Scriitori români la Torino. Întâlnire cu Gabriela Adameşteanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 1 aprilie, ora 18.30, la Librăria Luxemburg din Torino (via Cesare Battisti, nr. 7), profesorul Roberto Merlo şi jurnalista şi criticul literar Maria Emilia Piccone vor prezenta opera scriitoarei Gabriela Adameşteanu, în prezenţa autoarei.

Întâlnirea cu Gabriela Adameşteanu este a doua dintr-o serie de evenimente pe care Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia le organizează în parteneriat cu Librăria Luxemburg din Torino, sub titlul “Scriitori români la Torino”. Evenimentul, menit să promoveze literatura română, este realizat în colaborare cu Primăria oraşului Torino, Consulatul General al României la Torino, Radio Torino International şi Ziarul “Vocea”.


Gabriela Adameşteanu este scriitoare, traducătoare şi jurnalistă. Este una dintre cele mai influente figuri din panorama culturală românească a ultimelor decenii. A scris mai multe romane:Drumul egal al fiecărei zile(1975) –Verrà il giorno(2012),traducere de Celestina Fanella, Cavallo di Ferro (2012);Dimineaţă pierdută (1983) –Una mattinata persa(2012), traducere de Roberto Merlo şi Cristiana Francone, Atmosphere Libri (2012);Întâlnirea(2003) –L’incontro,traducere de Roberto Merlo,Nottetempo (2010). Aceste opere arată imaginea României dinainte de 1989, în care personajele prind viaţă pe fundalul cenuşiu, neliniştitor, lipsit de perspective şi copleşit de sărăcie din perioada regimului comunist.

Gabriela Adameşteanu a fost membră a Grupului pentru Dialog Social (GDS) şi în această calitate a promovat iniţiative în domeniul vieţii sociale, politice şi mediatice din România post-comunistă, menite să susţină tranziţia spre modele democratice. A fost redactor-şef al revistei “Revista 22”, orientând publicaţia spre un tip de jurnalism cultural implicat în problemele sociale. A publicat mai multe volume de proză scurtă şi culegeri de studii şi articole apărute în ziare şi reviste.


Roberto Merloeste conferenţiar de Limba şi Literatura română la Departamentul de Limbi şi Literaturi străine şi Culturi moderne al Universităţii din Torino. S-a format ca românist la Universităţile din Torino, Cluj-Napoca şi Bucureşti. A tradus numeroase volumede istorie (de Ion Bulei), istoria limbii române (de Marius Sala) şi literatură română modernă şi contemporană, mai ales proză (Bogdan Suceavă, Gabriela Adameşteanu, Doina Ruşti, Ştefan Petica) şi teatru (Radu Măcrinici, Gianina Cărbunariu, Ştefan Peca e Lia Bugnar, Matei Vişniec, Elise Wilk, Roxana Marian, Andreea Vălean), cu rare incursiuni în zona poeziei prilejuite de versurile Martei Petreu şi ale lui Matei Vişniec.


Maria Emilia Piccone, profesoară de limba engleză şi critic literar, este o admiratoare a romanelor Gabrielei Adameşteanu. Cu o licenţă în Limbi şi Literaturi Străine obţinută la Universitatea Bocconi din Milano a avut o carieră didactică de peste treizeci de ani, de-a lungul căreia a predat limba şi literatura engleză la Liceul “Einstein” din Milano. Pensionarea i-a permis să înceapă colaborări în calitate de critic literar cu mai multe publicaţii din domeniu, mai întâi cu periodice dedicate femeilor, apoi cu revista de literatură “Stilos” şi cu site-urile Wuz şi Stradanove. În prezent continuă să colaboreze cu Stradanove şi îngrijeşte propriul blog literar intitulat:Leggere a lume di candela (http://leggerealumedicandela.blogspot.it). Recenziile sale la romanele Gabrielei Adameşteanu pot fi accesate la rubrica:Voci da mondi diversi. Europa dell’Est.


Organizatori:Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Librăria Luxemburg din Torino

Parteneri: Primăria oraşului Torino, Consulatul General al României din Torino, Salonul Internaţional de carte de la Torino, Radio Torino Internaţional, Ziarul “Vocea”

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite