DOCUMENT Scrisorile lui Mircea Eliade către Radu Gyr: „Mă socoteam de mult un scriitor român uitat“

Unul dintre prietenii români apropiaţi chiar şi după exil de Mircea Eliade a fost poetul Radu Gyr, omul care l-a coborât pe Iisus în temniţele comuniste în care a stat 20 de ani. După ultima eliberare a poetului, cei doi au ţinut legătura prin scrisorile telegrafice pe care şi le puteau trimite peste ocean. adevarul.ro vă prezintă, în exclusivitate, două depeşe ale lui Mircea Eliade, păstrate cu sfinţenie de Simona Gyr, fiica lui Radu Gyr.

Mai întâi, două istorii personale. În 1941, când România intra în război, iar soldaţii români treceau Prutul, Mircea Eliade era consilier cultural la Lisabona. Avea 34 de ani, dar era deja faimos atât ca scriitor, cât şi ca savant.

În 1944, când România era ocupată de sovieticii conduşi de Andrei Vîşinski, Mircea Eliade se mută temporar într-un sat de pescari de lângă Lisabona, iar în 1945, după terminarea războiului, hotărăşte să nu se mai repatrieze. Se stabileşte la Paris şi începe să ţină cursuri. Face carieră internaţională colaborând cu publicaţii de prestigiu şi conferenţiind prin toată lumea: Paris, Strasbourg, Ascona, Amsterdam, Lund, Roma, Munchen.

În 1957, Mircea Eliade (foto) se mută la Chicago, în Statele Unite, unde devine profesor de istorie a religiilor. Este ales, în 1966, membru al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe, primeşte titlul de honoris causa din partea multor universităţi, câştigă admiratori şi discipoli în toată lumea. La 22 aprilie 1986, moare din cauza unei congestii cerebrale şi este incinerat. Cenuşa sa se află în cimitirul Oakwood, din Chicago.

Despre Radu Gyr (foto) s-a spus că s-a născut să scrie poezie. La 10 ani, în casa părinţilor – actorul Ştefan Coco Demetrescu şi muziciana Eugenia Gherghel –, îşi exersa lirica ludică în epigrame adresate profesorilor de la Liceul „Carol I“ din Craiova, iar la 14 ani, la 7 iunie 1919, punea în scenă, la Teatrul Naţional din Craiova, poemul istoric „În munţi“. Primul volum de poezii, „Linişti de schituri“, i-a apărut la 18 ani, sub atenta îndrumare a Elenei Farago.

Adeziunea făţişă la politica legionară l-a trimis în lagărele de la Tismana şi Miercurea Ciuc, alături de Mircea Eliade şi Nae Ionescu, însă revenirea Mişcării în politică îl propulsează pe postul de Director al Teatrelor. Totuşi, după rebeliunea legionară, Gyr e din nou închis.

2 iunie 1945. Tribunalul Poporului. Procesul „lotului ziariştilor fascişti“. Radu Gyr: „Eu am avut o credinţă şi am iubit-o. [...] Prăbuşiri de idealuri, năruiri de aspiraţii înregistrăm cu toţii. Şi, poate, uneori greşim tocmai în credinţele noastre cele mai curate, cele mai cinstite. Istoria va vedea unde am greşit şi unde nu“.
Alexandrina Sidorovici, soţia lui Silviu Brucan, acuzatoare publică: „Eşti un legionar demagog!“.
Radu Gyr: „Dumneavoastră vă trudiţi, de trei luni, să strângeţi dovezi apăsătoare împotriva mea şi când eu, în zece minute, suflu în ele ca în nişte baloane de săpun, vă enervaţi şi-mi întrerupeţi apărarea“.

Sentinţa: 12 ani de închisoare. Braşov, Văcăreşti şi Aiud. Ironia: la 2 iunie 1945 a fost ultima zi de naştere pe care a sărbătorit-o mareşalul Ion Antonescu.

La finalul anului 1955, este eliberat şi dus la spitalul de la Foişorul de Foc, din Bucureşti. „Era în asemenea hal de slăbiciune şi degradare fizică încât nu l-au lăsat să meargă acasă. A stat acolo câteva luni, fără să ştie nimeni“, povesteşte Radu Popa, unicul nepot al lui Radu Gyr. În 1958, în urma unei înscenări, a fost condamnat din nou. La moarte. Poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane“, căreia i-a pus titlul „Manifest“, l-a îmbrăcat din nou în zeghe în temniţele din Aiud. A fost eliberat abia în 1963.

Pe Mircea Eliade şi Radu Gyr i-a legat o prietenie specială, veche, deşi cea mai mare parte a vieţii lor nu şi-au putut vorbi liber. Comunicau, însă, prin scrisori, Simona Popa (foto), fiica lui Radu Gyr, a povestit, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“ despre legătura strânsă dintre cei doi intelectuali. Atât de strânsă încât o intervenţie a lui Mircea Eliade, făcută în anul 1956, l-a eliberat pe Gyr din închisoare. „El coresponda cu Eliade, cu care era prieten. Din închisoare a ieşit la intervenţia lui Eliade, care îl cunoştea foarte bine pe Rajenda Prasad, preşedintele Indiei. Acesta l-a înduplecat pe Dej şi l-au eliberat. A fost păzit de Maica Domnului“, îşi amintea Simona Popa.

Simona Popa a păstrat două dintre scrisorile pe care istoricul religiilor i le trimitea tatălui său. Una din anul 1968 şi una din anul 1968. Vă prezentăm textul integral.
 

25 iulie 1968
Dragă prietene,

M-am bucurat că am primit scrisoarea ta la o zi înainte de plecarea noastră spre Europa. (Cum era adresată acasă, şi nu la Universitate, ci era recomandată – în cel mai bun caz o citeam în octombrie, deci e foarte probabil că ţi-ar fi fost înapoiată „adresantul plecat fără adresă“).

Mă bucur că ţi-a plăcut ce-am mai scris în ultima vreme. Mă bucur, mai ales, că vei publica (sper, curând de tot) un volum de poeme. Inutil să-ţi mai spun cu câtă nerăbdare îl aştept.

M-au surprins (trebuie să recunosc: plăcut) acele câteva articole publicate despre scrierile mele, vechi sau noi, în revistele din ţară. Mă socoteam de mult un scriitor român uitat, deşi niciodată nu m-am îndoit că voi fi redescoperit postum. Într-un anumit sens, interesul pe care mi l-au arătat anumite reviste între sept. 1967 şi martie 968 mă tulbura: mi se părea că ghicesc în el un avertisment al morţii apropiate. Din fericire, „interesul“ a dispărut tot atât de neaşteptat pe cât a apărut – şi eu mi-am venit în fire şi m-am întors la treburile mele (printre care, ţin să subliniez, literatura românească se numără în frunte. Vei primi curând, de la Paris, pe adresa ziarului la care colaborezi, o lungă povestire: Pe strada Mântuleasa).

Prezintă, te rog, omagiile mele soţiei tale.
Te îmbrăţişează, de foarte departe, bătrânul tău Mircea Eliade.

8 ianuarie 1969
Dragă prietene,

Întâi şi întâi, An Nou Fericit ţie şi soţiei şi nouă tuturor! Multe mulţumiri pentru cele patru poezii pe care mi le-ai dedicat. Abia aştept volumul ca să citesc şi restul producţiei (oribil cuvânt!) tale recente.

Îţi trimit, prin poşta aeriană, Pe strada Mântuleasa. Dacă n-o primeşti până într-o lună, scrie-mi ca să ţi-o trimit prin Paris.

Volumele II şi III din Amintiri sunt scrise, dar n-am publicat decât capitole şi fragmente, prin diferite reviste. Fiind vorba despre tinereţea unui scriitor, şi eu scriindu-mi autobiografia ca o operă postumă, adică, foarte sincer – sunt o sumă de întâlniri, „amoruri“ şi aventuri galante care nu pot fi încă publicate integral.

Ca noutăţi: În februarie îmi apare o carte la Univ. of Chicago Press, The Quest (ediţia franceză, la Gallimard, la toamă). Tot în februarie, şi tot la Univ. of Chicago Press, apare Myths and Symbols: Studies In Honor Of Mircea Eliade, un enorm Festschrift de 660 de pagini. Colaborează cei mai importanţi istorici al religiilor şi orientalişti, dar şi filozofi (Paul Ricoeur) şi scriitori (Ernst Jünger, Cioran, etc). Voi trimite cărţile la Biblioteca Academiei. Data 1 februarie.

La 15 martie voi fi în California (Santa Barbara), iar în aprilie, pentru 2-3 săptămâni, în Argentina.
Sincere omagii soţiei tale şi o prietenească strângere de mână ţie.

Al tău, Mircea Eliade