Félix J. Palma (scriitor): „În viitor, vom avea în corp cipuri care să ne vindece de boli“

Autorul unei trilogii SF despre timp, moarte, marţieni şi viitor, scriitorul Félix J. Palma, tradus în româneşte la Editura Trei, vorbeşte despre cum va arăta lumea peste 20 de ani.


Unul dintre cei mai traduşi scriitori spanioli ai momentului, Félix J. Palma a fost prezent la Bucureşti în urmă cu două săptămâni pentru a-şi lansa al doilea volum al unei trilogii victoriene SF: „Harta Cerulului". Pentru primul volum, „Harta timpului", Palma a fost distins cu premiul Ateneo de Sevilla, în 2008. În biblioteca noului sediu al Insitutului Cervantes din Bucureşti, Félix J. Palma, care e şi jurnalist şi profesor de creatve writing, îşi mişcă mâinile şi micile brăţări din piele şi argint clincăie: „Mereu îi sfătuiesc pe viitorii scriitori să citească şi autorii pe care-i detestă. Ca să fii un bun scriitor trebuie să poţi să citeşti şi ce nu-ţi place".

Aţi început să lucraţi la o trilogie victoriană SF pronind de la un roman celebru, apărut în 1895, „Maşina timpului", de H.G. Wells. Când l-aţi citit şi cum aţi ales să-l folosiţi pentru a scrie ceva independent?
Copil fiind, citeam literatură SF. Aveam amintiri plăcute despre „Maşina timpului", care la vremea aceea îmi plăcuse foarte mult. Cum la maturitate începusem să fac critică literară, citeam mai degrabă romane de actualitate şi singurul moment când îmi permiteam luxul de a citi cărţi care îmi plăceau era vacanţa de vară. Într-o vară, am luat romanul lui Wells din bibliotecă şi l-am recitit. M-a surprins că nu-mi mai plăcea la fel de mult ca în copilărie şi m-am întrebat de ce. Şi-am ajuns la concluzia că, pe atunci, chiar credeam ce citeam, visam că va exista o maşinărie cu care să putem călători în timp. Atunci, am hotărât să păşesc în universul secolului al XIX-lea, secolul Revoluţiei Industriale şi-al dezvoltării ştiinţifice spectaculoase şi mi-am închipuit că la un an după publicarea cărţii lui Wells dorinţa de a călători în timp se fundamentase atât de mult încât a apărut o Agenţie de călătorie în timp şi lumea avea posibilitatea de a călători - de ce nu? - chiar în famosul an 2000. Mi s-a părut o idee atât de frumoasă încât, deşi locuisem doar în Spania şi trebuia a trebuit să mă documentez, am luat-o ca pe o provocare şi-am început să lucrez la „Harta timpului". Iar cu al doilea volum al trilogiei, „Harta cerului", mi-am închipuit cum poliţia ajunge acasă la Wells şi investighează apariţia unor marţieni. Aş putea spune că l-am transformat pe H.G. Wells în Sherlock Holmes-ul meu particular.

Care e lucrul care vă bucură cel mai mult la puterea imaginaţiei?
Scriitorul poate salva vieţi prin imaginaţie. Această idee şi în central trilogiei: Wells salvează un personaj de la sinucidere. Literatura poate fi ca un balsam...

Dacă ne întoarcem în secolul XX, sunteţi un fan declarat al lui Julio Cortázar, care are plăcerea de a explora tocmai latura întunecată, fantastică a existenţei umane. De ce credeţi în literatura lui?
Din literatura lui Cortázar am învăţat cel mai mult. Am învăţat ce se poate face cu povestirea şi cu limbajul. Cortázar mi-a lărgit orizontul. Prima carte pe care am scris-o, o colecţie de povestiri intitulată „Paznicul salamandrei" i se datorează lui Cortázar. Vedeţi, în Spania povestirea e considerată un gen minor, nu ca în Statele Unite sau America Latină. Aşa că mai toţi criticii care îmi făceau recenzii încheiau cu fraza: Pe când un roman? Publicasem cinci cărţi de povestiri şi eram disperat! Iar acum, când scriu romane, mă-ntreabă: Ai de gând să te întorci la povestiri? (Râde) Cred că să scrii o povestire bună e mai complicat decât să scrii un roman. O povestire de Edgar Allan Poe e ca mecanismul unui ceasornic... Am trecut la roman când am simţit că povestirea nu-mi permitea să mai extind cu trama, ştiind că singurul lucru care îmi rămâne de făcut e să deconstruiesc povestirea...

După ce aţi publicat povestirile, aţi ales ca romanul de debut să fie unul pentru adolescenţi, un gen mai puţin exploatat...
L-am scris pornind de la experienţa mea ca student în Sevilla. Plecasem de-acasă, descoperisem un oraş mare... E un roman amuzant, fiindcă personajul filtrează totul prin fantezie, e un fel de Quijote.

Scrierea lui a fost şi o formă de autoprotecţie?
Da. De exemplu, prima iubire a personajului principal e un înger. Urmează apoi o sirenă. E clar că este vorba despre persoane reale, dar personajul şi le imaginează aşa. Când un amic mi-a zis că vrea să publicăm romanul, am decis împreună să-i punem eticheta asta de roman pentru adolescenţi pentru a-l delimita de povestiri.

Romanele din trilogie îmbină şi personaje fantastice, şi personaje reale. E prezent chiar şi Dracula, iar moartea capătă alte valenţe decât cele reale. De ce vă temeţi cel mai mult când vine vorba de viitor?
De o societate din ce în ce mai dezumanizată.

V-aţi gândit cum va fi receptată trilogia peste 20 de ani? Majoritatea lucrurilor care în trecut ni se păreau SF, astăzi fac parte din viaţa noastră.
Am ales să mă protejez din acest punct de vedere (Râde). Cu „Harta timpului" am scris despre viitorul anului 2000 care, în realiate, e deja trecut. Mai degrabă i-am invitat pe cititori să intre în pielea unor oameni din secolul al XIX-lea. Când m-am documentat pentru carte, am văzut multe imagini pe care oamenii din secolul al XIX-lea le făcuseră despre cum îşi imaginau viitorul. Şi bănuiesc că asta va fi şisoarta romanelor SF de astăzi: peste un secol, cititorilor li se vor părea înduioşătoare.

Păstrând convenţia fanteziei, care este o invenţie care ne lipseşte astăzi?

O maşină de călătorit în timp. (Râde) Deşi ar fi, în acelaşi timp, foarte periculoasă. Brusc, toată lumea ar dori să-şi schimbe viaţa. Din ce m-am doumentat, chiar şi în trecut, deduc că, teoretic, a călători în timp este posibil. Dar Universului îi lipsesc nişte legi pentru a putea face posibilă treaba asta în sens practic. Dacă s-ar putea vreodată călători în timp va trebui să găsim o formulă prin care să putem proteja trecutul. Dar mai daţi-mi o zi să mă gândesc la ce invenţie ar fi necesară! (Râde) Am convingerea că ce se va inventa va fi surprinzător, pentru că nimeni nu şi-a imaginat Internetul într-un roman SF. Sigur, existau maşini zburătoare, roboţi, dar nu lucruri care să aibă o putere atât de mare de a schimba societatea. Nimeni nu şi-a imaginat asta. Am pornit de la un email şi am ajuns la bloguri şi reţele sociale care se dezvoltă cu o viteză uluitoare. Şi cred că viitorul se va apropia de nanotehnologie. Vom avea în corp cipuri care să ne vindece de boli.

Dacă aţi avea la dispoziţie o maşină de călătorit în timp, pentru o zi, unde aţi alegere să mergeţi?
Mereu sunt întrebat asta. Şi, mai târziu, când a apărut şi al doilea volum al trilogiei, despre extratereşti, întrebarea a fost: Credeţi în extratereştii? (Râde) Acum scriu despre spiritism, deci cred că urmează: Aţi practicat vreodată spiritismul?

Şi trebuie să pregătiţi un răspuns standard pentru fiecare?
Mai trebuie să mă gândesc la unul pentru partea cu spiriritismul. (Râde) Ce-aş alege dacă aş putea călători în timp? Cu siguranţă viitorul. În acest fel mi-aş potoli invidia pe care mi-o trezesc fiul, nepotul şi strănepotul despre care ştiu că vor putea vedea o lume pe care eu niciodată n-o să ajung s-o cunosc...

E mai necesară literatura SF în anii 2000 decât era în trecut?
Există două feluri de scriitori: cei care îi fac pe cititori să gândească şi cei care îi fac să viseze. Ambii sunt necesari. Cel care te face să gândeşti poate mişca lumea înainte, spiritual, ideologic, poate provoca revoluţii. Celălalt poate ocoli prezentul pentru a deschide o fereastră către o altă lume, una a fanteziei... Şi ce e cel mai frumos e că prin această trilogie am putut să mă întorc în timp să să aduc un omagiu literaturii de secol XIX, epoca marilor aventuri când oamenii credeau că planeta Marte e locuită sau că există o civilizaţie care trăieşte în interiorul Pământului, iar ştiinţa încă nu putea să demonstreze că nu e aşa.

Cititorii vă mărturisesc cum reacţionează la fantezie?
Chiar de curând mi-a zis cineva: Cărţile tale nu mă interesează deloc, dar pur şi simplu nu le pot lăsa din mână! (Râde)


CV: A scris cinci volume de povestiri
- Numele: Félix J. Palma
- Cariera:
- A câştigat, în 2005, premiul Luis Berenguer pentru romanul „Curentele Oceanului", iar în 2008, premiul Ateneo de Sevilla XL, pentru primul roman al trilogiei sale, „Harta timpului"
- Opera sa a fost tradusă în peste 25 de limbi străine
- Pe lângă romane, a publicat cinci cărţi de povestiri, care i-au adus multe premii, printre care Premiul Tiflos in 2001 şi Premiul Iberoamericano in 2003.
- Este, de asemenea, editorialist, critic literar şi coordonator de ateliere literare


Luna e locuită
Romanul „Harta cerului" face parte din trilogia care l-a consacrat internaţional pe Félix J. Palma ca prozator. În carte, Palma se întoarce în timp, în anul 1835, când lumea îşi imaginea că Luna e locuită. Apoi, înaintează  70 de ani în viitor şi îşi supune, cu talent, şi cititorii, şi personajele la teste de imaginaţie.


citeste totul despre: