici Un spectacol de şi cu LIANA CETERCHI Video şi sunet: Luca Achim, Teodora Toader . În apropierea Centenarului Marii Uniri, Asociaţia Femeilor din Teatru IF…/…DACĂ PENTRU FEMEI, în parteneriat cu UNITER, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Arhivele Naţionale ale Statului, Asociaţia România Culturală şi Mânastirea "Schimbarea la Faţă” din Ellwood City, Pennsylvania, USA, au creat un spectacol menit să omagieze memoria celei care a fost Principesa Ileana a României, Arhiducesa de Austria, un destin care s-a desfăşurat între palat şi mânăstire, pe fundalul celor două războaie mondiale, într-o perioadă de mari frământări din istoria Europei.

Spectacolul Ileana, Principesă de România aduce la lumină o parte esenţială din istoria Bucureştiului şi a României. Spectacolul despre viaţa principesei Ileana este o evocare plină de farmec şi dramatism a principalelor momente din viata autoarei şi a istoriei trăite.

,,Da, să trăiesc din nou, pentru că după ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost întotdeauna România, am fost ca şi moartă. Nu împrejurările au fost greu de suportat, ci însăşi nevoia de a trăi. Nu m-am îndoit nicio clipă de necesitatea fizică a prezenţei mele pentru cei şase copii ai mei…Dar in interior, „eul” care există independent de mama, soţia, prietena care eram – „eul” esenţial, pe care tot restul era construit – a suferit un şoc mortal când am fost îndepărtată de poporul meu.” (Principesa Ileana).

Privit prin prisma celor 100 de ani de la naşterea sa, destinul Principesei Ileana se distinge ca fiind emblematic pentru cursul istoriei contemporane. El stă sub zodia refugiului, începând cu frageda copilărie, ce i-a fost marcată de refugiului la Iaşi, în timpul Primului Război Mondial, apoi refugiată într-un exil impus de fratele ei Carol II, care nu i-a permis să se reîntoarcă în România, nici măcar pentru a-şi îngriji mama, nu ca fiică iubitoare, ci ca infirmieră de meserie. Urmează refugiul impus de nou instauratul regim prosovietic, şi deci anti-german, ceea ce o afectează fiind căsătorită cu Arhiducele Anton de Habsburg, considerat inamic.

Odată cu abdicarea Regelui Mihai, urmează refugiul impus tuturor membrilor Casei Regale, mai apoi, neacordarea azilului în Elveţia, Argentina, deloc prietenoasă sub Peron şi în final Statele Unite ale Americii, care o primesc. Iar la 52 de ani, autorefugiul său la mânăstire, pe calea deschisă ei de Domnul, cum singură mărturiseşte: ,,Aceasta este unica şi singura cale deschisă pentru mine…răspunsul la orice fel de îndoiala stă în chiar cuvintele Domnului Nostru Isus Christos:,,Ce-i aceasta pentru tine? Urmează-mă!” Aşa voi face! Aşa să mă ajute Dumnezeu! Facă-se voia Ta!”

Dar tot acest parcurs a fost unul exemplar, a fost traiectoria unei luptătoarea, Principesa Ileana s-a luptat pentru alţii, a fost în slujba poporului ei, în slujba celor în nevoie… A realizat spitale, cantine, scoli de infirmiere, tot felul de modalităţi de a strânge fonduri pentru răniţi, orfani, bolnavi, săraci, cei mai puţin norocoşi decât ea, care era fiica unui Rege important, Ferdinand Integratorul şi a unei Regine de excepţie, Regina Maria a României. Viaţa Principesei Ileana, devenită Maica Alexandra, o impune ca model demn de urmat şi o legitimează în faţa posterităţii.