Pot intra comuniştii de vii într-un muzeu?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiect amânat 25 de ani: Muzeul Comunismului din România. Unii văd în eventuala lui realizare, fie şi după o aşteptare lungă, semnul asumării prin cunoaştere a trecutului. Pentru alţii, deloc puţini, asemenea inţiativă este pur şi simplu inutilă. Un moft.

Să reluăm, pe scurt, argumentele contra. Primul: apelul la „realitatea” crudă. Nu ziua de ieri, ci de azi ne preocupă: mizeria care proliferează în democraţie, corupţia, polarizarea economică, faptul că am ajuns post-industriali prin vânzarea la fier vechi a capacităţilor de producţie, că importăm aproape întreaga hrană, că trebuie să mergem afară pentru a plăti facturile de acasă, că murim cu zilele prin spitale ş.a.m.d. În aceste condiţii, pe cine mai interesează comunismul? Dacă ar fi să comparăm, o duceam chiar mai bine pe vremuri. La scară strict personală, libertatea săracă de acum nu compensează relativa prosperitate de dinainte.

Al doilea argument contra: apelul la „idealul“ neîmplinit. Un astfel de Muzeu ar fi avut sens în urmă cu un sfert de veac, când ar fi trebuit impusă legea lustraţiei, băgat în puşcărie CC-ul, cu tot cu securişti, readusă monarhia, făcută unirea cu Basarabia etc. Acum este prea târziu. Ne pierdem vremea şi banii. Trebuie să recunoaştem, oricât ne doare, că nu însemnăm nimic în Europa, că nu am avut, ca polonezii, o dizidenţă serioasă, că ne-a fost furată Revoluţia şi că am ajuns de râsul vecinilor. În plus, aproape toţi capii sistemului totalitar comunist au murit sau nu mai au mult. La ce bun să scormonim în groapa istoriei?

Eliberarea prin cunoaştere de comunism este un act curativ. Te vindecă de depresia unui prezent deficitar şi îţi oferă puterea de a construi în viitor.

Primul argument pentru: apelul la memorie. Ceea ce în prezent nemulţumeşte, pe bună dreptate, are legătură nemijlocită cu trecutul recent. De la calitatea clasei politice la mediul de afaceri şi de la comunicarea publică la injustiţia socială. Reflexele din comunism explică, de pildă, slaba articulaţie a civismului sau refugiul la stat, cum tot unei tranziţii haotice, unde vechiul s-a amestecat voit cu noul, îi datorăm lipsa criteriilor şi ignorarea valorilor. În această logică, schimbarea în bine fără a rememora originea răului este la fel de iluzorie precum câştigul la loterie fără să cumperi bilet.

Al doilea argument pentru: apelul la normalitate. Doar asumarea, inclusiv de manieră muzeală, a memoriei ne poate scoate din blocajul în care ne complacem sau, după caz, în care suntem ţinuţi. Resorturile memoriale au calitatea de a ne reda perspectiva şi de a gândi în termenii normalităţii. Marea capcană a comunismului ca eshatologie păgână – încremenirea forţată a timpului într-o împlinire falsă – rezidă tocmai în senzaţia epuizării istoriei. De unde şi neputinţa. Or, eliberarea prin cunoaştere de comunism este un act curativ. Te vindecă de depresia unui prezent deficitar şi îţi oferă puterea de a construi în viitor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite