Teatrul oprimaţilor şi reconsiderarea statutului spectatorului

Printre evenimentele editoriale ale verii anului 2017 la loc de cinste se situează apariţia în limba română a cărţii "Teatrul oprimaţilor şi alte poetici politice" a lui Augusto Boal.

Circumscrisă seriei cărţilor pe care vară de vară colecţia Yorick a editurii bucureşteană Nemira le editează cu remarcabilul sprijin al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia de faţă (traducerea din limba portugheză: Georgiana Bărbulescu, prefaţa: George Banu, postfaţa: Julián Boal) face parte din seria recuperărilor esenţiale, absolut necesare bibliotecilor teatrale din România.

Sigur, conceptul teatrul oprimaţilor este unul strict legat de un complex mai larg de acţiuni, în principal cu aspect social şi politi,c desfăşurate de Augusto Boal. Acţiuni curajoase, revoluţionare pentru care Boal a plătit cu luni de închisoare şi cu câţiva ani buni de exil. Se ştie, Augusto Boal a fost nevoit să părăsească Brazilia, ţara sa natală, supusă unui regim dictatorial, după ce în 1971 a cunoscut vreme de câteva luni experienţa carcerală. Apoi, s-a refugiat în Argentina, iar în 1978 a dobândit o catedră universitară la Sorbona. Ocazie de a-şi continua cercetărilor referitoare la scopul, metodele, formele de acţiune, de penetrare a teatrului în rândul unei populaţii care trebuia să înveţe ce înseamnă spectacolul şi cum o poate ajuta acesta să facă faţă oprimării, nedreptăţilor, inegalităţilor sociale. Cercetări începute deja de o bună bucată de vreme şi care şi-au dobândit expresia coerentă în acţiune practică, dar şi în zămislirea unui concept şi într-o serie de cărţi dintre care cea care apare acum, în fine, şi în româneşte, a devenit, după cum bine observă George Banu, ceea ce se cheamă o carte –cult. Fiindcă formula un răspuns necesar la criza cu care începuse să se confrunte teatrul militant. Boal a revenit în Brazilia în 1986 şi a înfiinţat la Rio de Janeiro un centru dedicat Teatrului Oprimaţilor. Ce alt semn mai convingător de continuitate şi de dorinţa de aprofundare a unor investigaţii care îşi găsiseră deja o considerabilă suită de formule de agregare cu solide baze teoretice încă din cartea apărută în 1975 decât ceea ce a făcut Boal după ce s-a întors în ţară?

Teatrul oprimaţilor şi alte poetici politice se situează într-un susţinut şi nenegociabil raport de adversitate cu teatrul aristotelician şi poeticile aferente. Adversitatea aceasta îşi află originea în afirmaţiile Stagiritului în conformitate cu care „”poezia şi politica sunt discipline total distincte, care trebuie studiate separat, pentru că au legi specifice, pentru că servesc unor diferite şi au obiective diferite”. Or, în opinia lui Boal, “nimic nu îi este străin politicii, pentru că nimic nu îi este străin artei superioare care guvernează relaţiile dintre oameni”. De aici şi fraza inaugurală din Explicaţia cu care se deschide cartea Teatrul oprimaţilor şi alte poetici politice: “Prezenta carte caută să demonstreze că totul este, în mod necesar politic, întrucât politicile reprezintă toate activităţile umane, iar teatrul este una dintre ele”. De aici şi citarea entuziastă a unei fraze aparţinându-i lui Karl Marx: Nu ajunge să interpretăm realitatea, este necesar s-o transformăm. Iar ceea ce Augusto Boal înţelege prin conceptul de teatrul oprimaţilor este, la urma urmei, o operaţiune de transformare. Începând cu încercarea de democratizare a accesului la spectacolul teatral (biletele erau scumpe, inaccesibile omului simplu trăitor într-un regim de dictatură sau chiar şi post-dictatorial – de aceea s-a născut ideea înfiinţării sistemului Coringa detaliat în partea a patra a cărţii (cf. Poetica oprimaţilor, îndeosebi capitolul B, Sistemul Coringa) şi continuând cu democratizarea mult mai radicală, mai de substanţă din interiorul ierarhiilor, a însuşi spectacolului teatral în esenţa lui.

Pentru Boal, relaţia însăşi dintre teatru şi sală trebuie revizitată. Tocmai de aceea, deşi este mai concesiv faţă de teoriile lui Brecht decât a fost faţă de cele aristoteliciene, Boal merge mult mai departe decât autorul Micului Organon. Se situează mai curând într-o linie de continuitate cu revoluţiile teatrale concepute de Gordon Craig şi,mai cu seamă, de Antonin Artaud, vizând desfiinţarea totală a raporturilor tradiţionale dintre actori şi spectatori. Pragmatica teatrală tradiţională fundamentată pe ceea ce se cheamă îndeobşte legea non-intervenţiei este aruncată în aer. În teatrul oprimaţilor  “actori şi spectatori se întâlnesc la acelaşi nivel de dialog şi de putere, nu există antagonism între sală şi scenă, există suprapunere”. Relevante, cred,  opiniile exprimate în fragmentul următor: “Ceea ce propune Poetica Oprimaţilor este acţiunea însăşi. Spectatorul nu transferă puteri personajului pentru a acţiona, nici pentru a gândi în locul său; dimpotrivă, el însuşi asumă un rol de protagonist, transformă acţiunea dramatică propusă iniţial, încearcă diferite soluţii posibile, dezbate proiecte transformatoare; pe scurt, spectatorul repetă, pregătindu-se pentru o acţiune reală”. Practic, se repetă momentul revoluţiei, teatrul devenind un mijloc, un instrument, o unealtă de pregătire şi de punere în practică a unei acţiuni eminamente politice.

Boal elaborează un veritabil plan, un algoritm al transformării spectatorului în actor. “Spectatorul, fiinţă pasivă, este mai puţin decât un om şi terbuie re-umanizat, trebuie să i se restituie capacitatea de acţiune în toată plenitudinea sa. ... Toate experienţele de teatru popular urmăresc acelaşi obiectiv: eliberarea spectatorului, căruia teatrul s-a obişnuit să-i impună viziuni definitiv asupra lumii”.

Boal delimitează şi teoretizează forme de teatru (Teatrul Imagine, Teatrul Jurnal, Teatrul Forum, Teatrul Invizibil. Teatrul Legislativ, Teatrul Discurs). Poate că tocmai aceste inserturi apăsat teoretice, algoritimul propus pentru analiza unor texte, comentariile făcute pe marginea unor piese  de mare impact (Omul cel bun din Seciuan, Un duşman al Poporului, Regele Lear, Macbeth, Hamlet, Mătrăguna, Mama, Puştile Terezei Carrar,  etc, contează şi reprezintă miezul de actualitate al cărţii lui Augusto Boal.

Augusto Boal- Teatrul oprimaţilor şi alte poetici politice; Traducerea: Georgiana Bărbulescu; Prefaţa: George Banu; Postfaţa: Julián Boal, Editura Nemira, Bucureşti, 2017  

Text apărut iniţial în revista Teatrul azi, nr.1-2/2018