Încep cu cea mai recentă carte publicată de Ioana Bradea, una din scriitoarele mele preferate din România, care a mai scris până acum două romane, foarte diferite, extrem de atrăgătoare, “Băgău” şi “Scotch”. Anul acesta, Ioana Bradea a publicat a treia carte, “Înalt este numele tău” (Editura Humanitas), în care autoarea reconstruieşte câteva momente de istorie spectaculoasă, pornind de la legendele medievale ale oraşului ei natal, Bistriţa.

Finalul, a cărui supriză desigur n-o să v-o stric, merită tot parcursul cărţii. Tot ce vă mai spun este că vă veţi cufunda în atmosfera unui secol îndepărtat, citind ceva ce seamănă foarte bine cu o cronică uitată, veţi afla despre condamnări la moarte în piaţa publică, despre partide de sex nefireşti şi răzbunări, despre călugări care fac minuni şi despre cum poate o catedrală eventual să se transforme într-o femeie.

“Copilăria lui Kaspar Hauser”, de Bogdan-Alexandru Stănescu, e o altă carte care mi-a făcut tare bine vara asta. Publicat la Editura Polirom, volumul conţine 12 povestiri care au acelaşi narator şi personaje comune, dar care fac şi nu fac parte din aceeaşi poveste mai mare. Totul este şi nu este real, la fel ca personajul la care se face referire în titlul cărţii, dar adevărată este imensa melancolie, o duioşie amestecată cu violenţă, o brutalitate a unei copilării una cu oraşul, un Bucureşti care te-a clădit şi te şi omoară, care ţi-e părinte şi ucigaş, care te-nvaţă totul cu străzile lui şi apoi îţi găseşte sfârşitul.

E o intrare în construcţia complicată a cochiliei de familie, acolo unde ne ţinem cu toţii bine ascunse poveştile, acolo unde niciodată nu vei şti peste ce monstru sau peste ce minunăţie vei da din greşeală. Se cuvine să pătrunzi cu certitudinea că va fi o călătorie grea, complicată, murdară, fără să bănuieşti măcar ce se află de cealaltă parte a cărţii, la finalul ei.

Am mai citit vara asta, cu teribilă încântare, o carte dintr-un alt registru, “Imperiul Pisicilor”, de Alex Tocilescu (tot Editura Polirom). Am dat gata volumul în două călătorii cu tramvaiul, efectiv trezindu-mă că râd în hohote, noroc că în tramvai sunt atât de mulţi oameni care vorbesc singuri că nimeni n-a remarcat. În unele părţi am simţit că citesc un Daniil Harms bucureştean, în altele – un Bukowski, dar comparaţiile astea vi le poate spune oricine şi în fond sunt doar menite să vă sugereze cam cu ce s-ar mânca volumul.

Ce pot eu să vă spun e că nu-i o carte pentru pudici, în rest are de toate, sfârşituri de lume, porci vorbitori, un iad banal ca un birou de firmă plin de cretini, războaie pornite de la un tip care a furat două prosoape, extratereştri nu foarte inteligenţi şi pisici, extrem de multe pisici, inclusiv o mâţă a lui Dumnezeu.

Nu mi-a mai rămas să vă spun decât că vara mea de citit nu s-a terminat, sper că nici a voastră. Recent am luat şi eu drumul Elenei Ferrante, despre care multă lume (spre toată lumea) vorbeşte de doi ani şi a cărei “Tetralogie napolitană” (Editura Pandora M) am început să o consum cu spor. 

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.