Să o luăm pe rând. Generalul Ioan Dragalina NU este singurul general român căzut la datorie în anii Primului Război Mondial. La 13 octombrie 1916, la două săptămâni după ce preluase comanda Corpului Olt (compus din diviziile 13 şi 23 infanterie), generalul David Praporgescu a fost ucis de artileria inamică în timp ce inspecta frontul. A fost o pierderea foarte grea, Praporgescu fiind un conducător energic, care la preluarea comenzii declarase că „nimeni nu are dreptul să facă un pas înapoi, nimănui nu-i va fi îngăduit să şovăie... Vom învinge şi vom muri pentru gloria patriei”.

Având în vedere că Primul Război Mondial s-a încheiat pentru România în toamna anului 1919, după retragerea din Ungaria, o altă pierdere a fost generalul Stan Poetaşu (sau Poetaş după alte surse), comandantul Brigăzii 17 infanterie, mort la 5/18 ianuarie 1919 în zona Hotin în timpul luptelor din Basarabia.
 
Cum rămâne cu „eroul fabricat”, generalul Dragalina? Încă de la începutul războiului, comandant al Diviziei 1 infanterie şi al Grupului Cerna, Dragalina s-a dovedit un comandant energic şi priceput, care dădea dovadă de un „entuziasm molipsitor”. La 24 octombrie 1916 (stil nou), Dragalina a preluat comanda Armatei I într-un moment dificil, trupele române fiind angrenate într-o retragere (mai degrabă fugă) dezordonată spre Târgu Jiu. Dragalina declara: „Soldaţii care nu pot înainta trebuie să moară la faţa locului, în vreme ce comandanţii care dau ordin de retragere vor fi aduşi în faţa Curţii Marţiale”. În ciuda panicii generale, considera situaţia ca fiind „gravă, dar nu disperată” şi a ordonat contraatacuri imediate.
 
A doua zi de la preluarea comenzii, în timp ce inspecta o poziţie avansată pe front, inamicul a deschis focul asupra drumului pe care se deplasa automobilul. Fără să ezite, Dragalina i-a cerut şoferului să treacă în viteză prin zona periculoasă. Un glonte l-a rănit la braţul drept. A fost evacuat într-un spital din Bucureşti, unde i-a fost amputat braţul. Din cauza declanşării unei septicemii, moare după două săptămâni. În doar 12 zile, armata română îi pierduse pe Dragalina şi Praporgescu, doi dintre cei mai energici şi apreciaţi generali ai armatei române.
 
Îi las pe cititori să decidă dacă Dragalina e un „erou inventat”. Această „democratizare” a informaţiei, accesibilă acum cu un simplu click, are, după cum se vede, şi un revers al medaliei. Istoria e totuşi o ştiinţă. Şi am convingerea că lui Dragalina şi sutelor de mii de martiri morţi pe câmpurile de luptă, chiar în circumstanţe ce poate sunt departe de scenariile filmelor de la Hollywood, fiecare dintre noi le datorăm mai mult decât credem.