VIDEO Singura carte din România care s-a vândut împreună cu o bucată de ceafă de porc

Tumultul tranziţiei şi foamea ancestrală a românilor se comprimă într-o lansare de carte care a avut loc în 1992, în măcelăria Mirad, din Piaţa Amzei. Mari oameni de cultură au fost prezenţi la eveniment, în frunte cu Părintele Galeriu şi Laurenţiu Ulici, cel care avea să devină preşedintele Uniunii Scriitorilor. „Lumea se împarte între carte şi carne”, spuneau autorii cărţii. Sloganul e, în parte, valabil şi azi, cred ei acum, după 24 de ani.

S-a întâmplat în după-amiaza zilei de joi, 17 decembrie 1992. Cu câteva săptămâni înainte, Ion Iliescu câştigase din nou alegerile prezidenţiale. Ţara intra în amorţire pentru încă patru ani (Văcăroiu – prim-ministru…), industria era în plin proces de prăbuşire (la finalul anului 1992, România avea un milion de şomeri), iar preţurile la alimente creşteau de la o zi la alta. Paginile ziarelor erau pline de articole despre greve, foame şi sinucideri de foame.

Florin Toma şi Lucian Vasilescu erau cei mai buni prieteni (ploieşteni amândoi, pasionaţi de literatură, unul poet, altul prozator) şi ziarişti la “Cotidianul” lui Ion Raţiu. Publicau săptămânal interviuri cu personalităţi politice şi culturale din România. În toamna lui 1992 aveau 33 de interviuri bune şi o idee care le unea: „cum a supravieţuit România în primii trei ani de după căderea comunismului“. Au hotărât să scoată o carte de interviuri, i-au dat un nume “O mie nouă sute nouăzeci şi doi. Sisteme de supravieţuire” şi au găsit o editură: editura MediaPrint, o ramură a unei firme care se numea MediaPro, care era condusă de un cetăţean pe nume Adrian Sârbu. Totul era bătut în cuie. Şi totuşi lipsea ceva: lipsea evenimentul care să trezească oraşul din adormire, lansarea care să propulseze cartea cu un pas înaintea miilor de cărţi tipărite în epocă.

Cei care duc lumea înainte sunt cei care încalcă regulile. Noi am fost părtaşi la încălcarea unor reguli. Lucian Vasilescu, coautor al cărţii „O mie nouă sute nouăzeci şi doi“

1992, un an greu, de-a lungul căruia carnea a devenit un produs de lux. Facsimile din ziarele „Adevărul“ şi „Evenimentul zilei“

Ideea

Lucian Vasilescu: Ideea lansării n-a fost a noastră, a fost a lui Adrian Sârbu. Da, acel Adrian Sârbu. El era în 1992 proprietarul unor viziuni şi proiecte pe care, cu timpul, le-a şi materializat.

Florin Toma: La Adrian Sârbu în casă, ne-am strâns câteva minţi dezgheţate şi am „pus la fiert” de un brainstorming. Cum să lansăm cartea, ce eveniment să construim, ca să intrăm în gura lumii şi a presei. Au fost variante nenumărate (aruncată din elicopter, artificii, baloane etc.), până când, deodată, lui Adrian Sârbu îi vine ideea: S-o vindem cu o bucată de carne. La o măcelărie.

Lucian Vasilescu: Când Sârbu a venit cu ideea m-am speriat: Cum mama naibii să lansăm o carte într-o măcelărie? Mi s-a părut prea mult. În 1992 nu se inventaseră happening-urile. România era simplă. Dacă spuneai pahar, următorul cuvânt trebuia să fie apă. Teatrul se juca în teatre, nu în staţii de metrou. Filmele se dădeau la cinema, nu la Grădina Botanică. Dacă spuneai carte, următorul cuvânt trebuia să fie librărie. Să pui măcelărie după carte era ceva bizar, nemaivăzut. Oamenii funcţionau aşa, din inerţie.

Florin Toma: Lumea nu prea mai avea chef de cultură. Foamea-n gât era încă vioaie. Deci, ideea lansării la măcelărie era genială! Am găsit şi logo-ul: „Lumea se-mparte între carne şi carte”….

Lucian Vasilescu: După aceea am început să umblăm după măcelării. Cea mai spectaculoasă a fost o măcelărie din piaţa Amzei, Mirad se numea (n.r. - de la numele patronului, Mircea Rădulescu, măcelar care se privatizase la începutul anilor ‘90 prin celebra metodă MEBO). Nu-l cunoşteam, dar, surpriză, după ce i-am spus ce vrem să facem a fost foarte încântat. A decorat măcelăria cum a ştiut el mai bine.

Florin Toma: Nea Mircea a făcut magazinul lună, l-a măturat, l-a vopsit, a văruit, întreg personalul era impecabil costumat la halate albe, apretate şi scrobite, zâmbetul pe toţi mai larg decât al lui Ion Iliescu(!).Cred că o crescătorie întreagă de porci a fost furnizată atunci pentru eveniment.

Cartea

Cartea “O mie nouă sute nouăzeci şi doi” nu e o carte amuzantă, în nota lansării. E o carte serioasă cu interviuri serioase, prinse între coperţi negre. „Dialogurile sunt despre Revoluţie şi ce a urmat după ea, despre alegerile din 1992. Sunt şi dialoguri culturale: e un interviu interesant cu părintele Galeriu. Cu timpul, cartea aceasta a devenit un document al unei epoci. Aşa se vedea lumea prin minţile a 33 de oameni notabili ai României de atunci”, spune Lucian Vasilescu.

Florin Toma: O bună parte dintre cei care ne-au răspuns la întrebări – şi care au fost, de fapt, adevăraţii eroi ai cărţii – nu mai sunt. Au plecat din această lume, dintr-un timp pe care nu l-au înţeles. Dintr-o istorie pe care n-au priceput-o. Cât despre cei rămaşi din seria personalităţilor de atunci – cu puţine excepţii – sunt astăzi trişti. Posaci. Demoralizaţi. Posomorâţi. De aceea, cred că opiniile şi părerile lor sunt neschimbate. Valabile şi astăzi. Pentru că s-ar putea ca şi astăzi, speranţa să fie singurul sistem (permis, până va fi interzis şi acesta!) de supravieţuire.

Printre cei care au răspuns întrebărilor lui Florin Toma şi Lucian Vasilescu au fost: Petre Roman, Victor Stănculescu, Theodor Stolojan, Domokos Geza, Ion Raţiu, Mircea Druc, Emil Constantinescu, Mircea Dinescu, Laurenţiu Ulici, Petru Creţia, Mircea Ciobanu, Nina Cassian, Alexandru Paleologu, Constantin Bălăceanu-Stolnici, George Emil Palade, Mihai Stănescu, Mircea Spătaru, Coen Stork, Mircea Daneliuc, Dan Piţa, Maia Morgenstern, Petre Mihai Băcanu, Nicoleta Franck, Marin Constantin, Părintele Galeriu, Părintele Arhimandrit Cleopa Nanu.

Sus: „O mie nouă sute nouăzeci şi doi“, o carte care s-a mâncat. Jos: Autorii Lucian Vasilescu (stânga) şi Florin Toma (dreapta)

Lansarea

Autorii îşi aduc aminte că lansarea a fost un succes. S-au vândut câteva sute de exemplare din „O mie nouă sunte nouăzeci şi doi“. De fiecare carte era lipită o pungă în care se găsea o bucată de 300 de grame de ceafă de porc (marfă cumpărată de editor de la patronul măcelăriei Mirad). 300 de grame de ceafă - cantitatea ideală pentru o friptură, după cum se arăta în comunicatul de presă al lansării. Tot ansamblul era prins cu o bandă de hârtie pe care scria: “O carte care se mănâncă”. Preţul cărţii era şi el simbolic: 985 de lei, cât un kilogram de parizer.

Multe cărţi au dispărut de pe galantar cu tot cu carnea ataşată, strecurate în sacoşe de-alde gură-cască. În hărmălaia lansării, nimeni n-a făcut scandal, căci se petrecea ceva unic: se furau cărţi de foame. S-au rostit discursuri cu tâlc, la portavoce. Audienţa a râs şi a căzut pe gânduri. Volumul “O mie nouă sute nouăzeci şi doi” a fost aşezat metaforic alături de „1984“ al lui Orwel. „Veselă carne, omul!“ s-a strigat la portavoce, după un vers al lui Dorin Tudoran.

Florin Toma: I-am invitat pe regretatul Laurenţiu Ulici, pe Alex. Ştefănescu – doi critici cu greutate, dar şi cu şarm – alături de poetul Nicolae Prelipceanu, să prefaţeze acest balamuc. Am făcut rost de o portavoce (nici nu era greu, era cel mai la modă mijloc audio de transmitere a mesajelor urlate!) şi i-am rugat să vorbească. A fost ceva de comedie burlescă. Ei urlau, unii – cei mai de aproape – aplaudau, de afară dădeau năvală curioşii, prin uşile larg deschise (cred că nu mai avusese nea Mircea un aşa de numeros public tocmai de dinainte de revoluţie, când se băgau garfuri şi fraţipetreuşi, spre îndestularea „maselor largi, populare”!), iar noi, împresuraţi de prietenii din presă şi de echipa de promoteri ai lui Adrian Sârbu, abia am apucat să spunem câteva cuvinte.

Lucian Vasilescu: La măcelărie au fost părintele Galeriu, Dan Grigore - pianistul, caricaturistul Mihai Stănescu, Dan Piţa, Mircea Spătaru, Constantin Bălăceanu-Stolnici…. Maia Morgenstern a fost. Nu e puţin lucru să aduni toţi oamenii ăştia într-o măcelărie.

Florin Toma: Apoi erau gură-cască, pomanagii, vedete din showbiz, „lucrători” de la diverse instituţii de atenţie(!!), artişti famelici, cetăţeni, tineri, bătrâni, locuitori venerabili ai Pieţei Amzei (clătinând din cap a „nu e bine, nu-i bine deloc!”), ţărani, pieţari şi zarzavagii rămaşi după program, vânzători de la alte magazine… O nebunie. Parcă era acolo toată România în format mic, sfâşiată dramatic între dragostea de slovă şi foamea ancestrală!

Tot filmul lansării e aici

Ce a venit după „O mie nouă sute nouăzeci şi doi“

Povestea lansării a continuat în nota de burlesc şi nebunie a acelei perioade. Lucian Vasilescu îşi aminteşte că fapta de la Mirad a fost îndelung comentată de ziarişti, însă a fost puţin reflectată în ziare pentru că la o zi după lansare, presa scrisă a intrat în grevă din cauza crizei hârtiei tipografice. Nu s-au tipărit ziare mai multe zile, iar când greva s-a terminat, ştirea era deja veştejită.

Florin Toma: În general, s-a trecut evenimentul în patrimoniul poveştilor adevărate ale tranziţiei… Şi gata! S-a dus. A zburat. Tirajul – fără de carne, bineînţeles – s-a isprăvit greu (pe cine mai interesa după aceea ce-au zis Maia Morgenstern sau Dan Grigore sau Ion Raţiu?). Pachete întregi cu cărţi au dispărul în găurile negre ale unor subsoluri neştiute, iar întâmplarea s-a transmis din om în om, din generaţie în generaţie de jurnalişti şi oameni cu carte, aşa, mai mult ca un ambâţ şi-un pamplezir al unor vremuri. Astăzi, am cumpărat ultimul exemplar de la „Anticarul” de pe net. Cât despre autorul moral al acestei întâmplări – căruia îi suntem recunoscători o viaţă întreagă – Adrian Sârbu, era şi mai preocupat, avea alte ţeluri, alte idei, alte proiecte, alt viitor.

Măcelăria Mirad a dispărut şi ea. Locul a fost renovat de mai multe ori şi i s-a schimbat întrebuinţarea. „Apar tot felul de încercări – spune Florin Toma - restaurante cu ştaif parizian, magazine de fineţuri şi delicatese, bistrouri franţuzeşti şi alte prăvălii cu „specific” – dar toate dau faliment instantaneu (adică, după două-trei luni!). Ceva ca o maledicţie, o pacoste, o vrajă neagră, un blestem al locului face ca nimeni şi nimic să nu se mai lipească de spaţiul în care a funcţionat măcelăria „Mirad”.

Despre măcelarul nea Mircea nu se mai ştie nimic. A vândut demult firma Mirad Prodcarn SRL. Deşi a păstrat numele, firma desfăşoară acum afaceri imobiliare.

Lucian Vasilescu: N-am ţinut legătura cu măcelarul. Acum, gândindu-mă la anii ăia, îmi pare rău că n-am făcut-o, dar asta e.

Florin Toma: Poate că, dacă citeşte aceste rânduri (deşi ar trebui să aibă peste 85 de ani!), nea Mircea îşi va aduce aminte cu plăcere. O nebunie de acum un sfert de secol, la care a achiesat imediat ce i s-a propus (s-ar putea să fie unul dintre puţinele momente din viaţa sa, de bucurie adevărată)

Azi, Lucian Vasilescu e poet şi jurnalist la „Ziarul de duminică“ (subdomeniu cultural al „Ziarului Financiar“). Florin Toma e scriitor şi redactor la revista „Viaţa Românească“, editată de Uniunea Scriitorilor din România. Apare adesea şi la emisiunea Evenimentul zilei, de la B1 TV. Cu timpul, drumurile lor s-au despărţit, au mai scris cărţi (separat) şi le-au lansat, dar le-au lansat omeneşte, aşa cum se lansează. Sunt alte vremuri acum, excentricităţile sunt la tot pasul, oamenii s-au schimbat. Se mai împarte azi lumea între carte şi carne? „Da – spune Lucian Vasilescu – lumea se împarte în continuare aşa. Lumea e făcută din oameni care o locuiesc şi din oameni care o construiesc. A doua categorie e din ce în ce mai mică“. Florin Toma crede că în ecuaţie a rămas numai carnea, cartea s-a pierdut pe drum. “Astăzi lumea se-mparte între carne de vită Kobe şi fructe de mare”.

Rămâne totuşi ceva după “O mie nouă sute nouăzeci şi doi”: imaginea unei ţări al cărei unic sistem de supravieţuire a fost şi este batjocura, luarea în derâdere, hazul de necaz. Esenţă tare românească, ignorată de ghidurile turistice şi de marii cuvântători ai naţionalismului. România supravieţuieşte pentru că de generaţii întregi are puterea să râdă de ea. Să pună brutărie în loc de puşcărie, măcelărie în loc de librărie şi băşcălie acolo unde cuvâtul potrivit ar fi de fapt tragedie.

Parcă era acolo toată România în format mic, sfâşiată dramatic între dragostea de slovă şi foamea ancestrală! Florin Toma, coautor al cărţii „O mie nouă sute nouăzeci şi doi“