Despre exilul şi diaspora românească din Canada într-un interviu cu Marius Mureşan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă nu locuieşte de mult timp în Canada, Marius Mureşan, a dorit să ne împărtăşească într-un interviu despre românii din exil şi cei din diaspora. Deşi e convins că sunt mulţi care ar dori să povestească despre demnitatea românilor din Montréal şi despre activitatea lor, despre dorul de ţară, a acceptat, totuşi, să ne vorbească despre experienţa sa proprie din Canada şi despre cât de mult îi preţuieşte pe românii de acolo.

Mihaela Toader - Când ati ajuns în Montréal şi în ce împrejurări?

Marius Mureşan – În Montréal am ajuns în 2007, undeva prin 12 noiembrie, mai precis. Cu un an înainte am aplicat pentru emigrare, proces care a durat timp de un an de zile. Această perioada a implicat mai multe interviuri şi testul de limbă franceză deoarece ne îndreptam către zona franceză a Canadei. După ce am obţinut viza am plecat către Canada împreună cu soţia mea, Corina, urmat de două geamantane şi ceva bani în buzunar. Când am ajuns acolo am luat viaţa de la început într-o societate cu un standard economic şi politic diferit de ce ştiam noi sau eram obişnuiţi până atunci. După aproximativ două sau trei săptămâni am reuşit să ne integrăm, aş putea spune, ca orice român de acolo. Am lucrat la început într-un magazin, apoi, nu după mult timp, soţia mea s-a angajat la o bancă iar eu m-am îndreptat către piaţa bursieră.

Mihaela Toader şi Marius Mureşan (Decembrie, 2015) FOTO Arhivă personală

Ce v-a determinat să plecaţi din ţară?

 Lipsa unui orizont. Deşi România intrase în Uniunea Europeană în 2007, totuşi, nu vedem nicio perspectivă de viitor.  Nu reuşeam să construim ceva în planul carierei profesionale, nu mult, ci pas cu pas. La vremea respectivă făceam afaceri în România. Dacă azi făceam o afacere, mâine pica. Nu exista un cadru legislativ adecvat.

Acolo aţi găsit siguranţă?

 Din punct de vedere economic, da, am găsit siguranţă. Politic, nu am fost  interesaţi. Acolo cu două salarii minime pe economie o familie poate trăi decent. Îşi poate plăti o chirie, să îşi facă cheltuielile zilnice şi să pună nişte bani deoparte.

În Canada  v-aţi întâlnit cu români?

Am cunoscut o familie de români care locuia, deja, acolo. Cu două săptămâni înainte să plecăm noi în Canada, i-am anunţat că vom sosi la Montréal. Au fost draguţi, ne-au aşteptat la aeroport şi cu ajutorul lor am reuşit să închiriem o casă. Însă, cu timpul ne-am distanţat.  Ştiţi, la români e o problemă, nu reuşim să fim întotdeauna uniţi.

Cum v-aţi integrat în comunitatea românilor de la Montréal?

 Personal, soţia şi cu mine, ne-am integrat puţin mai greu, însă nu din cauza comunităţii române ci din cauza noastră. De ce? Pentru că îndreptându-mă către piaţa bursieră iar soţia angajată la bancă am făcut, cumva, nişte „artificii” alegând alte meserii decât cele pentru care ne-am pregătit în ţară. Ulterior, am început să lucrez şi pentru piaţa bursieră din New York. Majoritatea românilor care ajung în Canada îşi păstrează aceleaşi meserii sau calificări profesionale. Emigraţia în Canada e puţin diferită faţă de cea din Europa. Aproximativ 80% din românii plecaţi în Canada sunt absolvenţi de studii superioare. Mulţi dintre aceştia caută să-şi urmeze propria calificare profesională. Unii dintre ei încearcă să-şi continue studiile. Un amănunt pe care doresc să-l menţionez ar fi că diploma de medic nu este recunoscută în Canada.

Emigraţia din Canada, Statele Unite  e diferită de cea din Europa?

Marius Mureşan – Da e foarte diferită. Cei care ajung în Canada au studii superioare şi cunosc cel puţin o limbă străină. De fapt, America este altceva. Este visul american care primează.

Prin ce se deosebesc  românii faţă de celelalte naţionalităţi?

 Una ar fi interesul românului de a avea proprietate. Atât în România cât şi în Canada instinctul românului este de a avea o casă. Astfel, în doi, trei sau patru ani românul din Canada îşi cumpără o casă. Evident că nu au bani să-şi cumpere o casă dar sistemul economic de acolo le permite să şi-o cumpere în rate. Românii faţă de alte naţii - şi în Canada sunt toate naţiile de pe pământul acesta - au casa lor, cum s-ar spune, proprietatea lor.

Altă diferenţă?

Alta ar fi şcoala. Românii care ajung în Canada sunt pregătiţi profesional. Şi, să ştiţi, că românii din Canada sunt foarte bine văzuţi spre deosebire de unii românii care locuiesc în Europa. Sunt mulţi români care lucrează în puncte cheie în Canada. A existat, până anul trecut, un român care a deţinut funcţia de parlamentar din partea Partidului Conservator în perioada anilor 2011-2015. Numele lui este Corneliu Chisu. Directorul companiei aeriene Air Canada este român şi se numeşte Călin Rovinescu. Bine, acest român a plecat din ţară înainte de evenimentele din decembrie 1989. Practic, a trăit în exil. Călin Rovinescu are meritul de a fi reuşit să scoată compania aeriană Air Canada din faliment. Am cunoscut şi o altă persoană care a plecat din ţară alegând calea exilului  în 1977. Astăzi e un important om de afaceri. Am să vă dau un alt exemplu, când am ajuns în Montréal, cei de acolo, când au aflat că sunt român, mi-au vorbit cu multă admiraţie de Nadia Comăneci, de Lucian Bute. Dar stiau şi de Nicolae Ceauşescu.

Românii îşi valorifică tradiţiile în Canada?

Vă pot da un exemplu. de acum o săptămână în urmă, când s-a organizat aniversarea zilei Naţionale a României de 1 Decembrie. Cu acest prilej s-au întâlnit peste 1000 de români într-o imensă sală (de fapt, un Mall) pusă la dispoziţie de o familie de români ce deţine o respectabilă poziţie economică în Montréal, Otilia şi Tinel Timu. A fost o sărbătoare românească 100% cu mâncăruri şi băuturi tradiţionale, precum şi muzică populară tradiţională românească. Din respect pentru românii de aici, au participat de Ziua Naţională a României şi oficialităţile locale din Montréal, provinciale si federale, precum si ambasadoarea României din Canada, doamna Maria Ligor şi consulul Romaniei la Montréal, domnul Victor Socaciu, ce au stat alături de români până la terminarea petrecerii. Dintre organizatori principali am cunoscut pe Felicia Popa, Claudiu Scrieciu şi Gabriel Brânzaru, trei români remarcabili pentru tot ce fac pentru comunitatea românească de aici. Sunt încântat că i-am întâlnit.

Vreţi să spuneţi că românii sunt foarte respectaţi?

Da, foarte mult. Nu se fac diferenţe între români sau greci, evrei, turci sau canadieni. Românul este bine vazut pentru că munceşte foarte mult.

Deci nu vă  confruntaţi  cu ce se întâmplă în Europa în legătură cu unii dintre români?

Nu. Pe de altă parte mai există şi un ocean de trecut...În Europa se poate ajunge foarte repede şi nu te prea  întreabă nimeni....Pentru Canada îţi trebuie viză şi nu prea poţi pleca foarte uşor. În Canada românii nu practică cerşetoria despre care s-a tot vorbit în mai toate ţările din Europa. Sau dacă există proporţia este nesemnificativă.

Vorbiţi-mi despre educaţia românilor din Canada?

La Montréal s-au organizat şcoli în limba română. Există, desigur, şcoala de sâmbătă, Junimea Română care funcţionează de circa şase ani. Se prezintă, aici,  în jur  de 200 de copii care iau lecţii în limba română şi franceză. Mulţi dintre ei sunt câştigători a unor premii naţionale în fiecare an la matematică. Profesorii români predau materiile de bază la această şcoală. O parte dintre cadrele didactice sunt plătite iar altele vin benevol. Însă, pe lângă predarea materiilor de bază sunt preocupări pentru menţinerea tradiţiilor româneşti şi valorificărea lor. Se valorifică, aici, foarte mult traditiile româneşti, limba română, istoria României... S-au organizat ansambluri populare cu copii de la vârste fragede. La sărbatoarea naţională de 1 Decembrie aproape 30% din românii prezenţi au fost îmbrăcaţi în costum naţional, potrivit zonele specifice din care provin. Se organizează în fiecare an expoziţii cu tematică tradiţională românească. De obicei, costumele populare care sunt expuse la diverse manifestări populare româneşti sunt lucrate manual de către românii care locuiesc în Montréal sau Canada, în general. Cea mai veche asociaţie Asociaţia Română din Canada (ARC) deţine un teren privat situat pe strada cu numele de Predeal. Există o mare tradiţie ca de Sfânta Marie (15 august) românii să se adune în acest loc şi să sărbătorească.

Da. Asociaţia Română din Canada (ARC) este cea mai veche asociaţie a românilor din Canada. A fost înfiinţată în 1952.  Scopul acesteia era de a promova tradiţiile şi idealurile de libertate şi democraţie ale românilor.  Aţi întâlnit în Canada şi români care au plecat înainte de 1989?

 V-am spus, deja, este vorba de românul care a organizat sărbătoarea de 1 Decembrie. Este vorba de un român care a plecat în 1977 din România.

Ne puteţi da numele?

Tinel Timu care a ajuns împreună cu familia sa când avea vârsta de 14 ani. A fost o perioadă când au plecat mulţi români din motive politice.  Au fost, însă şi români care au ales să treacă graniţa înot peste Dunăre pentru a pleca din România. Au ajuns în Iugoslavia şi Austria iar de aici erau trimişi în Statele Unite sau Canada. De asemenea, putem vorbi şi despre comunitatea veche de români care ajuns în Canada către sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ţineţi legătura cu aceşti români?

Da. Mai ales, cu rudele lor, copiii acestor foşti exilaţi români. E o adevărată istorie aici a exilului românesc care se păstrează prin tradiţie de către generaţiile tinere. Sunt asociaţii vechi care au un trecut şi păstrează publicaţiile românilor din exil, documente originale despre exilul din Canada, cărţi, reviste. Spre exemplu, publicaţia  Pagini româneşti. M-am referit doar la comunitatea de români din Montréal, însă, există şi comunitatea din Toronto care este mult mai mare. La ora actuală sunt români în Canada care scriu despre istoria românilor de aici. Şi această istorie se referă la românii care au plecat din punct de vedere politic până în 1989 dar şi la românii care au plecat din România din motive economice după anii’ 90. Sunt, anumite, Periodice în care se publică astfel de articole la Montréal. Sunt mulţi români care au venit, la început, din zonele Bucovina şi Ardeal, apoi din toată ţara.  Tot aici aveam o biserică românească care are peste o sută de ani de existenţă.

Românii sunt interesaţi de politica din  România? Cum se implică?

Da. Avem exemplul cel mai bun cu votul din 16 decembrie 2014. Întreaga comunitate de români a mers la vot pe un timp friguros cu lapoviţă şi ninsoare până la ora închiderii urnei de vot.  Deşi ştiau că nu mai pot ajunge să voteze pentru că se făcuse târziu, totuşi, în semn de solidaritate cu românii din ţară au rămas până la închiderea votului.

Sunt români care şi-ar dori să se întoarcă în ţară?

 Am un prieten bun care în aprilie anul viitor se va întoarce definitiv în România. Ştiţi, noi, românii din Canada avem dreptul după cinci ani să ne luăm cetăţenia canadiană. Iar acest prieten al meu mi-a spus că vrea să se întoarcă în ţară pentru că zicea: Sunt român! Însă, pentru românii mai în vârstă  dorul de ţară îi copleşeşte şi vor să se întoarcă acasă.

Am înteles că aveţi un radio la Montréal.  Ne puteţi spune câteva cuvinte?

 Este adevărat avem un radio pentru comunitatea românilor din Montréal.  În afară de acesta mai sunt alte trei care transmit ştiri despre românii de aici. Toate aceste posturi de radio sunt însoţite şi de un ziar. Iar din februarie 2016 se va deschide un post de televiziune.

Credeţi că în viitor românii vor mai fi atraşi de Canada?

 După integrarea României în Uniunea Europeană s-a înregistrat o scădere a numărului de români care vor să se stabilească în Canada. Românii pot lucra în Europa fără viză, de multe ori lucrează la negru. În Canada nu se poate aşa ceva. Ai nevoie de o viză, de bani ca să poţi pleca în Canada. Apoi distanţa de casă îi determină pe unii români să abandoneze. Nu sunt legături aeriene directe, din păcate.

Cum credeţi că ar putea ajuta românii din Canada, România?

 Dincolo de soluţia de a trimite bani, cred că ar putea ajuta printr-un transfer de mentalitate. Canada este o ţară liberă. În Canada poţi să faci ce vrei cu condiţia să ştii ce vrei. Şi să aducă libertatea. Ce înseamnă adevărata libertate. Adică libertatea nu doar să o ai ci să ţi-o şi permiţi. Românii să creadă în propriile lor valori şi să se valorifice mai mult.

Ce aţi dori să  transmiteţi românilor din ţară?

 Gândiţi liber, nu aşteptaţi de la nimeni nimic şi credeţi în viitor! Românii din Canada nu au uitat România şi pe români.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite