„Nea Băse“ Unificatorul - partea a II-a

Unioniştii adevăraţi nu-i critică pe cei care construiesc, chiar dacă o fac prost, ci încearcă să o realizeze mai bine decât ei. De 10 ani s-a mers cu această abordare şi doar aşa am reuşit să scoatem din zona gri a dezbaterii publice acest subiect de importanţă vitală pentru societatea românească şi să o aducem în prim-plan.

Ai idei mai bune? Pune-le în aplicare.

Când e vorba despre Unire, cu toţii avem propria viziune cu privire la modul de realizare. De multe ori suntem tentaţi să criticăm ceea ce alţii fac, dar mai puţin interesaţi să punem umărul la treabă. Unioniştii adevăraţi nu sunt cei care critică în public pe alţii pentru ceea ce fac: unioniştii pun umărul la treabă. În schimb critica este bună şi trebuie adusă la cunoştinţa celor implicaţi, căci doar aşa putem corecta anumite devieri.

„Ce treabă are .... cu prefectura"

E o vorbă românească ce îşi păstrează şi în acest caz valabilitatea. Ce treabă are decizia preşedintelui Traian Băsescu de a scădea salariile şi pensiile în mediul de stat cu susţinerea sa făţişă faţă de cauza unificării?

Numai ruşii au fost în stare să ne amestece două lucruri care nu au absolut nici o treabă şi să ne-o prezinte ca pe o soluţie (anexarea Crimeei cu încălcarea dreptului internaţional şi un posibil referendum pentru Unire pe cele două maluri de Prut). Pui la grămadă un lucru rău cu unul bun, chiar dacă cele două nu au nici o legătură şi poţi astfel compromite şi acel lucru bun.

Şi că totuşi veni vorba: vizualizând pe termen lung, se pare că acea decizie a fost cea mai bună ce putea fi luată, iar economia românească duduie acum tocmai pe măsurile luate atunci. Este adevărat că depinde şi de unde priveşti: dacă lucrezi la stat sigur că nu eşti un susţinător al unei astfel de măsuri, dar dacă eşti în privat şi toate trag pe tine parcă mai simţi nevoia şi de ceva măsuri liberale. Asta deoarece PSD aplică la acest moment cealaltă variantă: devalorizarea monedei naţionale, fapt care afectează nu doar pe cei care lucrează la stat, ci mai ales rezervele de care dispun companiile private pentru plăţi salariale, dezvoltare, investiţii. Măsură luată atunci a fost una liberală, iar preşedintele Traian Băsescu nu s-a dezis niciodată de această latură.

„Băsescu [...] om cu cultură redusă“

Ăsta este defectul intelectualilor români: se cred mult prea pregătiţi când în esenţă vedem că băieţii ăştia sunt chiar produsul lor. E ca şi cum ai produce biscuiţi şi ai spune apoi că biscuiţii aceia sunt cei mai proşti pe care i-ai gustat vreodată. O fi biscuitele de vină?

Dar lui Băsescu (a se înţelege titulatura oficială de: preşedintele Traian Băsescu) nu îi trebuie genul de cultură la care autorul face referire. El are ceea ce îi trebuie unui om de stat, fie că ne place sau nu: cultură politică. Nu există la acest moment pe cele două maluri de Prut om cu o experienţă politică mai vastă. Dar cu toate acestea, fostul preşedinte dispune de mult mai multă cultură decât am văzut la mulţi pretinşi intelectuali (în cazul lui Băsescu cunoaşterea istoriei) ce se perindă pe la televiziuni şi cu siguranţă mai multă decât la aţi preşedinţi de stat (a se vedea aici şi situaţia din SUA, Federaţia Rusă, Maria Britanie...).

Apoi se pare că uneori nu se cunosc realităţile de dincolo de Prut. Analiza trebuie să fie una comparativă: lângă cine punem pe „incultul“ Traian Băsescu? Lângă Igor Dodon. Să înţeleg atunci că Băsescu este acuzat de incultură pentru simplul fapt că Plahotniuc sau Igor Dodon (care în România ar fi fost un repetent) dispun de prea multă cultură? Am trecut de suficiente ori Prutul ca să ştiu că o scenă politică fără Băsescu e mai rea decât una cu el.

Aparenţele înşală

Cum că Băsescu nu ar fi făcut nimic pentru Republica Moldova în timpul mandatului său. La începuturile mele de implicare în fenomenul unionist aşa credeam şi eu. Aş fi vrut revoluţii, declaraţii dure, poate chiar extremiste... Cu timpul însă, aprofundând fenomenul, am înţeles că există o strategie clară a statului şi politicienilor români în ceea ce priveşte Republica Moldova. Băsescu, Năstase, Ponta, Dragnea au făcut nu puţin pentru apropierea dintre cele două maluri de Prut în perspectivă unionistă.

Nu vrea lumea să creadă sau să audă asta, de parcă unioniştii ar trebui cu toţii să fie uşă de biserică şi eventual şi „fete mari“. Nici Regii României nu au fost uşă de biserică (a se vedea Carol I, care a venit cu o adevărată camarilă din ţara sa natală şi care la începuturi a impus nişte contracte grele cu statul şi a se vedea aici spre exemplu Calea Ferată Bucureşti-Iaşi, construită de apropiaţii săi şi prăbuşită la prima ploaie; a se vedea pe Mihai Viteazu, care în termeni actuali moderni ar fi fost considerat un interlop; a se vedea aici pe Cuza, care nu ar fi scăpat nici el fără ceva importante dosare penale).

Relaţia clasei politice de la Bucureşti cu cea pro-europeană de la Chişinău

Există multă naivitate dacă se afirmă că politicienii din România cred în adevăratele intenţii pro-europene ale politicienilor de dincolo de Prut. Şi eu am crezut mult timp că soluţia este izolarea şi speranţa să statul se va prăbuşi de la sine. Dar ne uităm la Coreea de Nord şi vedem că nu este aşa. În fapt, cea mai bună soluţie este cea germană şi anume menţinerea relaţiilor cu orice costuri şi interconectarea celor două state. Este absolut necesară realizarea unei dependenţe totale a statului Republica Moldova de România şi doar aşa se va ajunge la unificarea germană (Germania de Est a căzut ca urmare a falimentului, dar în situaţia în care Germania Federală era cu faţă orientată corect, adică spre Est).

Politica românească a fost una corectă deoarece la acest moment, aşa cum zicea şi Vali Buda (la singura televiziune unionistă din Republica Moldova), un unionist pe baricadele de la Chişinău: Unirea are loc. Cine se întreabă când ea va începe este departe de a deţine informaţia corectă.

Traian Băsescu nu s-a dus la Chişinău pentru că a vrut, ci pentru că i s-a cerut

Există mulţi „cunoscători“ ai realităţilor de dincolo de Prut.

Însă realitatea este că Traian Băsescu ar fi vrut să stea liniştit la casa lui. Dar la Chişinău, dincolo de fenomenul unionist din stradă şi de la nivelul elitei culturale, este nevoie şi de unionism politic. Cei de acolo, deşi electoral pot strânge peste 30 de procente, nu mai au încredere în nici un personaj care vine să vorbească în numele Bucureştiului şi care să se fi născut la Est de Prut. Experienţa cu Iurie Roşca şi cu Mihai Ghimpu a dezgustat pe toţi. Asta pentru că şi Moscova, conştientă de fenomenul unionist, a preferat să îl controleze, dinamitându-l periodic prin astfel de personaje, decât să se lupte cu el şi să piardă.

Tocmai de aceea moldovenii au nevoie de un lider carismatic de la Bucureşti, ori chiar percepţia publică arată că Traian Băsescu se situează cel mai bine în opţiunile alegătorilor. Apoi acolo nu se află doar fostul preşedintele, ci o adevărată echipă. Eugen Tomac (preşedintele executiv al partidului) şi Constantin Codreanu (preşedintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni) sunt personaje care cunosc foarte bine realităţile de dincolo de Prut şi în care eu îmi pun încrederea în bunele lor intenţii.

Astfel că, lui Traian Băsescu i s-a cerut să se implice pentru ca un viitor proiect politic unionist să aibă şanse reale. Asta cu atât mai mult cu cât scopul direct declarat, pe termen scurt, este tocmai acela de a nu permite accesul la putere al socialiştilor. Pentru acest lucru e nevoie doar de vreo 5 procente furate lor, ori numai Traian Băsescu putea face acest lucru într-un termen aşa scurt.

Se pare că unii nu prea sunt interesaţi de aceste aspecte pragmatice ci de pensiile şi salariile tăiate pentru a menţine cursul eurobor, fapt care acum nu se întâmplă. Inflaţia accelerată, soluţia aleasă întotdeauna de socialiştii români, este în fapt o formă mascată de a impozita tot mediul privat, cel care susţine economia naţională.

Iar despre Unificare unii vorbesc (şi bine că fac acest lucru, căci şi promovarea mesajului în spaţiul public este la fel de importantă), iar alţii o fac.