Sărmanii noştri clasici!

Mă îngrozeşte când văd că pentru mulţi un clasic înseamnă „un artist care e plictisitor şi, prin urmare, mort”. Nu vreau să cred că mai există aşa oameni şi rămân perplex când văd că există totuşi.

Chiar azi mi-a căzut în mînă o ediţie a Baltagului de Sadoveanu apărută la Editura Mihail Sadoveanu. Să vedem, mi-am zis. Şi am văzut, din păcate.

Pe coperta de culoarea verde-gri, o figură gen Ilarion Ciobanu şi un topor (coperta Dan Herford). Apoi, citesc Notă asupra ediţiei: „Urmare a unei situaţii nefireşti, creată după anul 1990 de către critici de conjunctură, de inabilităţile sau incompetenţa unora dintre deţinătorii puterii decizionale în domeniul culturii şi al educaţiei tinerei generaţii din România, s-a născut Colecţia Sadoveanu, o iniţiativă personală, semnată Dan Herford...” Un text patetic, lemnos şi îngîmfat. 

Prin textul romanului, ici şi colo apar ilustraţii care seamănă izbitor cu coperta în ceea ce priveşte prost-gustul desăvîrşit.

La sfîrşitul Cronologiei, cîteva precizări cu privire la activitatea politică a lui Sadoveanu. Aici, la pagina 204, se precizează printre altele următoarele: „Conform istoricului Vladimir Tismaneanu, Mihail Sadoveanu a fost unul dintre intelectualii non-comunişti”.

„Afirmaţiile tendentioase precum că autorul ar fi ordonat personal sentinte la moarte, este un lucru absolut neadevărat, dar mai ales abject...” Unele diacritice au cam dispărut, şi cum ar spune Alexandru Paleologu, toate virgulele aparţin autorului.

Deci: lemnosul nostru Herford mai e şi desuet de vreme ce crede că un mare autor trebuie să fie şi o statuie a moralei — cît romantism dăinuitor! Nu ştiu cînd a spus Vladimir Tismăneanu ce a spus, dar să-l asculte domnia sa (la Herford mă refer) pe Jean Moscopol şi o să-şi dea seama cine a fost Sadoveanu omul public. 

Pe coperta din spate, un citat din Perpessicius care spune că Baltagul e de fapt Mioriţa în proză. Domnul Herford nu-l acceptă de pildă pe Paleologu care găseşte asemănări între roman şi mitul lui Isis şi Osiris, poate nici nu cunoaşte eseul incitant al acestuia. Domnul Herford vrea numai să tipărească una dintre marile capodopere ale literaturii române cu coperta făcută de el, cu ilustraţiile dînsului, cu teoriile conspiraţioniste ale dînsului, cu cazierul minunat întocmit de dînsul şi cu egoul uriaş al dînsului.

Mulţi români stăruie într-o viziune a lumii şi a artei şi în interpretări absolut dezamăgitoare. Tinerii, care vezi Doamne nu au putut citi Baltagul pînă ce Domnul Herford nu s-a ivit din haos, pot acum să citească un roman şi un scriitor scoşi de la naftalină, deşi nici romanul, nici autorul nu e scos de acolo de unde l-a scos domnul al cărui nume nu vreau să-l mai scriu încă odată.