Trenul lui Pasternak

Într-o noapte, după ce lăsase în urmă Rusia Centrală şi se îndrepta spre est, trenul care plecase la sfârşitul lui martie din Moscova spre Urali, în plină Revoluţie Bolşevică, se opreşte între două „staţii nevăzute, pe linia înconjurată de tufe de brazi“.

Iuri Andreevici Jivago se trezeşte şi coboară din tren. Nişte pasageri, care coborâseră mai devreme, tropăiau prin zăpadă şi îi spun doctorului că mecanicul locomotivei a oprit trenul cu de la sine putere. Câţiva civili şi marinari (soldaţi care mergeau pe front, ca să lupte în Armata Roşie) se duc să vadă ce s-a întâmplat şi, la lumina flamei coşului de la locomotivă, îl descoperă pe mecanic îngropat până la brâu în zăpadă. Linia era înzăpezită, după o viforniţă care bătuse în acel ţinut timp de o săptămână.

Dimineaţa, oamenii din trenul lui Boris Pasternak, autorul romanului „Doctor Jivago“, încep să cureţe linia pe o lungime de trei kilometri. Au muncit trei zile, în schimburi, pentru că lopeţile nu erau suficiente, mai toţi pasagerii: oameni obişnuiţi care fugeau de urgia şi foametea ce răvăşea Moscova şi oameni duşi la muncă forţată (bogătaşi, avocaţi, agenţi de bursă, dar şi birjari, parchetari, negustori tătari de haine – cu toţii băgaţi la categoria „exploatatori“), aflaţi sub pază armată. Vreo 700 de suflete, notează unul dintre personajele romanului. Marinarii şi soldaţii n-au fost scoşi la deszăpezire. O mie de oameni blocaţi într-un tren cu 24 de vagoane de marfă, în mijlocul câmpiei nesfârşite. (Nimeni n-a înjurat „Căile Ferate Ruseşti“ sau pe „preşedinte“, nimeni n-a pus mâna pe telefon să cheme televiziunile de ştiri ca să facă un breaking news şi nici n-au fost mobilizate elicopterele armatei ca să-i salveze pe cei bogaţi şi norocoşi. Aşa este romanul lui Pasternak!).

Personajele lui Pasternak sunt nişte suflete vii pentru că îşi caută fericirea.

Boris Pasternak scrie: „Deszăpezirea liniei a durat trei zile. Au fost cele mai frumoase zile ale călătoriei“. („Doctor Jivago“, Editura Polirom, în traducerea regretatului istoric literar şi traducător Emil Iordache.)

Cred că cele trei zile „senine şi geroase“ sunt şi cele mai frumoase pagini ale romanului „Doctor Jivago“. Natura îi opreşte pe aceşti oameni ameninţaţi de foamete, mizerie şi moarte, iar Istoria îşi trage sufletul pentru trei zile. Oamenii înlătură zăpada de pe linie, pentru ca trenul să meargă înainte. Spre o iluzorie salvare? Spre moarte? Personajele lui Pasternak nu vorbesc despre revoluţie, despre bolşevici, despre cei buni şi cei răi care i-au adus în acea situaţie, nu fac politică la foc mărunt. Sunt nişte suflete vii pentru că îşi caută fericirea într-o lume cucerită de Diavol. (Nimeni nu ştie ce se află la capătul liniei.) Sunt oameni care iubesc, care se despart, care trădează, care îi părăsesc pe cei ce îi iubesc, care îşi trăiesc viaţa. Nu mi se pare vreo teză politică în romanul „Doctor Jivago“. Istoria (Revoluţia) se face undeva departe, dar oamenii (personajele) lui Pasternak, atât supravieţuitorii, cât şi cei ucişi, dispăruţi sau deportaţi în lagăre, sunt mai degrabă nişte învingători. Pentru că au deszăpezit linia ferată, ca trenul să-i ducă înainte.