Istoricul Lucian Boia, la Adevărul Live: „Nu monarhia va schimba România“

Scriitorul Lucian Boia, despre "Suveranii României. Monarhia, o soluţie?", noua sa carte 

Unul dintre cei mai prolifici şi mai apreciaţi istorici români ai momentului, Lucian Boia a fost invitatul lui Cezar Paul-Bădescu la Adevărul Live. Autorul a vorbit despre cea mai recentă carte a sa, „Suveranii României. Monarhia, o soluţie?“, care va fi lansată sâmbătă, de la ora 17:00, la Librăria Humanitas Cişmigiu.

Ştiri pe aceeaşi temă


INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE.

În ultimii ani s-a înregistrat un reviriment neaşteptat şi, totodată, perfect explicabil al popularităţii familiei regale în rândul românilor. Diverse sondaje de dată recentă arată că de la an la an poporul îi „preţuieşte“ tot mai mult pe exponenţii Casei Regale, fără însă a agrea în mod deosebit ideea revenirii ţării la statutul de monarhie constituţională. În acest aparent paradox se ascunde mai degrabă nevoia unei mai puternice şi mai stabile reprezentări a autorităţii la nivel naţional şi internaţional, nevoie izvorâtă cel mai probabil din idealizarea unui trecut monarhic – de altfel, în bună măsură, meritoriu – şi din frustrările actuale provocate de o clasă politică dezbinată, lipsită de proiecte comune.

„Se simte un freamăt în zona promonarhică a societăţii româneşti. Numărul susţinătorilor monarhiei e în creştere (chiar dacă, în ansamblu, rămâne minoritar). Să fie aceasta soluţia pentru România? Întrebarea, deşi ţinteşte spre viitor, n-are cum să facă abstracţie de trecut. Am adunat în paginile acestei cărţi tot ce mi s-a părut esenţial în „dosarul monarhiei“, de la fondarea dinastiei şi până astăzi“, declară Lucian Boia.

Născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, Lucian Boia este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului, a Franţei şi a Germaniei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.


Cele mai importante declaraţii:

„Adevărul“: Numărul susţinătorilor monarhiei a crescut.

Lucian Boia: Pe lângă grupul iniţial al susţinătorilor monarhiei, nucleul dur, s-au adăugat mulţi români dezamăgiţi de cum merg lucrurile în România şi atunci monarhia joacă rolul salvatorului. Este mitul salvatorului, care uneori funcţionează.

Simpatia românilor a crescut pentru monarhie sau pentru reprezentanţii Casei Regale?

S-ar putea să nu fi crescut nici pentru monarhie, nici pentru reprezentanţii Casei Reglae, să fie mai curând o atitudine negativă faţă de ce se întâmplă în România, compensată prin apelul la monarhie. Nu sunt convins că cei care îşi exprimă opţiunile monarhice ar fi neapărat monarhişti 100%. Este căutarea aproape disperată a unei soluţii pentru România. În rest, nu ştiu dacă a crescut simpatia pentru reprezentanţii Casei Regale, sigur că reperul rămâne Regele Mihai şi este o problemă de cum, dacă, în ce măsură se va petrece transferul de autoritate, de adeziune, de simpatie de la el către cei care vin după el.

Regele Mihai este retras în momentul de faţă, nu mai este în viaţa publică.

Da, dar toate se raportează la numele lui, la Regele Mihai. 

Reprezentanţii Casei Regale, Principesa Margareta şi Prinţul Radu sunt activi.

Da, sunt activi, dar nu ştiu dacă a crescut simpatia faţă de ei şi ce se va întâmpla după Regele Mihai. Procentul este foarte ridicat, peste 30%, dar e curios pentru că nu asistăm la o mişcare structurată, cu o ţintă precisă, cu activităţi concrete, manifestaţii, o prezenţă a acestei soluţii regale mai consistentă şi mai direct orientată în societatea noastră. 

Să fie chiar o organizaţie care să aibă acest obiectiv. 

Sigur, până la urmă niciun om politic cât de cât reprezentativ nu a venit cu un mesaj de tipul ăsta, ferm. Cred că este şi o supapă pentru România. Într-un fel procentul atât de ridicat poate induce în eroare, este ridicat, dar nu este chiar atât de activ. 

Ipocrizia caracteristică, strategia electorală, se afişează oamenii politici cu membrii Casei Regale, cu feţe bisericeşti, pentru că prinde bine. Oamenii politici se afişează cu toţi cei care prezintă interes din acest punct de vedere, dar nu trebuie să-i bănuim de sinceritate. 

Pe scena noastră publică atunci când vorbim de monarhie sunt două tabere de actori: cei din Casa Regală şi challengerii, Paul de România cu Prinţesa Lia. Cum vedeţi această dispută?

Nu cred că are prea mare importanţă linia aceasta secundară.

În carte reproduceţi un dialog pe care l-a avut Regele Carol I cu Petre P. Carp. Regele Carol I spune: „Ce bine e cânt o ţară are un suveran inteligent“, iar răspunsul lui Petre P. Carp este: „Nu Maiestate, ci o dinastie este într-adevăr întemeiată numai când ţara poate respecta pe un rege prost“. Ce înseamnă asta? Regele poate fi oricum, poate fi prost?

Avea Carp replicile lui, el voia să spună că important este să se consolideze sistemul, în momentul în care sistemul funcţionează bine nu mai contează atât de tare calităţile regelui, el este acolo, este simbolul statului, sigur că este bine să fie un om echilibrat, o persoană rezonabilă, dar în fond, treburile politice nu sunt ale lui, ci ale Guvernului, asta voia să spună Carp, că ceea ce contează nu este atât persoana, cât sistemul. Degeaba ai un rege bun, dacă sistemul e prost şi până la urma poţi avea un rege prost, dacă sistemul e bun. Lucrurile merg mai bine în Occident decât în România nu pentru că occidentali sunt mai deştepţi decât românii, ci pentru că sistemul în care trăiesc este mai bun şi funcţionează mult mai bine decât cel românesc. Totul e să ai un sistem bun şi atunci regele rămâne un exponent, un simbol, un arbitru, nu trebuie să fie chiar atât de plin de calităţi, dar nici plin de defecte. 

Cartea mea nu e o pledoarie pentru monarhie sau pentru republică, este pur şi simplu o discuţie cu argumente pro şi contra, fiecare trebuie să-şoi tragă propriile concluzii. Reinstaurându-se monarhia nu se va putea reveni la sistemul care a fost, la Constituţia din 1866 sau la cea din 1923, când regele are puteri foarte, foarte mari. Acolo se scrie negru pe alb că regele este şeful puterii executive, el îi uneşte pe miniştri indiferent de opţiunile parlamentului, el poate să destituie guvernul, organizează alegeri. Fiecare le-a aplica într-o măsură mai mare sau mai mică: Carol I într-o măsură extrem de mare, Ferdinand într-o măsură mult mai mică, Carol al II-lea într-o măsură foarte mare, până la limită şi dincolo de ea. La aşa ceva nu se mai poate reveni, în ziua de astăzi, dacă ne uităm la monarhiile europene, regele sau regina au doar o funcţie decorativă şi un rol simbolic, în mult mai mare măsură decât funcţiile politice. 

Nu monarhia, cum cred unii care apelează la acest potenţial salvator, mai poate să schimbe România, noi trebuie să o schimbăm, românii. Nu mai poţi apela la un rege care să aibă funcţia, rolul pe care le-a avut Carol I. 

 

O anumită îndepărtare între familia regală şi România, dar şi legătura cu Radu Duda pot fi considerate călcâiul lui Ahile pentru Casa Regală, consideră Lucian Boia.

"Soluţia nu este alegerea între republică şi monarhie, ci încercarea de a schimba România, de a o face mai corectă, mai ordonată, să respectăm legile, nu să le ocolim. Degeaba vine un rege, chiar şi cu calităţile lui Carol I", a concluzionat Lucian Boia.

 

 

 

citeste totul despre: