Nina Cassian s-a născut la 27 noiembrie 1924. La naştere, se numea Renée-Annie Cassian-Mătăsaru. În curând, va avea ultima aniversare ca octogenară. Vă prezentăm două dintre feţele frumoase ale Ninei Cassian: poeta şi iubita.

Poeta. În 1940, Tudor Arghezi îi spunea sentenţios: „Talent incontestabil!“, după ce îi citise un caiet de versuri. Prima sa poezie publicată în ziarul „România liberă“ abia în 1945, care a şcocat prin stilul său, are un titlu teribilist pentru o poezie de debut: „Am fost un poet decadent“. Primul volum, „La scara 1/1“, apărut în anul 1948, a fost atacat vehement de către criticii de partid, fiind considerat un exemplu de „poezie decadentă“.

De atunci, cariera sa literară a devenit o sinusoidă ciudată: a început să publice versuri realist-socialiste, dând dovadă de o neaşteptată obedienţă, iar apoi s-a izolat într-o fermecătoare literatură pentru copii. Încă se găseşte în manualele de clasa a III-a. De la sfârşitul deceniului şapte, perioadă marcată de o oarecare liberalizare a ideilor, s-a relansat ca poetă a decadenţei. În 1985, a părăsit România. Astăzi, trăieşte în New York. Este poetă, traducătoare şi eseistă. Şi încă este iubită.

Ţara noastră-n sărbătoare/ Freamătă răsună/ Glasuri tari de muncitori/ Cântă împreună.// Roşii maci de bucurie/ Ne-au crescut în cale/ Şi în inimi a pătruns/ Slava zilei tale.// Stalin, ţara te slăveşte/ Marele tău nume/ Străluceşte neînvins/ Soare peste lume. („Ţara noastră-n sărbătoare“)

Nina Cassian a vorbit mereu cu o sinceritate sfâşietoare despre sine, iar asta a fost un magnet pentru orice interlocutor, jurnalist sau nu. În urmă cu puţini ani, făcea cea înduioşătoare demonstraţie de psihanaliză într-un tabloid românesc: „Fiind o fată urâtă, am fost bucuroasă cumva de atenţia care mi-a fost acordată de-a lungul vieţii. Dar asta a venit târziu, pentru că, până la 17 ani, nu se uita la mine nici un câine. Nu e plăcut, mai ales în adolescenţă. Te marchează pe toată viaţa“.

Într-un „Autoportret“, poezie apărută în volumul „Disciplina harfei“, Nina Cassian descria, cu o luciditate tulburătoare, ce vede în oglindă: „Mi-e dat acest obraz triunghiular, ciudat/ această căpăţână de zahăr sau această/ figură pentru prora vapoarelor pirat/ şi părul lung, lunar, pe ţeastă“. Prozatorul Eugen Barbu spunea despre ea că-i seamănă lui Dante.

Criticul literar Alex. Ştefănescu a găsit, poate, cel mai frumos oximoron care o poate descrie pe Nina Cassian. În „Istoria literaturii române contemporane“, Ştefănescu o descrie drept „cea mai atrăgătoare femeie urâtă din câte s-au afirmat în literatura română“.

 

Era o lume putredă şi rea,/ Ascunsă-n faldul bânăt al minciunii./ Ca un stilet s-a-nfipt peniţa ta/ Şi, sub cenuşă,-a răsculit tăciunii.// [...] Rămas-a-n urmă lumea ceea slută./ Dar pentru dârza luptă-a slovei tale/ Îţi dăm, în ţara noastră renăscută,/ Adâncă mulţumire, Caragiale...// Gonit-am de la cârmă tipăteştii,/ Şi moftangii i-am gonit de-a pururi./ Azi nu mai e zi în pernele caleştii/ Conişe lustruite de azururi.// Copiii nu ne cresc ca domnul Goe,/ Sortit să fie zbir de la născare/ Pe care-l râzgâiară după voi/ Mamiţa, tanti Miţa şi mam-mare.“ („Adânc îţi mulţumim, Caragiale...“)

Tot în „Istoria literaturii române contemporane“, Alex Ştefănescu descrie experimentul spectaculos pe care l-a făcut poeta Nina Cassian: „Scrierea unor poeme într-o limbă imaginară, spargă. Din cuvinte inexistente în dicţionare, dar având sonoritatea cuvintelor româneşti, Nina Cassian compune versuri capabile să transmită o emoţie. Este vorba, deci, de o comedie a limbajului poetic, dar şi de un moment de lirism autentic, creat cu mijloace metalexicale.“

Au înmorit drumatice miloave/ sub rocul catinat de nituraşi./ Atâţia venizei de bori mărgaşi.../ Atâtea alne strămătând, estrave.“

Iubita. „Nu pot marca o dată anume pentru că, de când mă ştiu, adică de la aproximativ şase ani, am fost mereu îndrăgostită, ba de băiatul de la parter, ba de un actor de cinema. Lucrurile s-au «agravat», bineînţeles, odată cu vârsta. La 15 ani, am «contractat» o iubire de adolescenţă la Craiova, iubire platonică devenită obsesie pe parcursul a 20 de ani (între timp, măritându-mă din dragoste de vreo două ori!)“, explica Nina Cassian în jurnaliştilor de la Gazeta de Sud.

În 1943, Nina Cassian s-a căsătorit cu Vladimir Colin, autor de basme pentru copii, însă a divorţat de el trei ani mai târziu. La 22 de ani, pe când încă era căsătorită cu Colin, l-a cunoscut pe poetul Ion Barbu şi i-a devenit acestuia muză. A devenit „nespus de alba Nina“.

„L-am cunoscut pe Ion Barbu la cenaclul lui Miron Radu Paraschivescu. I-am lăsat manuscrisul meu, «La Scara 1/1» şi, în curând, mi-a telefonat şi m-a invitat la Capşa. Făcuse adnotări la volum ultralaudative (mare poezie etc.), dar îmi refuza poeziile în limba spargă. (…) Eram inconştientă. Ştiam că e un geniu lângă mine, de asta nu m-am îndoit niciodată. Dar nesăbuinţa tinereţii constă în a dori să loveşti în ceea ce slăveşti. E o prostie pe care am s-o regret toată viaţa. Adică eu aveam, în ’46, vreo… 22 şi el, 52, sau aşa ceva. Dar arăta cu mult mai bătrân. Pentru că avea o mustaţă de morsă, care îi acoperea gura, avea părul cărunt… M-a atras… Eram la picioarele lui din punct de vedere literar, poetic. Adică nici nu mă gândeam la o posibilă comparaţie. De fapt nu e vorba de atracţie aici. A fost o fascinaţie. Eu am fost pur şi simplu o subalternă în preajma lui. Nu m-a modificat nici ca poet, nici ca intelectual, nici ca femeie, decât că m-a speriat punându-mă într-o lumină orbitoare.“

În acelaşi an în care a divorţat de Colin, Nina Cassian s-a căsătorit cu Al. I. Ştefănescu, care îi va fi devotat toată viaţa, în ciuda comportamentului săi de Don Juan feminin, care contrasta puternic cu apariţia ei. „Am divorţat de Colin şi foarte curând m-am măritat cu Ali (aşa cum îl alintam eu şi toţi cei care l-au cunoscut îndeaproape), care nu fusese nici ilegalist, nici nu-i plăcea poezia, mai ales cea modernă, dar exercita asupra mea o autoritate (era cu aproape 10 ani mai în vârstă) de care “eternul (meu) feminin” avea nevoie şi pe care tânărul Colin nu mi-o putea oferi“, explica poeta.

Clipele petrecute pe duşumele, în braţele altor bărbaţi, clipe pe care soţul Ştefănescu i le-a tolerat eroic, le-a descris aşa: „Nu am fost infidelă, ci am adăugat afluenţi râului mare, iubirii celei mari. Neminţind şi, de altfel, având prea mult de dăruit, copleşitor pentru un singur recipient“.

Nina Cassian l-a avut şi pe Marin Preda. Doar pentru ea. „L-am cunoscut la Sinaia, la Casa de Creaţie, la “Creatorium”, cum îi spuneam noi în batjocura. Era foarte tânăr. Şi eu la fel. Eu aveam 24 şi el avea 26. Am fost fascinată de prezenţa lui şi se pare că a fost reciproc. Fără sex, m-a iubit, am fost atrasă. Dar eu eram fericita cu Ali. În 1953, am devenit iubiţi. Tot la Sinaia: într-o seară mi-a spus, referindu-se la prima noastră etapă sinaiotă, ca el e ars pe dinăuntru, că nu mă mai poate iubi. Şi eu m-am dus la el la uşă şi l-am sărutat şi el a fost surprins. «Mi-a plăcut», mi-a spus. Şi relaţia s-a reluat, adâncindu-se.“

Este binecunoscută nota de Securitate a scriitorului Ion Caraion, care informa organele statului că Marin Preda şi Nina Cassian „făceau sex într-unul din birourile Ministerului Artelor, iar pat era duşumeaua“.

Tot Nina Cassian i-a fost muză şi scriitorului Nicolae Breban, cu care a fost prietenă timp de 30 de ani. Eugen Barbu susţinea chiar că Nichita Stănescu şi-ar fi „netezit debutul literar trecând prin patul Ninei“.

Nina Cassian iubeşte astăzi al treilea soţ: Maurice Edwards, şi el căsătorit pentru a treia oară. „Îmi dovedeşte că se poate începe o viaţă nouă chiar şi la vârste crepusculare“, spune poeta despre soţul său.